Analitica și statistica

Europa şi Asia au prins gustul fructelor moldoveneşti

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, la exportul de fructe în stare proaspătă a crescut ponderea produselor cu valoare adăugată înaltă. Comparativ cu perioada respectivă a anului precedent, volumul cireșelor exportate a crescut de la 5 mii de tone la 10 mii de tone, exportul de mere s-a majorat până la 91 mii tone, cu trei mii de tone mai mult decât în perioada de referință a anului trecut, exportul de zmeură în anul curent este 1,3 mii tone ( în anul 2016 a fost de mai puțin de o mie de tone), volumul căpșunilor exportate a crescut de la 360 tone în anul 2016 până la 794 tone în anul 2017. În total, în șapte luni ale anului s-au livrat fructe în stare proaspătă în volum de 108 mii de tone, atât cât s-a expediat pe piețele externe și-n anul trecut în aceiași perioadă de timp. Este înregistrată creșterea considerabilă a volumului de legume exportate: de la 2,3 mii de tone în anul 2016 până la 9,3 mii tone în anul curent. Pe piețele externe au fost exportate peste 700 tone de cartofi, o creștere esențială comparativ cu 14 tone, livrate în anul trecut. De la 480 de tone în anul trecut la 5,5 mii de tone în 2017 a crescut exportul de ceapă, cantitatea de varză exportată în anul curent este 1,3 mii tone, iar în anul precedent a fost doar 850 tone. Morcovul este un produs nou exportat în anul 2017, în volum de 742 tone. O creștere relativ bună s-a înregistrat și la exportul de struguri - 15 mii tone comparativ cu anul 2016 - 11,5 mii tone în anul 2016. Din alte produse, se menționează creșterea nivelului de export a prunelor uscate - de la 3,3 mii tone în anul 2016 până la 5,7 mii tone în anul curent, a semințelor de dovleac alimentar până la 423 tone și a ceaiului din plante - până la 115 tone. La culturile tehnice s-a înregistrat o creștere a volumului de export al rapiței, de la 15,9 mii tone în anul 2016 până la 39,3 mii tone în anul curent. În contextul diversificării produselor exportate de agricultorii moldoveni, pe lângă produsele tradiționale, pe piețele externe sunt livrate tot mai multe ciuperci, muștar alimentar, semințe de struguri, măceș, făină de porumb și de secară. În creștere este volumul produselor care s-au exportat în anul precedent prima dată. De exemplu: migdale de la 112 tone până la 264 tone, tomate uscate - de la 0,7 tone până la 2,2 tone în anul curent, fasole - de la 534 tone până la 634 tone, fructe uscate (mere, cireșe, vișină) de la 58 tone în anul 2016 până la 147 tone în prezent. Pentru prima dată în anul curent s-a exportat salată verde, pereții nucilor, semințe de coriandru, sâmburi de prun, legume și fructe (morcov, prune și vișină) congelate. Tot mai atractivă și mai accesibilă pentru agricultorii moldoveni devine piața UE. Dacă în anul trecut pe piețele statelor din Comunitatea Europeană s-a vândut o cantitate de 109 tone de mere, atunci în șapte luni ale anului curent, volumul exportului de mere a ajuns la 393 de tone, ceapă și varză s-a exportat în UE în cantitate de 328 și 127 tone, respectiv. Cele mai importante piețe din UE rămân a fi cele din România, Lituania, Polonia, Germania, Italia și Slovenia. Piața CSI rămâne a fi una tradițională pentru mai mulți agricultori din țară. Astfel, vânzarea de fructe pe aceste piețe a rămas la nivelul anului trecut, pe când volumul de comercializare a legumelor sa majorat în anul curent la ceapă până la 5 mii de tone și la morcov până la 740 tone, acestea fiind exportate în Federația Rusă. Pe harta exporturilor au apărut și noi destinații: exportul strugurilor în Irak - 900 de tone și în Mongolia - 94 de tone. Prima data s-au livrat prune uscate în Japonia și Polonia.

via | agora.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1215 vizualizări

Data publicării:

28 Iulie /2017 15:49

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Export | fructe si legume | congelată | rapita | nuci | zmeura | italia | România | Japonia | Slovenia | Rusia | irak | mongolia

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon