Știri
Stabilirea și calculul indemnizației lunare acordate personalului din cadrul AAPL, în funcție de capacitatea administrativă
Proiectul Regulamentului-cadru cu privire la stabilirea indemnizației lunare pentru personalul din cadrul autorităților administrației publice locale (AAPL), ce urmează a fi aplicat de către autoritățile eligibile în procesul elaborării propriilor regulamente cu privire la stabilirea indemnizației lunare pentru personalul din cadrul acestora, a fost înaintat de către Cancelaria de Stat pentru consultări publice.
Conform autorilor proiectului, proiectul a fost elaborat în conformitate ce prevederile Legii nr.370/2022 pentru modificarea unor acte normative și reglementează modul, condiţiile, criteriile şi calculele indemnizaţiei lunare acordate personalului încadrat în conformitate cu statele de personal avizate de către Cancelaria de Stat, inclusiv personalului cu funcţii de demnitate publică: primar general, pretor, vicepretor, primar, viceprimar.
Potrivit documentului, de indemnizația respectivă va putea beneficia personalul autorităților executive ale APL de nivelul întâi, mun. Bălţi şi mun. Chişinău (primărie, pretură), a căror capacitate administrativă se încadrează în cerinţele prevederilor art.11 alin.(2) din Legea nr.435/2006 privind descentralizarea administrativă, care stabilesc că capacitatea administrativă este recunoscută ca fiind adecvată statutului legal al unei APL atunci, când cheltuielile administrative ale acesteia nu depăşesc 50% din suma totală a veniturilor proprii şi defalcărilor de la impozitele şi taxele de stat.
În condițiile aprobării Regulamentului în redacția propusă, plata indemnizației se va acorda lunar pentru zilele efectiv lucrate, concomitent cu salariul. Persoanelor cu care vor fi suspendate sau încetate raporturile de muncă/de serviciu, după caz, indemnizația lunară se va calcula din salariul de bază stabilit angajatului pentru timpul efectiv lucrat.
La determinarea cuantumului îndemnizației lunare nu se va include în timpul efectiv lucrat perioadele validității sancțiunii disciplinare, concediu de odihnă anual, concediu de studii, concediu fără plată, perioada de suspendare a CIM specificate1 în art. 76, art. 77, cu excepția lit.e1 și art.78 din Codul muncii, perioada de suspendare a raporturilor de serviciu prevăzute2 în art.52-54 din Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public și suspendarea mandatului de către persoana cu funcție de demnitate publică specificată3 în art.21 din Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică. Mărimea indemnizației lunare se propune a fi stabilită proporțional capacității administrative a APL.
Indicii de referință a indemnizației, după cum prevede proiectul, urmează a fi stabilite prin decizia autorității reprezentative și deliberative a APL eligibile, în baza Regulamentului intern/propriu aprobat și va fi acordat în egală măsură fiecărui beneficiar. Mărimea indicelui de referință se va calcula reieșind din veniturile planificate, aprobate/modificate pentru anul bugetar în curs și, respectiv, cheltuielile administrative efectuate conform planului aprobat al bugetului local.
Se propune ca mărimea maximă a indemnizației lunare să nu depășească 40% din salariul de bază. Mărimea acesteia pentru fiecare angajat, inclusiv pentru persoanele cu funcții de demnitate publică va fi fixată în actul administrativ al autorității executive a APL eligibile. Mijloacele financiare destinate achitării indemnizației se vor alocat din bugetul local prin decizia autorității reprezentative și deliberative a APL eligibile, la codul ECO prezentat de Ministerul Finanțelor.
Propunerile pe marginea proiectului vor fi acceptate până la 13 februarie anul curent.
________________________________
1 Codul muncii
Articolul 76. Suspendarea contractului individual
de muncă în circumstanţe ce nu
depind de voinţa părţilor
Contractul individual de muncă se suspendă în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în caz de:
a) concediu de maternitate;
b) boală sau traumatism;
d) instituire a carantinei, în baza certificatului de concediu medical, eliberat salariatului conform legislației;
e) încorporarea în serviciul militar în termen, în serviciul militar cu termen redus sau în serviciul civil;
f) forţă majoră, confirmată în modul stabilit, ce nu impune încetarea raporturilor de muncă;
g) trimitere în instanţa de judecată a dosarului penal privind comiterea de către salariat a unei infracţiuni incompatibile cu munca prestată, pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti;
h) omiterе, din vina salariatului, a termenului de trecere a controlului medical;
i) depistare, conform documentului medical (certificat/adeverință/act etc.), eliberat de autoritatea (instituția) medicală competentă, a contraindicaţiilor care nu permit îndeplinirea muncii specificate în contractul individual de muncă;
j) cerere a organelor de control sau de drept, conform legislaţiei în vigoare;
k) prezentare la locul de muncă în stare de ebrietate alcoolică, în stare cauzată de substanțe stupefiante sau toxice, constatată prin certificatul eliberat de instituţia medicală competentă sau prin actul comisiei formate dintr-un număr egal de reprezentanţi ai angajatorului şi ai salariaţilor;
l) aflare în grevă, declаrată conform prezentului cod;
m) stabilire pe termen determinat a gradului de dizabilitate ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale; precum şi
n) în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.
Articolul 77. Suspendarea contractului individual
de muncă prin acordul părţilor
Contractul individual de muncă se suspendă prin acordul părţilor, exprimat în formă scrisă, în caz de:
a) acordare a concediului fără plată pe o perioadă mai mare de o lună;
b) urmare a unui curs de formare profesională sau de stagiere cu scoaterea din activitate pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice;
c) şomaj tehnic;
d) îngrijire a copilului bolnav în vîrstă de pînă la 10 ani;
e1) detaşare;
f) în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.
Articolul 78. Suspendarea contractului individual
de muncă la iniţiativa uneia dintre părţi
(1) Contractul individual de muncă se suspendă din iniţiativa salariatului în caz de:
a) concediu pentru îngrijirea copilului în vîrstă de pînă la 4 ani;
b) concediu pentru îngrijirea unui membru bolnav al familiei cu durata de pînă la doi ani, conform certificatului medical;
b1) concediu pentru îngrijirea copilului cu dizabilități cu durata de pînă la 2 ani;
c) urmare a unui curs de formare profesională în afara unităţii, potrivit art.214 alin.(3);
d) ocupare a unei funcţii elective în autorităţile publice, în organele sindicale sau în cele patronale;
d1) neachitare sau achitare parţială, cel puţin 2 luni consecutive, a salariului sau a altor plăţi obligatorii;
e) condiţii de muncă nesatisfăcătoare din punctul de vedere al protecţiei muncii; precum şi
f) din alte motive prevăzute de legislaţie.
(2) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului:
a) pe durata anchetei de serviciu, efectuate în condiţiile prezentului cod;
c) în alte cazuri prevăzute de legislaţie.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (l) lit. d1) şi e), salariatul este obligat să comunice în scris angajatorului data suspendării contractului individual de muncă.
(4) Angajatorul nu este în drept să angajeze alţi salariaţi pentru a-i înlocui pe acei ale căror contracte individuale de muncă au fost suspendate în temeiurile prevăzute la alin. (l) lit. d1) şi e).
(5) În cazurile de suspendare a contractului individual de muncă în temeiurile prevăzute la alin. (l) lit. d1) şi e), salariatul este obligat să-şi reia activitatea de muncă în cel mult 3 zile lucrătoare de la momentul:
a) înlăturării pericolului pentru viaţă sau sănătate;
b) achitării salariului, altor plăţi obligatorii sau informării despre transferul acestor plaţi pe cardul bancar.
2 Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public
Articolul 52. Suspendarea raporturilor de serviciu
în circumstanţe ce nu depind de
voinţa părţilor
Raporturile de serviciu se suspendă în următoarele circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor:
a) alegere sau numire într-o funcţie de demnitate publică pentru perioada respectivă;
b) încadrare în cabinetul persoanei ce exercită funcţie de demnitate publică;
c) concediu de maternitate;
d) boală sau traumă;
e) carantină;
f) încorporare în serviciul militar ori în serviciul civil (de alternativă);
g) forţă majoră, confirmată în modul stabilit, ce nu impune încetarea raporturilor de serviciu;
h) stabilire pe termen determinat a gradului de dizabilitate ca urmare a unui accident de muncă suferit în timpul exerciţiului funcţiei publice, care nu-i permite funcţionarului public exerciţiul acesteia;
i) în alte circumstanţe prevăzute de lege.
Articolul 521. Exercitarea funcției publice în perioada
concediului de maternitate
În perioada aflării în concediu de maternitate, prin derogare de la art. 52 lit. c), art. 54 alin. (2) și art. 55 alin. (2), funcționarul public are dreptul de a continua sau de a relua activitatea de muncă în baza cererii scrise, cu prezentarea concluziei medicale privind starea de sănătate, eliberată de către instituția medico-sanitară pe a cărei listă este înregistrat, și de comun acord cu angajatorul. Termenul în care funcționarul public își continuă sau își reia activitatea de muncă în perioada concediului prenatal nu va depăși 36 de săptămâni de sarcină, termen stabilit prin act administrativ emis de către angajator la data recepționării cererii funcționarului public.
Articolul 53. Suspendarea raporturilor de serviciu
de către autoritatea publică
Raporturile de serviciu se suspendă de către autoritatea publică:
a) dacă funcţionarul public este arestat preventiv sau îi este aplicat arestul administrativ;
b) pe durata anchetei de serviciu în privinţa funcţionarului public, dacă exercitarea în continuare a atribuţiilor de către acesta ar putea afecta desfăşurarea obiectivă a anchetei şi rezultatele acesteia;
c) în cazul recunoaşterii în calitate de bănuit sau al emiterii în privinţa acestuia a unei ordonanţe de punere sub învinuire privind comiterea de către funcţionarul public a unei infracţiuni care ar prejudicia imaginea, prestigiul, interesele legale ale autorităţii publice sau legate de exercitarea atribuţiilor funcţiei publice pe care o deţine, pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
Articolul 54. Suspendarea raporturilor de serviciu la
cererea funcţionarului public
(1) La cererea funcţionarului public, raporturile de serviciu se suspendă în caz de:
a) înregistrare, în condiţiile legii, în calitate de concurent electoral sau în calitate de persoană de încredere a unui concurent electoral;
b) concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, în condiţiile legii;
b1) concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vîrstă de la 3 la 4 ani, în condiţiile legii;
c) concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea unui membru bolnav al familiei cu durata de până la 2 ani, conform certificatului medical;
d) concediu neplătit, în condiţiile legii;
e) îngrijire a copilului bolnav în vîrstă de pînă la 10 ani;
f) concediu pentru îngrijirea copilului cu dizabilități cu durata de până la 2 ani;
g) însoţire a soţului (soţiei) membru al personalului instituţiilor serviciului diplomatic la transferarea lui într-o misiune diplomatică sau oficiu consular;
h) în alte circumstanţe prevăzute de lege.
(2) Cererea de suspendare a raporturilor de serviciu se depune în scris, cu cel puţin 5 zile calendaristice înainte de data de la care se solicită suspendarea.
(3) Cererea privind suspendarea raporturilor de serviciu în temeiul alin.(1) lit. a) se depune la persoana/organul care are competență legală de numire în funcție. Perioada dintre depunerea cererii și emiterea deciziei de suspendare nu poate depăși 3 zile. Suspendarea raporturilor de serviciu în temeiul alin. (1) lit. a) se echivalează cu concediul neplătit.
3 Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică
Articolul 21. Suspendarea mandatului
(1) Suspendarea mandatului presupune încetarea îndeplinirii pentru o anumită perioadă a atribuţiilor de către persoana cu funcţie de demnitate publică şi încetarea plăţii drepturilor salariale de către autoritatea publică în care activează această persoană, dacă legea specială ce reglementează activitatea demnitarului nu prevede altfel.
(2) Exercitarea mandatului se suspendă în temeiul prevederilor legislaţiei muncii, reglementărilor de drept comun civile, administrative sau penale, al legilor speciale ce reglementează activitatea demnitarului, precum şi în temeiul participării demnitarului în campania electorală sau al desfăşurării anchetei de serviciu în legătură cu săvîrşirea de către demnitar a faptelor imputabile acestuia.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1655 vizualizări
Data publicării:
01 Februarie /2023 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
administratia publica | plata indemnizatiei | consultari publice | Regulamente interne | Proiect
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.