Analitica și statistica

BNS: recolta culturilor agricole a crescut

În primele 9 luni din anul curent producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile din Republica Moldova s-a majorat cu 27,5% (în preţuri comparabile), conform datelor publicate de Biroul Național de Statistică.

Astfel, conform estimărilor prealabile, recolta globală a culturilor cerealiere şi leguminoase boabe (fără porumb) în gospodăriile de toate categoriile a constituit circa 1802 mii tone (cu 76% mai mult față de perioada similară a anului precedent), din care recolta grâului a constituit circa 1515 mii tone (cu 77% mai mult), a orzului – 238 mii tone (cu 80% mai mult), a leguminoaselor boabe – 37 mii tone (cu 41% mai mult).

 

În schimb, producția (creşterea) animalelor (în greutate vie) în perioada ianuarie-septembrie 2023 față de perioada similară din anul 2022 s-a micșorat cu 4,5%. Micșorarea producției a fost generată de descreșterea producției în gospodăriile populației (-5,5%) și în întreprinderile agricole (-3,6%). În pofida faptului că în întreprinderile agricole producţia de lapte a crescut cu 16,0%, în gospodăriile de toate categoriile producţia a scăzut nesemnificativ – cu 0,1% în rezultatul micşorării acesteia în gospodăriile populației cu 2,5%. Producţia de ouă, de asemenea, a scăzut cu 3,3% din cauza micșorării producţiei în gospodăriile populației cu 9,0%. Totodată, în întreprinderile agricole producția de ouă a crescut cu 5,2%.

 

Conform stării la 1 octombrie 2023 față de 1 octombrie 2022 a fost înregistrată micșorarea efectivului de animale de toate speciile în gospodăriile de toate categoriile (cu excepția efectivului de bovine, de ovine şi caprine în întreprinderile agricole).

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

621 vizualizări

Data publicării:

31 Octombrie /2023 10:24

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

culturi agricole | productie globala

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon