
Панорама
Dorin Drăguţanu: BNM este dispusă să intervină pe piaţa valutară pentru a stabiliza situaţia
"Aceste măsuri, în combinaţie cu alte decizii, au permis Băncii Naționale să contracareze cu succes presiunile deflaţioniste şi asigurarea inflaţiei anuale din 2013 la nivelul de 5,2%. Această tendinţă a continuat şi în primele luni ale anului curent: inflaţia în ianuarie a constituit 5,1%, în februarie - 5,4%, iar în martie – de 5,6-5,7%", consideră Drăguţanu.El a promis că şi în următoarele 24 de luni inflaţia va constitui 55±1,5 puncte procentuale (p.p.).
"În luna ianuarie 2014 s-a atestat o scădere a volumului tranzacţiilor pe piaţa valutară locală comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cererea de valută străină din partea persoanelor juridice a fost acoperită prin oferta din partea persoanelor fizice la nivel de 83,4%, iar în februarie – la nivel de 79%. Însă, începînd cu luna martie, situaţia s-a îmbunătăţit şi cererea a fost acoperită la 86,6%", a spus guvernatorul BNM.Potrivit lui, volumul de transferuri băneşti în Moldova în perioada ianuarie-februarie a constituit $182 milioane - cu $21 milioane mai puţin comparativ cu anul precedent.
"În aceste condiţii, s-a înregistrat o depreciere a ratei de schimb a leului moldovenesc faţă de dolarul SUA cu 4,75 şi faţă de euro cu 3,9%. Comparativ cu indicii din 2013, leul moldovenesc s-a devalorizat la finele lunii martie cu 8,4%", a spus Drăguţanu.
Guvernatorul BNM a dat asigurări că "BNM va depune toate eforturile pentru a soluţiona problemele apărute".
"Pentru a ancora aşteptările cu privire la evoluţiile viitoare ale ratelor de schimb, BNM a intervenit pe piaţa valutară. Pe parcursul a 2 luni, BNM a vîndut pe piaţa interbancară $79 milioane. Aceste intervenţii au avut drept scop transmiterea unor mesaje clare participanţilor la piaţa valutară cu privire la monitorizarea foarte atentă a situaţiei din partea BNM. În martie moneda naţională și-a fortificat poziţiile faţă de dolarul SUA cu 1,7%, iar faţă de euro – cu 1,3%”, a menţionat el.
via www.noi.md
Учреждения:
Национальный банк Молдовы
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1036 просмотры
Дата публикации:
11 Апрель /2014 09:16
Ключевые слова
BNM | Dorin Drăguţanu | euro | lei
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии