
Toți agenții economici din Republica Moldova, inclusiv cei care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar, din regiunea transnistreană - vor achita taxa vamală pe principii generale.
Serviciul Vamal amintește, că începând din 1 ianuarie 2024, odată cu intrarea în vigoare a Codului vamal al Republicii Moldova (nr. 95 din 24.08.2021), toți agenții economici, inclusiv cei din regiunea transnistreană, vor achita taxa vamală pe principii generale, ținând cont de preferințele acordate în conformitate cu Tratatele și Acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte.
Menționăm, Codul vamal nr. 95/2021 substituie Codul vamal nr.1149/2000, Legea cu privire la tariful vamal și Legea cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice.
Astfel, scutirile care erau introduse prin art.4 alin (6) din Legea nr.1380/1997 cu privire la tariful vamal și anume ”Operațiunile de import-export efectuate de către agenții economici aflați pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar se realizează în modul aprobat de Guvern”, au fost abrogate.
În rezultat, în scopul asigurării principiului de echitate pentru toți reprezentanții mediului de afaceri din Republica Moldova, taxa vamală urmează a fi percepută în baza Legii nr.172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1504 vizualizări
Data publicării:
04 Ianuarie /2024 10:00
Catalogul tematic
Noutăți
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *