Analitica și statistica

Cota investițiilor străine în capitalul băncilor depășește 80%

Cota investițiilor străine în capitalul băncilor la finele lunii martie a anului curent a constituit 83.2 la sută, fiind practic la același nivel cu finele anului precedent, arată informațiile publicate de Banca Națională a Moldovei. Potrivit instituției, deși cota investițiilor străine înregistrează o pondere substanțială, lipsa transparenței acționarilor reprezintă problema stringentă cu care se confruntă băncile din Republica Moldova. Banca Națională a Moldovei susține că examinează, monitorizează, întreprinde măsurile necesare în vederea asigurării transparenței acționarilor și examinează respectarea de către acționari a exigențelor de calitate prevăzute în legislația în vigoare. În raportul „Situaţia financiară a sectorului bancar în trimestrul I, 2016”, banca centrală relevă că în acest context, pe parcursul trimestrului I al anului 2016, Banca Națională a constatat că un grup de acționari ai unei bănci acționează concertat în raport cu această bancă și au achiziționat o cotă substanțială în capitalul social al băncii, fără a dispune de permisiunea prealabilă scrisă a Băncii Naționale. Ca urmare, Banca Națională a suspendat drepturile aferente acțiunilor deținute de către acționarii respectivi și a informat despre obligația acestora de a înstrăina, în termen de 3 luni de la data constatării acțiunii concertate, acțiunile aferente cotei substanțiale achiziționate cu încălcarea prevederilor legislației în vigoare.

via | www.bani.md

Instituții:

Banca Naţională a Moldovei

1637 vizualizări

Data publicării:

27 Aprilie /2016 09:40

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

cota | investitii straine directe | capital | banci | BNM | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon