Search from the cathegory
The period of publication
Compartment page
Subcompartment page
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Keyword
Serviciul Fiscal de Stat va fi autoritatea pentru care autoritățile publice îndreptăţite să revendice drepturile supuse executării vor emite mandatele respective. Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern cu privire la procedura de executare a creanțelor bănești bazate pe dispoziții de drept public. Proiectul documentului este elaborat în scopul punerii în aplicare a prevederilor Titlului VII, Capitolul II din Codul administrativ, care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2019 și reglementează executarea creanţelor băneşti bazate pe dispoziţii de drept public, competenţa pentru executarea cărora revine SFS.
28 May /2019 11:01
Rețelele electrice de distribuție se vor dezvolta în baza unei proceduri descrise în Regulamentul privind dezvoltarea rețelelor electrice de distribuție. Documentul a fost publicat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică în Monitorul Oficial din 24 mai curent. Procedura nu se aplică în cazul întovărășirilor pomicole, cooperativelor de construcție a garajelor și a altor asociații de coproprietari din intravilanul sau extravilanul localităților și nici în cazul în care în autorizația de construire se prevede dezvoltarea rețelei electrice din contul beneficiarului. Documentul are drept scop stabilirea modului de elaborare, evaluare și aprobare a rețelelor electrice de distribuție, etapelor și procedurii de dezvoltare a acestora și a responsabilităților părților implicate în proces.
28 May /2019 11:00
Наслышаны, что в действующее законодательство внесены некоторые изменения, относящиеся к предоставлению и приостановлению статуса застрахованного лица в системе обязательного медицинского страхования. Каковы изменения и чем они регламентированы? Законом № 175/2018 был внесен ряд изменений в Закон № 1585/1998, наиболее важные из которых касаются порядка получения и приостановления статуса застрахованного лица. Согласно ст. 6 ч. (3) Закона №1585/1998 в новой редакции, статус застрахованного лица предоставляется страховщиком на основании:
28 May /2019 08:02
Potrivit Programului de dezvoltare a controlului financiar public intern pentru anii 2018-2020 și Planului de acțiuni pentru implementarea acestuia, se intenționează crearea și punerea în aplicare a unui sistem de evaluare a subdiviziunilor de audit intern. În acest sens, Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea calității activității de audit intern în sectorul public. Documentul stabilește cerințele necesare pentru evaluarea calității activității de audit, realizată prin evaluare internă și externă.
28 May /2019 08:01
Serviciul Fiscal de stat de mai mulți ani are o colaborare fructuoasă cu partenerii străini, menită să dezvolte și să fortifice capacitățile, abilitățile de exercitare a sarcinii de bază, de asigurare a administrării fiscale prin crearea pentru contribuabili a condițiilor pentru conformare la respectarea legislației, aplicarea uniformă a politicii și reglementărilor în domeniul fiscal. Printre pașii întreprinși întru asigurarea exercitării acestei sarcini, inclusiv cu asigurarea continuității acțiunilor de sporire a gradului de conformare fiscală voluntară, Serviciul Fiscal de Stat și-a propus să definească prioritățile și acțiunile de combatere a evaziunii și fraudei fiscale.
27 May /2019 15:18
Modul de ţinere a contabilităţii şi de aplicare a standardelor de contabilitate stabilește că persoanele fizice care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei şi birourile înfiinţate de acestea ţin contabilitatea în partidă simplă în baza contabilităţii de casă, fără întocmirea situaţiilor financiare, conform indicaţiilor metodice aprobate de către Ministerul Finanţelor. Notarii, avocații, executorii judecătorești, mediatorii și administratorii autorizați mai au un șir de întrebări cu privire la ținerea contabilității. La întrebările Dumneavoastră, noi avem răspunsuri.
27 May /2019 14:48
Национальная комиссия по финансовому рынку зарегистрировала в Государственном реестре ценных бумаг дополнительную эмиссию акций «Мoldtelecom» на сумму 30,92 млн леев. Соответствующее постановление НКФР опубликовано в «Monitorul Oficial» 24 мая. В частности, АО «Мoldtelecom» выпустило 3 млн 092,6 тыс. простых именных акций номинальной стоимостью 10 леев за счет собственного капитала. В результате дополнительной эмиссии уставный капитал АО «Мoldtelecom» увеличился с 984,1 млн до 1 млрд 015,1 млн леев. Стоит отметить, что согласно годовому финансовому отчету, 2018-й г. Национальный оператор фиксированной телефонии АО «Мoldtelecom» завершил с прибылью более 59 млн леев.
27 May /2019 14:32