Доступные
услуги
Для оформления заказа выберите из списка необходимую услугу
Поисковый фильтр
Prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1” gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) vor obține susținere financiară încă 27 proiecte investiționale. Valoarea totală a acestora este de 6,66 mil. lei, sumă care va contribui la atragerea în economie a circa 16,13 mil. lei investiții. Cererile beneficiarilor au fost recepționate și evaluate în regim on-line în perioada stării de urgență. Din numărul total al proiectelor acceptate spre finanțare, în mun. Chișinău activează 7 întreprinderi, câte 3 – în UTA Găgăuzia și Florești, 2 întreprinderi – în raionul Telenești și câte o întreprindere – în raioanele Fălești, Edineț, Basarabeasca, Rezina, Ocnița, Hâncești, Râșcani, Orhei, Ialoveni, Cantemir, Anenii Noi și Căușeni.
14 Май /2020
Guvernul a aprobat în cadrul ședinței din 13 mai un șir de modificări la Regulamentele sanitare privind produsele din tutun şi produsele conexe (Regulamente), aprobate prin HG nr. 1065/2016. Acestea au fost elaborate în temeiul Legii nr. 278/2007 privind controlul tutunului și Legii nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice. Autorii afirmă că modificările aprobate vor asigura un nivel mai înalt de protecție a sănătății publice. Astfel, odată cu punerea în aplicare a prevederilor noi (peste o lună după publicare), agenţii economici care produc şi/sau importă tutun și produse din tutun vor fi obligaţi să prezinte în format electronic (pe suport electronic) Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, până la data de 31 mai,
14 Май /2020
Tatiana Smeșnaia
Исполнительный комитет Национального банка Молдовы (НБМ) единогласно принял решение сохранить неизменными значения основных инструментов денежной политики. Таким образом, базовая ставка, применяемая к основным операциям краткосрочной денежной политики, поддерживается на уровне 3,25% годовых. Остаются неизменными и процентные ставки по кредитам и депозитам овернайт в размере 6,25% и 0,25%, соответственно, остаются без изменений. Сохраняется и норма обязательных резервов из средств, привлеченных в молдавских леях и в неконвертируемой валюте – 34,0% от расчетной базы, а также норма обязательных резервов из средств, привлеченных в свободно конвертируемой валюте – 21,0% от расчетной базы.
14 Май /2020
Вопросы и ответы
TVA la comercializarea soluțiilor dezinfectante
La ce cotă TVA se impozitează comercializarea dezinfectanților (gelurile antibacteriene)?
13 Май /2020
Daniela Roșca
Prim-ministrul Ion Chicu a convocat o ședință dedicată examinării procesului de plasare de către Republica Moldova a eurobondului. Au fost examinate etapele necesare de parcurs și prevederile cadrului legal național care reglementează fiecare din etape. Ministerul Finanțelor discută cu companiile specializate în aprecierea ratingului de credit pentru țară pentru a clarifica condițiile de contractare. Au fost examinate căile urmate în plasarea eurobondului de către Armenia și Serbia și notate soluțiile identificate de aceste state în contractarea companiilor de consultanță și pregătirea proiectelor.
13 Май /2020
Монитор ГНС
Modul de depunere a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele fizice
Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru persoane fizice (Forma CET18), poate fi prezentată: • pe suport de hârtie; • prin poșta clasică; • on-line (cu aplicarea semnăturii electronice sau mobile). Dacă depui declarația pe suport de hârtie, este necesar să te prezinți la direcția deservire fiscală cu actul de identitate, solicitând versiunea Declarația precompletată sau să utilizezi Declarația rapidă pentru completarea formularului. Declarația poate fi depusă la oricare direcție deservire fiscală, indiferent de locul de domiciliu sau reședință, această posibilitate poate fi realizată doar la prezentarea declarației în termenul stabilit.
13 Май /2020
„Moldova poate fi o oportunitate de dezvoltare practic pentru orice industrie. Vom merge la investitori și trebuie să avem cât mai multe argumente să-i convingem să investească în Moldova. Vom informa toți partenerii de dezvoltare despre intențiile noastre și facilitățile care le oferim”, a spus Ion Chicu în cadrul unei ședinței de lucru, subiectul acesteia fiind industrializarea Republicii Moldova, posibilitățile de atragere a investitorilor industriali și oportunitățile investiționale existente în raioanele RM. Marin Ciobanu, administratorul Zonei Industriale Bălți, ținând cont de experiența acumulată în atragerea investitorilor, a vorbit despre constituirea a 16 platforme industriale în țara noastră.
13 Май /2020
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Поиск по котегориям
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.