Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search
În conformitate cu art.103 alin. (9²) al Codului fiscal, TVA nu se aplică mărfurilor şi serviciilor importate sau procurate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile necomerciale care corespund cerinţelor art.52 din Codul fiscal, în scop de construire a instituţiilor de asistenţă socială, precum şi mărfurilor şi serviciilor importate sau procurate pe teritoriul Republicii Moldova de către aceste organizaţii necomerciale pentru necesităţile instituţiilor menţionate.
08 November /2021
În ultimul Raport asupra inflației din anul 2021 publicat de Banca Națională a Moldovei se constată că rata anuală medie trimestrială a inflației a crescut până la 4,9%, iar la finele trimestrului trecut inflația anuală a constituit 6,7%. Potrivit regulatorului, majorarea a fost determinată de factori interni și externi. Astfel, a sporit cererea pe fondul creșterii veniturilor populației, dar și prețurile pe piața locală au fost influențate de scumpirea produselor alimentare, petrolului și a altor materii prime pe piața internațională. Un impact l-a avut și ajustarea unor tarife aferente prețurilor reglementate. Dacă la începutul anului creșterea la nivel global a presiunilor pro-inflaționiste era văzută ca un efect temporar, la momentul de față majoritatea autorităților monetare,
08 November /2021
Conform proiectului Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) pentru anul 2022, prima de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă, precum şi cea în formă procentuală din salariu şi din alte recompense vor rămâne neschimbate. Astfel, prima în sumă fixă va constitui 4 056 de lei, iar la achitarea acesteia în primele trei luni ale anului vor fi aplicate reducerile de 50%, 60% şi 75%. Prima în formă procentuală din salariu va fi păstrată la nivel de 9%. Proiectul legii a fost examinat de Consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM).
05 November /2021
Сохраняется ли право на зачет НДС по приобретенным основным средствам (оборудование) если данные основные средства (оборудование) были уничтожены вследствии стихийного бедствия? В соответствии с положениями ст. 102 ч. (81) Налогового кодекса, уплаченная или подлежащая уплате сумма НДС на приобретаемые товарно-материальные ценности, а также на приобретаемые товарно-материальные ценности и услуги, использованные при изготовлении товаров, которые в процессе предпринимательской деятельности были уничтожены вследствие стихийных бедствий,
Contabilul este un specialist cu nivel mediu de calificare, solicitat pe piața muncii în condițiile evoluției constante și ascendente a serviciilor contabile. Profesia de contabil face parte din categoria ocupațiilor care necesită nivel de calificare cât mai înalt și formare continuă, ceea ce contribuie la gestionarea eficientă a patrimoniului entității, se spune în Standardul ocupațional pentru ocupația Contabil (Codul CORM: 331302, Nivelul CNCRM:4), care a fost aprobat de Ministerul Finanțelor prin Ordinul nr. 131 din 28 octombrie 2021. Documentul este publicat în Monitorul Oficial de astăzi, 5 noiembrie.
05 November /2021
Marina Căldare
Segmentul activității de comerț/prestări servicii on-line este un segment evaluat de către Serviciul Fiscal de Stat cu nivel sporit de risc de neconformare fiscală. Lipsa unui loc fix de desfășurare a activității, prezența numerarului, implicarea în circuitul economic a mai multor subiecți (pagini web) care au un singur beneficiar, sunt principalele motive pentru care segmentul respectiv este mai vulnerabil din punct de vedere al neconformării fiscale, inclusiv prezența fenomenului activității ilicite.
05 November /2021
Fiscal practice
Activitățile de confecționare și livrare a articolelor şi aparatelor de protezare dentară. Regimul fiscal
În conformitate cu prevederile art.103 alin.(1) pct.10) din Codul fiscal, se scutesc de TVA fără drept de deducere serviciile medicale, cu excepţia celor cosmetice, [...] articolele şi aparatele ortopedice şi de protezare (poziţia tarifară 9021) [...]. În cele ce urmează se propune determinarea regimului fiscal în raport cu: (1) efectuarea livrărilor de articole şi aparate ortopedice şi de protezare; (2) prestarea serviciilor de producere a articolelor şi aparatelor de protezare dentară; (3) prestarea serviciilor stomatologice.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *