Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La 1 ianuarie 2020 a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr.657 din 17 decembrie 2019, prin care a fost aprobat Regulamentul privind desfășurarea concursului „Loteria fiscală”. Măsura este calificată drept una ce va contribui la combaterea evaziunii fiscale prin limitarea achitărilor efectuate în numerar. Astfel, la concurs vor fi admise tranzacțiile de achitare a mărfurilor și serviciilor efectuate cu cardul bancar emis de una dintre băncile comerciale licențiate din Moldova, la loterie fiind luate în calcul tranzacțiile ce vor depăși suma de 30 de lei. Nu vor fi admise la tragerea la sorți pentru obținerea premiilor tranzacțiile de retragere a numerarului de pe contul de card, cele efectuate cu cardul bancar de către persoanele fizice în afara RM, transferurile mijloacelor de pe contul de card pe conturile bancare ale persoanelor fizice și/sau juridice,
Obiectul acestui articol îl constituie evenimentele (operațiunile economice) care au loc după perioada de raportare (datei raportării), indiferent dacă acestea sunt favorabile sau nefavorabile. Evenimentele apărute în perioada între data raportării și data semnării situațiilor financiare ar putea furniza informații suplimentare referitoare la perioada de raportare față de cele cunoscute la data închiderii bilanțului contabil. Aceste evenimente trebuie să constituie obiectul unei analize contabile conforme Standardelor Naționale de Contabilitate (SNC), pe motiv că evenimentele ulterioare ar putea modifica situațiile financiare pentru perioada de raportare precedentă celei în care acestea efectiv au avut loc.
Codul fiscal al Republicii Moldova a fost implementat în 1998, fiind bazat pe prevederile Codului fiscal mondial1. Până în prezent, o serie impunătoare de modificări au fost aduse la legislația fiscală, structura și elementele de bază, însă, nu au fost modificate substanțial. Necesitatea reconstrucției legislației fiscale moldovenești derivă dintr-un context mai larg – angajamentele asumate față de Uniunea Europeană (UE), reformele fiscale de amploare adoptate la nivel internațional, necesitatea de a asigura un mediu fiscal simplu și competitiv pentru investitori, concurența internațională și necesitatea adaptării la cele mai noi procese de business.
E-Learning este sistemul informațional de platformă ce oferă persoanelor fizice și juridice de drept public și privat un mecanism eficient, fiabil și modern de instruire a angajaților prin crearea, dezvoltarea și punerea la dispoziție online a resurselor de instruire, precum și acordarea accesului angajaților la informațiile destinate dezvoltării profesionale a acestora. Guvernul a aprobat proiectul Conceptul Sistemului informațional „Platforma guvernamentală de instruire la distanță (e-Learning)”.
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a lansat proiectul de asistență tehnică „SME Policy Support Window”, obiectivul acestuia fiind îmbunătățirea condițiilor de viață pentru o dezvoltare durabilă și incluzivă a întreprinderilor mici și mijlocii din zonele rurale. Proiectul, cu o durată de 29 de luni, se va axa pe reducerea disparităților economice și sociale din zonele rurale prin introducerea inițiativelor active de ocupare a forței de muncă și dezvoltarea IMM-urilor în aceste zone. Beneficiar indirect ai proiectului va fi populația rurală din Moldova, care va obține condiții de viață și de muncă mai bune, inclusiv locuri de muncă noi.
În momentul de faţă, în țară avem 12448 locuri de muncă vacante, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în ușoară descreștere comparativ cu începutul lunii curente, când erau 12787 locuri. Cele mai multe funcții libere sunt înregistrate în Chișinău – 4990 și în Bălți – 2037, iar cele mai puține sunt declarate la Fălești – 33. Potrivit datelor ANOFM, pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 2036 locuri de muncă vacante, constituind circa 16% din numărul total.
Nu ezitați să beneficiați de reducere! Cu începere din 1 iulie ediția nr. 2 (57) poate fi procurată separat doar la 100 de lei! În ediția nr. 2 (57) vă puteți familiariza cu principalele aspecte ale politicii fiscale și vamale pentru anul 2020, noile reglementări ale activității întreprinderilor de stat și municipale, particularitățile contabilizării activităților cu tarife reglementate etc.
Ministerul Economiei și Infrastructurii comunică că a solicitat Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) prelungirea valabilității rapoartelor de inspecție tehnică periodică pentru vehiculele rutiere de tip autobuz. Astfel, inspecția tehnică a vehiculelor care a expirat după data de 12 martie curent a fost extinsă până la data de 15 iunie 2020 prin Decizia nr.25 a CSE. Odată cu declararea stării de urgență, companiile de transport de pasageri și-au sistat activitatea, iar efectuarea inspecției tehnice periodice implică mai multe cheltuieli pentru operatorii – taxele pentru impozitul rutier, asigurarea RCA și inspecția tehnică periodică. La momentul actual, impozitul rutier și RCA nu este achitat din cauza stopării activității și lipsei mijloacelor financiare a operatorilor de transport.
În Monitorul Oficial de astăzi, 31 decembrie, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 153 din 27 decembrie 2021 cu privire la modul de achitare și evidență a plăților la bugetul public național prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor în anul 2022. În continuare vă propunem să luați cunoștință de Ordinul publicat. Întru asigurarea achitării și evidenței plăților la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor în anul 2022,
În ședința de joi a Parlamentului Guvernul a prezentat pachetul de inițiative legislative aprobat prin asumare de răspundere în fața Parlamentului. Acestea urmează să intre automat în vigoare în cazul în care timp de 72 de ore inițiativele nu vor fi contestate. Amintim, Executivul și-a asumat răspunderea pentru patru proiecte de legi. La prezentarea proiectelor în Parlament Ion Chicu a menționat că modificările operate la Legea privind sistemul unic de salarizare în sectorul bugetar sunt determinate de necesitatea stimulării financiare a personalului medical implicat în combaterea COVID-19. Potrivit documentului, salariile vor fi majorate de două ori, în etape: la prima etapă – cu 30% (de la 1 septembrie 2020), cu încă 30% – de la 1 ianuarie 2021 și cu încă 40% în prima jumătate a anului următor. De majorarea salariilor vor beneficia circa 4,5 mii de angajați din domeniul sănătății.
Amintim contribuabililor că la 31 martie expiră termenul de achitare a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă cu reducerile prevăzute de legislația în vigoare. Compania Națională de Asigurări medicale vine cu răspunsul la 10 întrebări utile pentru persoanele obligate să se asigure în mod individual în anul 2021. 1. Cine are obligaţia de a achita prima de asigurare în sumă fixă? În sistemul AOAM asiguratul este persoana fizică obligată prin lege să asigure riscul propriu de a se îmbolnăvi, care face parte din următoarele categorii de plătitori:
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) a lansat astăzi, 4 mai, Centrul de apel cu numărul unic 022 822222 destinat serviciilor de asistență oferite de către instituție partenerilor și clienților săi. Prin intermediul noii linii telefonice, operatorii Centrului de apel acordă asistență și suport tehnic utilizatorilor Sistemului Informațional Integrat de Evidență Contabilă în Autoritățile Publice bazat pe platforma 1C (SIIECAP) și altor sisteme de evidență contabilă, administrate de CTIF, în ceea ce privește utilizarea funcționalităților acestor sisteme.
Potrivit art. 5 din Legea 289/2004 privind indemnizaţiile de incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, indemnizaţia de maternitate este unul din tipurile de prestaţii de asigurări sociale la care au dreptul persoanele asigurate ce se calculează de către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi se plăteşte din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat direct beneficiarului. Un aspect important este faptul că, indemnizaţiile de asigurări sociale se stabilesc dacă persoana întruneşte anumite condiţii, adică este persoană asigurată (persoană angajată pentru care angajatorul plăteşte contribuţii) în sistemul public de asigurări sociale şi confirmă un anumit stagiu de cotizare.
Premierul Ion Chicu a avut o ședință de lucru cu grupul de experți ai Consiliului Economic, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele Studiului de impact al pandemiei COVID 19 asupra sectoarelor economice. Documentul a fost elaborat în baza consultărilor cu reprezentanții a peste 20 de sectoare economice în baza informației sistematizate de la Biroul Național de Statistică și alte instituții de stat. Matricea COVID-19 a scos în relief probleme specifice sectoarelor economiei naționale, dar vine și cu măsuri concrete de depășire a crizei.
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a făcut publice rezultatele primului concurs de granturi din cadrul Programului „Start pentru tineri: o afacere durabilă la tine acasă”. Astfel, 128 de tineri din Republica Moldova vor obține granturi din partea statului pentru inițierea propriilor afaceri. Suma totală a finanțării nerambursabile este de 20,54 mil. lei. Implementarea proiectelor investiționale ale tinerilor va contribui la crearea a 479 locuri de muncă, dintre care 330 sunt pentru tineri și 267 pentru femei. Afacerile susținute prin acest program vor contribui la atragerea în economie a circa 38,78 mil. lei investiții. Aplicațiile beneficiarilor au fost recepționate în perioada lunilor ianuarie-februarie și evaluate în regim online în perioada stării de urgență.
Ultima ediția din acest an a revistei „monitorul fiscal FISC.md” (nr. 8 (63)), ce în curând va ieși de sub tipar, vine tradițional cu articole utile și actuale pentru activitatea contabililor, auditorilor, specialiștilor în fiscalitate, finanțe, economie, asigurări etc. În primul rând, oferim abonaților noștri un articol complex cu aspecte practice ce urmează a fi utilizate la întocmirea raportului financiar consolidat cu privire la profit și pierderi, elaborat de Valentina Paladi și publicat în rubrica Contabilitate practică.
În situația creată de pandemie, dar și în competiţia de a câştiga noi clienţi şi de a răspunde exigenţelor acestora, business-ul examinează tot mai profund extinderea activității de comerț în mediul online. Deși este un aspect cunoscut pentru unii antreprenori din RM, pentru cei ce sunt la începutul acestui gen de activitate expunem unele aspecte care urmează a fi respectate de persoanele care doresc să lanseze activitatea de comerț în mediul online și pentru ca activitatea desfășurată să fie menținută în cadrul legal.
Reprezintă sau nu sursă de venit impozabilă cu impozitul pe venit pentru persoanele fizice – beneficiare de ajutorul de șomaj pentru titularii patentei de întreprinzător în mărime de 2775 lei oferit în condițiile pandemiei COVID-19? În baza pct. 1-5 din Dispoziţia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale nr. 25/2020, s-a stabilit în perioada stării de urgenţă, acordarea ajutorului de șomaj unic în cuantum de 2775 lei:
Evidența unică a contravențiilor și a persoanelor care au săvârșit contravenţii, a hotărârilor și deciziilor emise în cauzele contravenţionale, precum și a informațiilor cu caracter contravențional va fi asigurată prin intermediul unui sistem informațional. În Monitorul Oficial din 9 octombrie a fost publicată Legea nr. 185 din 11 septembrie 2020 cu privire la Sistemul informaţional automatizat de evidenţă a contravenţiilor, a cauzelor contravenţionale şi a persoanelor care au săvârșit contravenţii.
Casa Națională de Asigurări Sociale reiterează importanța prezentării de către plătitorii de contribuții a datelor corecte în dările de seamă lunare. Astfel, toate prestaţiile de asigurări sociale se stabilesc beneficiarilor în baza datelor acumulate la contul personal de asigurări sociale ale persoanei declarate de către angajator, fără a fi solicitată și prezentarea certificatelor despre salariu. Prin urmare, informaţia cu privire la perioadele de activitate de după anul 1999, precum şi contribuţiile de asigurări sociale declarate de către angajator prin intermediul Dării de seamă IPC 18 şi a Informaţiei IRM 19, servesc temei pentru stabilirea pensiilor şi indemnizaţiilor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *