Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Banca Naţională a Moldovei
Bănca Naţionala a Moldovei
Obiectivul fundamental constituie asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără prejudicierea obiectivului său fundamental, BNM promovează şi menţine un sistem financiar bazat pe principiile pieţei şi sprijină politica economică generală a statului.În calitate de bancă centrală, îşi orientează eforturile spre atingerea obiectivelor sale strategice, aliniate la domeniile de activitate de bază. Acestea din urmă vizează politica monetară, supravegherea instituţiilor financiare, emisiunea monetară şi sistemul de plăţi.
Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova activele oficiale de rezervă ale BNM au atins suma de $4,048 mld. Astfel, la situația din 29 octombrie 2021 acestea s-au majorat față de cele înregistrate la data de 30 septembrie cu $86,48 mil., comunică Banca Națională a Moldovei. Potrivit regulatorului, majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de: înregistrarea suportului bugetar în favoarea Ministerului Finanțelor al RM debursat de Comisia Europeană, în numele UE: $99,49 mil. (echivalentul a 86,1 mil. EUR), dintre care $57,4 mil. (echivalentul a 49,7 mil. EUR) sub formă de asistență macrofinanciară (ultima tranșă de împrumut);
10 Noiembrie /2021
În ultimul Raport asupra inflației din anul 2021 publicat de Banca Națională a Moldovei se constată că rata anuală medie trimestrială a inflației a crescut până la 4,9%, iar la finele trimestrului trecut inflația anuală a constituit 6,7%. Potrivit regulatorului, majorarea a fost determinată de factori interni și externi. Astfel, a sporit cererea pe fondul creșterii veniturilor populației, dar și prețurile pe piața locală au fost influențate de scumpirea produselor alimentare, petrolului și a altor materii prime pe piața internațională. Un impact l-a avut și ajustarea unor tarife aferente prețurilor reglementate. Dacă la începutul anului creșterea la nivel global a presiunilor pro-inflaționiste era văzută ca un efect temporar, la momentul de față majoritatea autorităților monetare,
08 Noiembrie /2021
În ședința de politică monetară de vineri, 29 octombrie curent, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a votat menținerea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 5,5 puncte procentuale, ținând cont de presiunile din partea ofertei și a cererii agregate interne (manifestată în special în ultimele 4 luni) și susținută de majorarea venitului populației (fondului de salarizare, asistenței sociale, remiterilor etc.), mărirea volumului creditelor de consum și a celor ipotecare, comunică regulatorul. Totodată, un factor important în decizia BNM îl are incertitudinea asociată crizei energetice globale – creșterea prețurilor la gazele naturale și petrol
01 Noiembrie /2021
În luna septembrie din anului curent gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 90,2% comparativ cu 79,8% în luna august, comunică Banca Națională a Moldovei (BNM). În raport cu luna august, oferta netă de valută de la persoanele fizice a crescut cu $5,3 mil. sau cu 2,3%, iar cererea netă de valută din partea agenților economici, dimpotrivă, s-a diminuat cu 9,5% sau cu $27,5 mil. În aceste condiții, BNM a intervenit pe piața interbancară locală prin vânzări de valută în volum de $7,2 mil.
22 Octombrie /2021
Tatiana Smeșnaia
По состоянию на 30 сентября текущего года чистая прибыль банков Молдовы составила почти 1,66 млрд леев, увеличившись на 507,44 млн или на 44,1% по сравнении с тем же периодом 2020 г. По данным Национального банка Молдовы, прибыль за 9 месяцев 2021 г. получили все 11 банков. При этом, чуть более 1,4 млрд леев (84,8% от общей чистой прибыли) пришлось на долю 4-х банков: Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, Victoriabank и OTP Bank. Еще примерно 251,9 млн леев чистой прибыли получили остальные 7 банков.
22 Octombrie /2021
По состоянию на 30 сентября 2021 г. официальные резервные активы составили почти $3,962 млрд, сократившись на $14,29 млн по отношению к объему, зарегистрированному на 26 августа текущего года, когда они превышали $3,976 млрд. По данным Национального банка Молдовы (НБМ), на уменьшение объема официальных резервных активов повлияли на протяжении последнего месяца несколько факторов. В частности, речь идет о платежах, относящихся к обслуживанию внешнего государственного долга, которые составили $21,20 млн; уменьшение обменных курсов валют, входящих в состав валютных резервов, по отношению к доллару США – $13,49 млн;
11 Octombrie /2021
Tatiana Smeșnaia
Ieri, 5 octombrie 2021, în ședința extraordinară a Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a fost aprobată majorarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt până la 5,5 puncte procentuale. Totodată, a fost diminuat coridorul ratelor cu 0.5 p.p.- de la 2,5% la 2,0%. Astfel, rata la depozitele overnight va constitui 3,5% la sută, iar creditele overnight – 7,5%. Potrivit comunicatului BNM, regulatorul continuă măsurile de înăsprire graduală a politicii monetare cu scopul de a atenua presiunile inflaționiste generate de efectele de runda a doua a creșterii prețurilor la nivel global, a costurilor de producție și de distribuție, a resurselor energetice și a produselor alimentare.
06 Octombrie /2021
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *