
Știri
TFD-19 ar putea fi anulată
Întreprinderile care efectuează inspecţia tehnică periodică a autovehiculelorvor fi obligate să ţină evidenţa autovehiculelor care au fost supuse inspecţiei tehnice periodice şi să transmită Agenţiei Servicii Publice informaţia necesară pentru completarea Registrului de stat al vehiculelor (conturul "G" – "Evidenţa executării legislaţiei fiscale". ASP, la rândul său, va asigura accesul Serviciului Fiscal de Stat la datele Registrului de stat al vehiculelor. Cu aceste prevederi se propune completarea Codului fiscal (art. 341). În acest sens, Ministerul Economiei și Digitalizării propune un proiect de lege pentru modificarea unor acte normative (reducerea costurilor administrative suportate de mediul de afaceri).
Astfel, proiectul prevede abrogarea prevederilor ce se referă prezentarea dării de seamă privind achitarea taxei pentru folosirea drumurilor TFD-19. După cum se explică în nota proiectului, anumite raportări fiscale necesită a fi eficientizate pentru a asigura simplificarea procesului de conformare fiscală și de administrare a afacerilor. În cazul unor raportări, necesitatea menținerii acesteia este una nefundamentată, având în vedere modul în care aceasta taxă este colectată/administrată (ex. taxa pentru folosirea drumurilor). Abordarea propusă prin proiectul de lege este una justificată, inclusiv de tendințele de automatizare/digitalizare a afacerilor și proceselor interne pentru a fi competitivi și eficienți. Precizăm că această dare de seamă se prezintă de către subiecţii impunerii, anual, până la data de 25 ianuarie a anului următor anului fiscal de gestiune.
Proiectul mai prevede transferul responsabilității de a informa SFS despre deschiderea contului deschis în străinătate, de la agentul economic către BNM, dat fiind faptul că BNM deja dispune de aceste date/informații prin obținerea autorizării până la deschiderea contului în străinătate de către agentul economic din Republica Moldova Potrivit prevederilor art.167 alin.(5) din Codul fiscal, în cazul deschiderii contului bancar în străinătate, în termen de 15 zile de la data deschiderii acestuia, persoanele indicate la art. 162 alin.(1) lit. a) comunică SFS faptul şi datele corespunzătoare. Drept confirmare a înregistrării contului, SFS eliberează contribuabilului, în termen de 3 zile, un certificat de confirmare. Astfel, se propun modificări la art. 167 alin.(5) din Codul fiscal.
În altă ordine de idei, se mai propune completarea Legea 287/2017 cu privire la contabilitate și raportare financiară cu o prevedere nouă conform căreia va fi interzisă emiterea mai multor documente primare pentru unele şi aceleaşi operaţiuni, cu excepţia cazurilor în care această obligație este prevăzută de alte acte normative sau de contractul încheiat între părți. În acest sens, în nota de argumentare se menționează că emiterea mai multor documente primare pentru unele şi aceleași operațiuni nu poate fi una justificată din punct de vedere economic, îngreunând procesul de organizare a contabilității și, implicit, majorând semnificativ costurile interne cu completarea și distribuirea acestui document.
Se propune ca aceste prevederi să intre în vigoare din 1 iunie 2025.
Precizăm că documentul este la etapa de proiect. Cu detalii vom reveni.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
492 vizualizări
Data publicării:
16 Mai /2025 08:00
Catalogul tematic
Dare de seamă fiscală
Etichete:
cont bancar în străinătate | document primar | folosirea drumurilor
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.