În perioada 10-12 iunie, la Edineț s-a desfășurat cea de-a VII-a rundă de instruiri gratuite pentru START UP-erii din raioanele Dondușeni, Edineț, Briceni și Ocnița.

Timp de 3 zile, cei 101 participanți au beneficiat de un program complex de instruire, conceput pentru a le oferi cunoștințele necesare gestionării eficiente și conforme a unei afaceri. Agenda sesiunii a inclus subiecte esențiale precum fiscalitatea și obligațiile fiscale ale întreprinderilor, procedurile vamale, legislația muncii și alte aspecte importante privind activitatea antreprenorială.
Dna Rodica Musteața-Staci, directoarea PP „Monitorul fiscal FISC.md” și moderatoarea și coordonatoarea evenimentului, a menționat că „prin această instruire ne-am propus să contribuim la dezvoltarea competențelor antreprenoriale și să oferim start up-erilor instrumentele necesare pentru a-și desfășura activitatea în conformitate cu prevederile legale și fiscale. Interesul manifestat de cei 101 participanți confirmă necesitatea unor astfel de programe de suport pentru mediul de afaceri.”
Trainerii din cadrul Ministerului Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal, dar și experți individuali antrenați în program au prezentat informații actualizate și exemple practice, oferind participanților oportunitatea de a adresa întrebări și de a identifica soluții pentru provocările întâlnite în activitatea lor de zi cu zi.
La finalul celei de a 3-a zi de instruire din cadrul celei de a VII-a runde, antreprenorii au primit certificate de participare din partea organizatorilor, care le-au mulțumit participanților pentru prezență, formatorilor și partenerilor implicați, reafirmându-și angajamentul de a continua activități similare, care să sprijine dezvoltarea și consolidarea afacerilor aflate la început de drum.
Programul a fost organizat de Proiectul „Moldova este Europa - Sprijin pentru integrarea în UE”, în parteneriat cu P.P. „Monitorul fiscal FISC.md”, Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal.

Reamintim că cea de-a VII-a rundă face parte din programul de susținere și dezvoltare a startup-urilor, având drept obiectiv creșterea nivelului de cunoaștere a cadrului legal, fiscal și administrativ necesar dezvoltării sustenabile a afacerilor.
În luna iulie și august vor fi organizate instruiri similare la Ungheni și Comrat.
.jpg)
Pentru detalii nu ezitați să vă informați atât de pe paginile web oficiale ale instituțiilor organizatoare, cât și de pe rețele sociale.

PARTENERI:
Vefasistem - Producător de ferestre și uși,
SRL RUSAGRO-PRIM
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
731 vizualizări
Data publicării:
12 Iunie /2026 16:52
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
start-up
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *