Știri
SFS va efectua controlul respectării normelor privind decontările în numerar
Instituirea unui cadru normativ care va reglementa normele de efectuare a tranzacțiilor în numerar și va oferi posibilitatea de a pune în aplicare măsuri efective în vederea diminuării riscurilor de comitere a încălcărilor cu utilizarea numerarului, este scopul proiectului legii privind efectuarea decontărilor în numerar, elaborat de către Ministerul Finanțelor și inclus pe ordinea de zi a ședinței din 17 octombrie curent a Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător.
Conform proiectului, controlul respectării prevederilor legii, în condițiile aprobării în redacția propusă de către autori, se va efectua de către Serviciul Fiscal de Stat (SFS). Se propune ca termenul de prescripție pentru verificarea corectitudinii respectării prevederilor noului act legislative să fie de cel mult 4 ani de la data efectuării decontării/încasării numerarului.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări (la expirarea a 3 luni de la data publicării în MO), acestea se vor aplica persoanelor juridice indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare; instituțiilor, cu excepția instituțiilor bugetare; reprezentanțelor permanente şi filialelor entităților nerezidente; organizaţiilor necomerciale și reprezentanțelor entităților nerezidente; persoanelor fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător; persoanelor fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției/sănătății; persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care cumpără bunuri imobile sau mijloace de transport.
Proiectul propune stabilirea limitelor de efectuare a decontărilor în numerar. De exemplu, persoanele specificate supra, cu excepția celor ce nu desfășoară activitate de întreprinzător și care cumpără bunuri imobile sau mijloace de transport, vor fi în drept să efectueze, în raport cu alte persoane juridice sau persoane fizice care desfășoară activitate de întreprinzător și/sau profesională în sectorul justiției/sănătății, plăți în numerar în sumă ce nu depășește 100 000 de lei cumulativ lunar. Limitarea sumei nu se va aplica pentru depunerea de numerar în conturile deschise la prestatorii de servicii de plată.
Conform altei norme propuse, persoanele care vor cumpăra bunuri imobile sau mijloace de transport vor putea efectua achitarea în numerar pentru bunul procurat doar dacă valoarea de procurare nu depășește 300 000 lei, inclusiv în situația în care achitarea are loc în rate.
De menționat că, proiectul stabilește expres cazurile în care subiecții legii vor fi în drept să efectueze achitarea în numerar nelimitat, și anume: retribuirea muncii și altor plăți generate în temeiul relațiilor de muncă; onorarea obligațiilor față de bănci; efectuarea decontărilor cu instituțiile și autoritățile publice; achitarea obligațiilor fiscale, plăților, amenzilor față de BPN.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, după cum prevede proiectul, vor fi abrogate normele din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi ce stabilesc limitele de utilizare a numerarului.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
2519 vizualizări
Data publicării:
13 Octombrie /2023 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
decontari banesti in numerar
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.