Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
”Vom întreprinde măsuri concrete pentru a combate fenomenul „salariului în plic” și a „muncii la negru”, perfecționarea cadrului legal și calcularea corectă a coeficientului salariului oficial, pentru ca cetățeanul să poată beneficia de salarii și pensii asigurate. De asemenea, în acest scop trebuie promovate și mediatizate modificările legislative, organizate campanii de sensibilizare a angajatorilor în vederea respectării legislației și asigurării dreptului echitabil la muncă.
În contextul accelerării proceselor de globalizare și simplificării circulației transfrontaliere a mijloacelor financiare și a capitalurilor, schimbul reciproc de informații între state cu privire la activele financiare deținute de persoane fizice și persoane juridice pe teritoriul unui stat străin a devenit o necesitate stringentă pentru combaterea fraudei și evaziunii fiscale, precum și pentru consolidarea capacităților administrațiilor fiscale de colectare a impozitelor și taxelor.
În anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale (în continuare Anexa nr.1) sunt prevăzute categoriile de plătitori şi de asiguraţi, tarifele şi termenele de virare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (CAS). Astfel, tarifele CAS pentru fondatorii de întreprinderi individuale (ÎI) sunt prevăzute la pct. 1.6 din Anexa nr.1, în care se menţionează despre obligativitatea de a achita lunar, câte 1/12 din taxă fixă anuală în conformitate cu legea bugetului asigurărilor sociale de stat anuală. Pentru anul 2021 aceasta constituie suma de 11331 lei (sau 944,25 lei lunar), care urmează a fi achitaţi la BASS până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune.
O persoană fizică nerezidentă dispune de un bun imobil pe teritoriul Republicii Moldova, care este dat în locațiune unei persoane juridice rezidente. În situația descrisă apare obligația de repatriere a mijloacelor bănești? Conform art. 1251 din Codul civil, prin contractul de locațiune o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părți (locatar) un bun determinat individual în folosință temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar locatarul se obligă să plătească chirie.
Am ieşit la pensie în anul 2018, luna noiembrie, şi am lucrat mai mult de doi ani după ieşirea la pensie dar, în unele luni am activat în bază de contract de prestare a serviciilor. Voi avea dreptul la reexaminarea pensiei în cazul în care nu am lucrat doi ani consecutivi? Se includ în stagiul de cotizare perioadele în care persoanele activează pe bază de contract de prestare a serviciilor?
În conformitate cu prevederile art. 108 alin. (1) din Codul fiscal (СF), data obligației fiscale privind TVA este data livrării. Data livrării se consideră data predării mărfurilor, prestării serviciilor. Potrivit art. 108 alin. (5) din CF, dacă factura fiscală este eliberată sau plata este primită până la momentul efectuării livrării, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale sau data primirii plății, în dependență de ce are loc mai înainte.
Compania X prestează servicii de publicitate unei companii nerezidente Y. În schimb, compania X beneficiază din partea nerezidentului Y de servicii informaționale, în baza unui contract de compensare reciprocă. În baza contractului se efectuează decontările reciproce, astfel că, la finele perioadei fiscale, nerezidentul Y urmează să transfere companiei rezidente X diferența de sumă. În această situație, pentru compania X apare obligația reflectării a importului și exportului de servicii în Declarația privind TVA?
Recent, Curtea Constituțională a RM a examinat excepția de neconstituționalitate invocată asupra unor prevederi din art. 4 alin. (6) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal nr. 1054-XIV din 16.06.2000 (Legea nr. 1054/2000).
Programul de stat ”Prima Casă” a fost lansat la 21 martie 2018. La trei ani de la lansare, numărul de locuințe procurate prin intermediul programului a ajuns la 5550. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,8 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,4 miliarde lei. Compensațiile acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” au constituie 42,3 milioane lei.
Veniturile Comisiei Naționale a Pieței Financiare pentru anul 2018 au fost stabilite în sumă de27 282,8 mii lei, iar cheltuielile – 30 793,4 mii lei. Mărimea deficitului va constitui 3 510,6 mii lei, iar finanțarea lui se va efectua din contul soldului disponibil la situația din 31 decembrie 2017.
Mărfurilor și serviciilor destinate utilizării în cadrul proiectelor de parteneriat public — privat de interes național li se va aplica restituirea sumei TVA fără drept de deducere. Hotărârea Guvernului ce prevede modificarea și completarea mai multor acte ale Guvernului, printre care Regulamentul privind restituirea TVA, Regulamentul cu privire la aplicare a cotei zero a TVA, precum şi a scutirii de la plata impozitelor, taxelor şi altor părţi obligatorii stabilite de Acordul ’’Compact”, Regulamentul cu privire la modul de aplicare a facilităţilor fiscale şi vamale la importul mijloacelor de transport cu destinaţie special etc., a fost publicată în Monitorul Oficial de vineri, 1 iunie 2018.
Data de 25 aprilie este termenul-limită de prezentare a dărilor de seamă cu privire la taxele locale. Astăzi încă o dată vă propunem informația ce ține de cotele acestor taxe, aprobate de autoritățile publice locale și care sunt valabile pentru anul 2019. Taxele locale reprezintă plată obligatorie efectuată la bugetul local, sunt reglementate în titlul VII din Codul fiscal și includ: taxa pentru amenajarea teritoriului;taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei);taxa de aplicare a simbolicii locale;taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii;taxa de piaţă;
În primele şase luni ale anului 2018, la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă totală de 27 776,9 mil. lei, dintre care 17 288,0 mil. lei – la bugetul de stat, 9 980,7 mil. lei – la BASS, 3 352,3 mil. lei – la FAOAM și 7 050,6 mil. lei – la bugetele locale. În comparație cu perioada similară a anului 2017, încasările la bugetul public naţional au înregistrat o creștere de 2 872,4 mil. lei sau 11,5%. Datele au fost oferite de ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, în cadrul ședinței de ieri a Guvernului, unde a fost prezentat Raportul semianual privind executarea bugetului public național și a componentelor acestuia pe anul 2018.
În ultima perioadă unii contribuabili adresează întrebarea ce ține de restituirea taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în RM în cazul apariției supraplății acesteia. Pentru a oferi un răspuns exhaustiv, vom recapitula prevederile legale ce se referă la obiectele și subiecții respectivei taxe. Art. 338 din Codul fiscal stabilește că obiect al impunerii cu taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în RM (în continuare – Taxă) sunt autovehiculele înmatriculate permanent sau temporar în RM1, iar subiecţi ai impunerii – persoanele fizice şi juridice posesoare
La etapa actuală atestăm o dezvoltare vertiginoasă a tehnologiilor avansate, a domeniului de utilizare a acestora, precum și a instrumentelor de plată. Ritmul accelerat al progresului tehnologic, deseori, creează probleme autorităților, care nu reușesc să adapteze legislația pentru realitatea economică, lăsând astfel lacune, semne de întrebare și spațiu de interpretare. Actualmente companiile din domeniul tehnologiilor informaționale dezvoltă produse și servicii IT pe care tind să le comercializeze în mod rapid, eficient și cu costuri cât mai reduse.
Entitatea M SRL la plata din 28.06.2019 cu reducere de 15% a impozitului funciar a indicat greșit codul IBAN. Greșeala constă în faptul că la generarea codului IBAN în loc de o localitate rurală a fost selectată alta. În ce mod urmează a fi corectată eroarea comisă? Cum afectează eroarea respectivă reducerea de 15% a impozitului funciar?
Modul de calculare a salariului mediu se aplică la calcularea salariului mediu al personalului încadrat, în bază de contract individual de muncă, atât pentru angajații de bază, cât și pentru cei care prestează munca prin cumul la entități, în organizații și instituții, indiferent de tipul lor de proprietate și forma de organizare juridică. Mai multe despre calcularea salariului mediu veți găsi în ediția nr. 7(55) a Publicației Periodice „monitorul fiscal FISC.md”, care în curând va ieși de sub tipar. Articolul intitulat „Ghidul cu privire la calcularea salariului mediu” este disponibil în rubrica Contabilitate practică și este elaborat de Marina Brihuneț.
În conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1) din Codul fiscal, impozitul pe venit la sursa de plată se reţine, în mod obligatoriu, de către orice: a) persoană (contribuabil) care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător şi a persoanelor care desfăşoară activităţi independente conform cap. 102 şi activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal conform cap. 103;
Ministerul Finanțelor comunică că Vicepremierul Serghei Pușcuța și Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Dorel Noroc, au avut o întrevedere cu membrii Asociației Investitorilor Străini. Subiectele de discuție au vizat propunerile privind politica fiscală și vamală pentru anul 2021, prevederile noului Cod Vamal, modificările inițiate la Catalogul Mijloacelor Fixe, etapa implementării monitorizării electronice a vânzărilor, precum și alte subiecte de actualitate. Conducerea Ministerului Finanțelor a exprimat deschidere față de mediul de afaceri în vederea identificării priorităților pentru continuarea colaborării comune. De asemenea, Vicepremierul Serghei Pușcuța a îndemnat reprezentanții mediului de afaceri să participe activ la elaborarea, expertizarea și implementarea propunerilor de politică fiscală și vamală.
Activitatea de întreprinzător este activitatea de producere, procesare, comerț, prestarea de servicii și executare a lucrărilor, desfășurată de persoane fizice sau juridice în mod independent, din proprie inițiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială, cu scopul de a-și asigura o sursă de venit, înregistrate în conformitate cu legislația în vigoare. Ministerul Economiei și Infrastructurii a propus pentru consultări publice un vast proiect de lege ce are drept scop optimizarea, modernizarea și îmbunătățirea mecanismului de reglementare a activității în baza patentei de întreprinzător, eliminarea neclarităților la implementarea Legii nr.231/2010 cu privire la comerțul interior, a dezechilibrului fiscal la impozitarea activității patentarilor comparativ cu alte forme de antreprenoriat etc.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *