
Metodele automatizate de raportare electronică, în forma şi în modul reglementat de Serviciul Fiscal de Stat, din 1 ianuarie 2023 vor fi obligatoriu utilizate la prezentarea dărilor de seamă fiscale de către toți contribuabilii, subiecți ai impunerii care, conform legislaţiei fiscale, sunt obligați să calculeze şi/sau să achite la buget orice impozite şi taxe, penalităţile şi amenzile respective; persoanele care, conform legislaţiei fiscale, sunt obligate să reţină sau să perceapă de la altă persoană şi să achite la buget plăţile indicate (art.5 alin.2 din CF).
Prevederea este inclusă în proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (politica fiscal și vamală pe anul 2023), care a fost aprobat în prima lectură de Parlamentul RM în ședința din 12 decembrie. Respectiva modificare se propune a fi operate în art.187 alin. (21) din Codul fiscal, care va fi suplinit cu lit. i).
Nu vor fi obligate să utilizeze metodele de raportare electronică persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător – pentru acestea prezentarea dărilor de seamă în format electronic este la alegere.
Cu toate acestea, persoanele fizice rezidente (cetăţeni ai RM, cei străini şi apatrizi, inclusiv membri ai societăţilor şi acţionari ai fondurilor de investiţii) care vor efectua desemnarea procentuală, vor avea obligația de prezentare a Declarației CET18 în format electronic.
Documentul urmează a fi pregătit pentru examinare și aprobare în lectura a doua.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3324 vizualizări
Data publicării:
14 Decembrie /2022 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
raportare electronica|politica bugetar-fiscala
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *