Новости
Protecția consumatorilor de servicii financiare, în atribuția CNPF
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) începând cu 1 iulie 2023, deține mandatul de protecție a consumatorilor de servicii financiare.
În Monitorul Oficial din 3 iulie curent a fost publicată Legea nr.175 din 30 iunie 2023 pentru modificarea unor acte normative, ce se referă la competența Comisiei Naționale a Pieței Financiare în domeniul protecției consumatorilor de servicii financiare.
Entitățile supravegheate prin prisma protecției consumatorilor sunt:
- organizațiile de creditare nebancară, asigurătorii, intermediarii în domeniul asigurărilor (începând cu 3 iulie 2023);
- băncile, prestatorii de servicii de plată și emitenții de monedă electronică, precum și unitățile de schimb valutar (începând cu 1 ianuarie 2024).
Cele mai importante dintre atribuțiile noi ale CNPF vizează: elaborarea și implementarea documentelor de politici în domeniul incluziunii și educației financiare; reglementarea și supravegherea modului de prestare a serviciilor și mecanismelor de soluționare a pretențiilor clienților; supravegherea corespunderii cu cadrul normativ în vigoare a informației și a materialului publicitar pentru serviciile financiare potrivit legislației speciale; soluționarea petițiilor și a litigiilor.
Conform documentului publicat în MO, anterior plasării/prezentării unui produs adresat consumatorilor sau în termen de până la 30 de zile de la data plasării/prezentării acestuia, creditorul va notifica Comisia Națională a Pieței Financiare despre aceasta, cu prezentarea modelului contractului de credit pentru consumatori (contractului-cadru). Obligația de notificare a CNPF îi revine creditorului inclusiv în cazul modificării caracteristicilor produsului adresat consumatorilor și/sau în cazul modificării clauzelor contractuale (contractului-cadru).
În același timp, creditorii prezintă Comisiei Naționale rapoarte specifice, în forma și cu periodicitatea stabilite în actele normative ale acesteia.
Totodată, reamintim că, începând cu 1 iulie 2023, atribuțiile CNPF de licențiere/autorizare, reglementare și supraveghere a participanților profesioniști pe piața asigurărilor, organizațiilor de creditare nebancară, asociațiilor de economii și împrumut și birourilor istoriilor de credit au fost transmise către Banca Națională a Moldovei.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
951 просмотры
Дата публикации:
05 Июль /2023 07:59
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
Comisia Naţională a Pieţei Financiare | protectia consumatorilor | servicii financiare
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии