Știri
Termenul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli a fost extins
Termenul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli a fost extins pentru perioadele fiscale ale lunilor iulie 2023 și până în luna iunie 2024 inclusiv. Astfel, se prelungește cu încă 12 uni perioada de implementare a Legii nr. 337/2022 privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli.
Legea nr. 444 din 28 decembrie 2023 pentru modificarea Legii nr. 337/2022 privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli a fost publicată în Monitorul Oficial din 12 ianuarie curent.
Amintim, la finalul anului 2022, Parlamentul, în vederea diminuării impactului negativ provocat de creșterea prețurilor asupra agricultorilor, a aprobat Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli.
După cum menționează autorii modificărilor, numărul beneficiarilor Programului este greu de estimat, însă pornind de la experiența implementării Legii nr. 337/2022, se preconizează că numărul potențial al beneficiarilor va fi de circa 700 de agenți economici, iar suma totală alocată din sursele bugetare va fi de aproximativ 285 mil.lei.
Detalii despre rambursare TVA aici.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1237 vizualizări
Data publicării:
16 Ianuarie /2024 08:00
Catalogul tematic
Declarație TVA
Etichete:
rambursare | Producătorii agricoli | TVA
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.