Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Veniturile şi cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 au fost majorate. Decretul privind promulgarea şi Legea pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 a fost publicat în Monitorul Oficial, nr. 389 din 3 noiembrie curent.
Capitalism traditional Ai două vaci. Vinzi una şi cumperi un taur. Cireada se înmulteşte iar economia prosperă. Le vinzi şi ieşi la pensie cu câstigul.
Autoritățile statului trebuie să vină în sprijinul Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM-uri) și nu să supra-reglementeze activitatea acestora, iar noua lege privind activitatea IMM-urile este mult prea generală, și nu implementează o serie de prevederi care reies din practica europeană.
Dacă e să ne uităm din punt de vedere simbolic, cifra 7 are un șir de conotații semnificative – 7 zile în care Dumnezeu a creat lumea, cele 7 minuni ale lumii, 7 culori ale curcubeului, 7 ani de acasă și altele. Parafrazând, am putea spune că și pentru „Monitorul fiscal” această cifră este încărcată de simbolism pentru că semnifică, în primul rând, maturitatea.
Leul moldovenesc împlineşte astăzi 24 de ani de când a fost introdus în circulaţie. Data de 29 noiembrie 1993 este considerată de Banca Naţională a Moldovei cel mai important pas întreprins în vederea stabilizării mediului monetar şi de credit de la obţinerea independenţei Republicii Moldova.
Începând cu 1 ianuarie 2018, salariul avocatului poporului va spori cu 2700 lei. Astfel, acesta lunar va primi un salariu de 11880 lei, actualmente salariul fiind de 9180 lei.
Credibilitatea situaţiilor financiare este un aspect sensibil, care influenţează semnificativ încrederea utilizatorilor acestor situații. Raportarea în audit reprezintă un subiect important, datorită impactului asupra situațiilor financiare, şi, în final, asupra procesului de luare a deciziilor de către utilizatori.
În acest articol ne-am propus să totalizăm, sistematizăm și analizăm prevederile legale cu privire la diferite aspecte ale impozitului pe venit reținut la sursa de plată. Astfel, subiectul articolului va fi abordat prin două module: impozitul pe venit reținut din salariu și impozitul pe venit reținut din alte plăți decât salariul.
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei comunică, că în cadrul ședinței din 27 decembrie 2017 a adoptat, prin vot unanim, următoarea hotărâre: 1. Se menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6,5% anual.
Veniturile Comisiei Naționale a Pieței Financiare pentru anul 2018 au fost stabilite în sumă de27 282,8 mii lei, iar cheltuielile – 30 793,4 mii lei. Mărimea deficitului va constitui 3 510,6 mii lei, iar finanțarea lui se va efectua din contul soldului disponibil la situația din 31 decembrie 2017.
Agenția ”Moldsilva” va fi reformată. Anunțul a fost făcut de către ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, în cadrul audierilor publice, organizate de deputați. Oficialul a specificat că o decizie în acest sens va fi luată de Guvern în maximum zece zile. Astfel, Agenția Moldsilva va rămâne ca o instituție separată, iar multitudinea de întreprinderi, care acum se află în subordinea acesteia, vor fi comasate.
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a elaborat un proiect de hotărâre de modificare a Regulamentului cu privire la marjele de solvabilitate și coeficientul de lichiditate ale asigurătorilor (reasigurătorilor).
Cel mai mare operator de tichete de masă pe plan mondial — Edenred deja este pregătit să lanseze tichetele de masă în Republica Moldova. Evenimentul de lansare oficială a companiei franceze avut loc ieri, 24 aprilie, în prezența mai multor oficialități – ambasadorul Franței în Republica Moldova, Excelența Sa M. Pascal Le Deunff, membrul bordului Edenred, Chief Operating Officer, Northern Europe, Central Europe, France and Belgium în cadrul Edenred, Arnaud Erulin, reprezentanți ai mediului de afaceri, sindicatelor și patronatelor etc. În mesajul său, directorul Edenred România și Moldova, Dana Sîntejudean, a menționat că Edenred militează pentru pauza de prânz zilnică în rândul angajaților, care trebuie integrată în cutumele sociale, în cultura companiilor și a institutiilor.
Analiza creșterii economice din Moldova, prezentată de Centrul analitic independent Expert-Grup în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a conferinţei MEGA şi conține realizările pentru anul curent și prognoze pentru anul 2018. Actul conţine analiza pe domenii: Oferta internă, Cererea agregată, Prețuri și politica monetară, Piața muncii, Finanțele publice, Sectorul bancar și Comerțul extern.
Mult stimat Fondator şi Partener, Cu ocazia aniversării a nouă ani de activitate a Întreprinderii de Stat „Fiscservinform”, Publicaţia Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” aduce calde şi sincere felicitări tuturor celor care au stat la începutul activităţii întreprinderii, au depus efort pentru dezvoltarea şi prosperarea acesteia, precum şi celor ce s-au încadrat pe parcurs, punând umărul, cunoştinţele şi dorinţa de a munci în serviciul acestui stat.
La 12 aprilie este marcată Ziua Mondială a aviației și cosmonauticii, după ce, acum 57 de ani, cosmonautul rus Iurii Gagarin, la bordul navei Vostok I, a efectuat primul zbor în cosmos, care a durat 108 minute. Moldovenii în cosmos nu au zburat, însă am ajuns, totuşi, și acolo. Prin produsele fabricate în Moldova, am avut un aport esenţial la dezvoltarea industriei cosmonautice.
Rata medie ponderată pentru creditele noi în lei a fost în septembrie 2016 de 13,59%, în scădere cu 0,11 p.p. față de luna precedentă. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, comparativ cu septembrie anul trecut, aceasta s-a redus cu 1,85 puncte procentuale.
ABLV — una dintre cele mai mari bănci din Letonia va plăti o amendă de peste trei milioane de euro, pentru că a permis unor firme offshore să folosească ilegal conturile de la bancă pentru a acorda credite unor companii și persoane fizice din Moldova. Banii au fost folosiți pentru preluarea băncilor moldovenești Unibank și Banca Socială, care au contribuit la dispariţia „miliardului” din sectorul bancar.
Prin votarea amendamentelor Legea cu privire la reglementarea valutară în lectură finală, deputații au votat și faptul ca împrumuturile și garanțiile primite de la nerezidenți, cu o valoare de până la 50 de mii de euro să nu fie înregistrate la Banca Națională a Moldovei. Acestea nu vor fi supuse regimului de notificare a BNM.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *