Știri

Tichetele de masă: ce modificări se propun?

Tichetele de masă ar putea avea termen de valabilitate. În acest sens, se propune ca tichetele să fie valabile în anul calendaristic în care au fost înscrise la contul special, cu excepția tichetelor înscrise în perioada 1 noiembrie - 31 decembrie, care pot fi utilizate până la data de 31 decembrie a anului următor.

 

Pe agenda ședinței secretarilor generali a fost inclus un proiect de lege pentru modificarea Legii nr.166/2017 cu privire la tichetele de masă, scopul modificărilor fiind asigurarea unui cadru mai flexibil. Referitor la termenul de utilizare a tichetelor de masă, în nota proiectului se menționează că din cauza faptului că la moment tichetele nu au un termen de valabilitate, angajații acumulează sumele în cont, însă, odată ce constuite un suport financiar destinat exclusiv acoperirii cheltuielilor pentru hrană, acestea trebuie utilizate conform destinației lor și într-un interval rezonabil de timp, asigurând consumul regulat și necesitățile alimentare ale salariaților.

 

De asemenea, autoritățile și-au propus alinierea prevederilor legii la realitățile actuale și la evoluțiile tehnologice din domeniul plăților electronice. Astfel, angajatorii vor acoperi costurile asociate emiterii și gestionării instrumentelor de plată electronice utilizate pentru tichetele de masă electronice, iar operatorii de tichete de masă – vor informa angajatorii cu privire la lista unităților comerciale/de alimentație publică la care pot fi utilizate tichetele de masă electronice. Lista unităților comerciale/de alimentație publică la care pot fi utilizate tichetele de masă electronice se actualizează lunar și se publică pe pagina oficială a operatorului.

 

În același timp, modificările au ca scop soluționarea problemei angajaților care lucrează în schimburi de noapte și nu pot beneficia de tichete pentru orele de noapte. Astfel, se propune acordarea tichetelor de masă și pentru schimburile mixte (zi și noapte), pentru a sprijini echitatea între angajați și a extinde accesul acestora la facilitățile de alimentație oferite prin tichetele de masă, indiferent de schimbul în care activează.

 

Totodată, se mai propune completarea Legii cu un articol nou - 181 ce va reglementa prezentarea datelor și informațiilor către Serviciul Fiscal de Stat. Ca urmare, operatorii ar putea fi obligați să prezinte la SFS Raportul cu privire la tichetele de masă acordate angajatorilor, conform modului stabilit de Ministerul Finanțelor, dar și să prezinte, la solicitarea motivată a SFS, în cel mult 5 zile lucrătoare, în format electronic, datele și informațiile complete aferente tranzacțiilor cu tichetele de masă.

 

Cu detalii vom reveni la adoptarea proiectului.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

528 vizualizări

Data publicării:

18 Decembrie /2024 08:00

Catalogul tematic

Tichet de masă | Noutăți

Etichete:

consultari publice | facilitati | tichete de masa

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon