Știri
Bugetul Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar pentru anul 2024, majorat
Consiliul de administrație al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar (FGDSB), prin decizia nr. 03/2 din 29 noiembrie 2023, publicată joi, 7 decembrie în Monitorul oficial, a aprobat bugetul FGDSB pentru anul 2024, la venituri și cheltuieli, în sumă totală de 5,2 mil. lei. În anul curent mărimea bugetului constituie 4,7 mil. lei.
De menționat că potrivit prevederilor Legii nr.160/2023 cu privire la garantarea depozitelor în bănci, suma maximă garantată a depozitelor bancare pentru fiecare deponent (nivel de acoperire) la etapa actuală este de 100 mii lei. Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul de acoperire va fi de 200 mii lei.
Depozitele bancare eligibile garantării de FGDSB sunt depozitele în monedă națională și în valută străină deținute de persoane fizice și persoane juridice, atât rezidente, cât și nerezidente.
Totodată, în temeiul prevederilor Legii nr. 160/2023 nu sunt garantate următoarele depozite bancare: depozitele plasate de alte bănci sau alte organizații licențiate ori autorizate de BNM, de CNPF sau în cazul băncilor străine, de o autoritate străină de supraveghere; depozitele autorităților publice centrale sau locale; depozitele declarate ilicite prin hotărâre judecătorească.
Nu pot fi garantate nici depozitele ce provin din activități legate de spălarea banilor și finanțarea terorismului, fapt confirmat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă; ai căror deținători nu au fost sau nu pot fi identificați la data indisponibilității depozitelor respective; titlurile de creanță, emise de instituția membră, și datoriile care decurg din acceptări proprii și bilete la ordin etc.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
787 vizualizări
Data publicării:
08 Decembrie /2023 08:02
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
sistemul bancar
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.