Știri
Ajutorul de stat: furnizorii vor prezenta rapoartele până la 31 martie
În conformitate cu Legea nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat, furnizorii acestuia urmează să raporteze Consiliului Concurenței, până la data de 31 martie curent, toate ajutoarele de stat și ajutoarele de minimis acordate în perioada anului 2022.
Conform legii, entitatea raportoare (furnizor al ajutorului de stat) este orice autoritate a administraţiei publice centrale ori a unei unităţi administrativ-teritoriale sau orice persoană juridică care administrează direct sau indirect resursele statului, precum și cele ale unităţilor administrativ-teritoriale.
Totodată, legea prevede că furnizorul ajutorului de stat are obligaţia să ţină o evidenţă strictă a ajutoarelor de stat acordate, inclusiv a ajutoarelor exceptate de la obligaţia de notificare.
În baza informațiilor transmise de furnizori, Consiliul Concurenţei elaborează un raport anual privind ajutoarele de stat acordate, pe care îl prezintă, până la data de 1 iunie, Parlamentului şi Guvernului.
Raportarea se efectuează prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat Registrul Ajutoarelor de Stat. Ghidul de utilizare al sistemului poate fi consultat aici.
Conform Raportului privind ajutoarele de stat acordate în RM, în anul 2021 valoarea acestora a atins 2,5 mil. lei sau 1,06% din PIB. După forma de acordare, cea mai mare pondere din ajutor a fost raportată sub formă de renunțări la veniturile bugetare, aceasta constituind 74% din valoarea totală a ajutorului de stat.
Totodată, din perspectiva obiectivelor de acordare a ajutoarelor de stat, cea mai mare pondere a acestora a fost orientată spre dezvoltare regională – circa 42% din total. În același timp, valoarea ajutorului de minimis în anul 2021 a fost de 147,2 mii lei.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
956 vizualizări
Data publicării:
27 Februarie /2023 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
31 martie | consiliul concurenței | raport | ajutor de stat
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.