
Știri
Sistemul informațional național de informare și comunicare pentru supravegherea pieței: conceptul a fost publicat
Datele sistematizate referitoare la domeniul supravegherii pieţei, inclusiv datele despre subiecții supuși supravegherii de piaţă şi autorităţile din domeniu, cererile, notificările şi deciziile la notificările de suspendare a punerii produselor în liberă circulaţie, în cazul în care se constată că acestea nu corespund cerinţelor reglementărilor tehnice aplicabile și prezintă un risc grav pentru sănătatea și siguranţă consumatorilor, vor fi incluse într-un sistem informațional. Conceptul Sistemului informațional național de informare și comunicare pentru supravegherea pieței (SI NICSP) a fost aprobat de Guvern, Hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial din 12 februarie curent.
Astfel, informațiile conținute în SI NICSP vor fi puse la dispoziţia autorităților de supraveghere a pieţei, Serviciului Vamal, autorităților de reglementare, biroului unic de legătură și autorităţii de coordonare, asigurând schimbul de date dintre autorităţile ce dețin competenţe în domeniul supravegherii pieţei.
Conform conceptului, SI NICSP va asigura înregistrarea şi prelucrarea tuturor informaţiilor privind activităţile desfăşurate şi măsurile corective aplicate de către autorităţile de supraveghere a pieţei; va recepționa notificările de suspendare a punerii în liberă circulaţie şi a datelor asociate de către Serviciul Vamal, precum şi evidenţa deciziilor pe marginea notificărilor de suspendare de punere în liberă circulație luate de către autorităţile de supraveghere a pieţei pentru fiecare eveniment. Totodată, prin intermediul sistemului se va asigurarea interacţiunea cu sistemele informaţionale de stat, departamentale, teritoriale, în mod special cu Registrul de stat al populaţiei și cu Registrul de stat al unităţilor de drept.
Cine vor fi registratorii?
Registratorii de date în SI NICSP sunt persoanele responsabile din cadrul autorităţilor de supraveghere a pieţei specificate: Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor; Inspectoratul Național pentru Supravegherea Tehnică; Inspectoratul pentru Protecţia Mediului; Agenţia Navală; Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei; Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică; Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale; Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor; Autoritatea Aeronautică Civilă; autoritatea din subordinea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale responsabilă de supravegherea în domeniul transportului (autovehicule şi remorci ale acestora); autoritatea din subordinea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare responsabilă de supravegherea în domeniul transportului (tractoare agricole sau forestiere pe roți); Serviciul Vamal și autoritatea de coordonare a activităţilor de supraveghere a pieţei.
Înainte de punerea în exploatare a Sistemului informaţional național de informare și comunicare pentru supravegherea pieței, Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării va elabora şi va prezenta Guvernului spre aprobare Regulamentul privind modul de funcționare și de utilizare a Sistemului informațional național de informare și comunicare pentru supravegherea pieței.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
130 vizualizări
Data publicării:
17 Februarie /2025 07:56
Catalogul tematic
Noutăți | Protecția consumatorilor
Etichete:
sistem informaţional | supravegherea pieţei
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.