Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Aspecte generale Organizație necomercială (ONC) reprezintă o persoană juridică al cărei scop este altul decât obţinerea de venit şi care este înregistrată în modul prevăzut de legislaţie. ONC sunt în drept să desfăşoare orice gen de activitate neinterzis de lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut. Venitul obţinut de ONC se utilizează doar în scopuri statutare concrete pentru organizarea şi realizarea obiectivelor acesteia şi nu poate fi distribuit fondatorilor, membrilor sau angajaților organizației.
În Monitorul Oficial, nr. 383-388 din 3 noiembrie curent, a fost publicată Legea pentru ratificarea Acordului de consultanţă dintre Guvernul Republicii Moldova şi Corporaţia Internaţională Financiară (IFC), precum şi decretul privind promulgarea ei.
Compania noastră prestează servicii de transport international, care se califică drept livrari scute de TVA cu drept de deducere. La momentul transportării marfii din Moldova în străinătate, apar 2 date în facture fiscală – data livrarii când s-a prestat serviciul (de exemplu, 29 martie) și data eliberarii facturii, când ajunge soferul acasă și prezintă documentele (10 aprilie) .Mentionăm că utilizam integral e-Factura. In procesul controlului inspectorul pretinde să ne amendeze pentru neelibearea facturii în termen (art 108 din CF).
Proiectul prin care se propune lansarea procedurii de reorganizare a întreprinderilor de stat și municipale în societăți pe acțiuni a fost votat de Parlament în prima lectură. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Angela Susanu, acest proiect propune actualizarea şi uniformizarea politicilor publice de administrare a întreprinderilor de stat și a întreprinderilor municipale la normele generale de guvernare corporativă, care vor determina şi delimita clar atribuţiile fondatorului, consiliului de administrație şi ale administratorului.
Cea de-a XII-a ediție a Conferinței responsabililor de audit intern de la băncile centrale ale țărilor francofone a reunit la Chișinău reprezentanți din 15 state din Europa, Africa, America Centrală, America de Nord și Asia. Evenimentul se desfășoară în perioada 17-18 octombrie 2019, iar gazda oficială este Banca Națională a Moldovei (BNM). Cristina Harea, viceguvernator al BNM, a menționat în deschiderea forumului: „Independența unei bănci centrale este condiția primară a eficacității acesteia pentru atingerea obiectivelor de bază în materie de politică monetară,
Activitățile Serviciului Fiscal de Stat de aducere în cadrul legal a persoanelor fizice și juridice care oferă în chirie bunuri imobile continuă și au drept scop asigurarea unui nivel înalt de conformare fiscală în acest domeniu de activitate. Astfel, pe parcursul lunilor ianuarie-septembrie 2019, au fost înregistrate 9552 contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile. Acestea au fost înregistrate la Direcțiile deservire fiscală din teritoriul în care sunt amplasate. Ca urmare a transmiterii în locațiune a bunurilor imobile și drept rezultat al înregistrării contractelor de către SFS, la buget au fost încasate venituri în sumă de 16 mil. lei, depășirea veniturilor încasate în perioada similară a anului precedent fiind cu 4,8 mil. lei sau o creștere de 42,2%.
Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de lege ce oferă posibilitatea modificării destinației terenurilor întovărășilor pomicole în terenuri de construcții, prin modificarea planurilor urbanistice ale localităților.
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE Odată cu semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană la 27 iunie 2014 și ratificat la 13 noiembrie 2014 de către Parlamentul European, amplul proces de integrare europeană în care este implicată Republica Moldova presupune armonizarea în mare parte a legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar.
Asupra bunurilor imobile care fac obiectul înregistrării primare masive şi pentru care nu există acte ce demonstrează dreptul de proprietate, în registrul bunurilor imobile se va nota posesia de fapt, în baza adeverinţei eliberate de către autoritatea publică locală, contrasemnată de posesor. Dacă, până la înregistrarea posesorului ca proprietar, se prezintă acte de proprietate pe numele altei persoane, posesia se radiază din oficiu, fără a fi necesar acordul celui înscris şi se înregistrează dreptul de proprietate. Reglementarea va permite luarea la evidenţă a tuturor bunurilor din localitate, cât şi perceperea impozitelor de la persoanele care posedă în realitate bunul imobil.
La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a art. 50 alin. (2) lit. c) din Legea insolvabilității nr.149. Obiectul excepţiei îl constituie textul ,,creanţelor persoanelor fizice, născute din contracte de investire în construcţia de locuinţe” din art. 50 alin. (2) lit. c) din Legea nr.149, ridicată de către autorul sesizării în dosarul pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru. Pe data de 18 octombrie 2012, între agentul economic ,,X” și agentul economic ,,Z” a fost încheiat un contract cu privire la investirea capitalului în construcție. Potrivit contractului, agentul economic ,,Z” a executat în beneficiul agentului economic ,,X” lucrări de finisare a fațadei blocului locativ.
În primul trimestru din anul 2019, Serviciul Fiscal de Stat a participat la 765 cauze judiciare, dintre care s-au examinat definitiv și irevocabil 94, potrivit datelor statistice privind numărul cazurilor examinate de instanțele de judecată la acțiunile contribuabilului împotriva SFS. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, numărul cazurilor s-a majorat, în primele trei luni din anul 2018 fiind înregistrate 714 cauze judiciare la care SFS a fost parte. Potrivit datelor, din cele 94 cauze judiciare examinate irevocabil, instanțele de judecată s-au expus în favoarea Serviciului Fiscal de Stat în 78 cauze judiciare,
O condiţie principială a Moldovei pentru privatizarea întreprinderii „VestMoldTransGaz” este ca investitorul să respecte cerinţele concursului investiţional. Declaraţia în acest sens a făcută de vicepremier, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Octavian Calmîc, în cadrul unei emisiuni televizate. El a menţionat că această condiţie include două componente importante.
Având în vedere birocrația excesivă pe care asociațiile de business le invocă în relația lor cu autoritățile fiscale, Ministerul Finanțelor a inițiat un șir de modificări care au drept scop simplificarea proceselor și reducerea poverii administrative asupra mediului de afaceri.
Organizațiilor de creditare nebancară li se va permite deducerea provizioanelor destinate acoperirii eventualelor pierderi ce țin de nerestituirea creditelor nebancare, a dobânzilor aferente și pentru acoperirea creanțelor ce țin de nerecuperarea ratelor și dobânzilor de leasing financiar, care se determină conform regulamentelor corespunzătoare ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Această prevedere se va regăsi în art.31 alin.4) din Codul Fiscal. În prezent, acesta permite deducerea provizioanelor destinate acoperirii eventualelor pierderi ce ţin de nerestituirea împrumuturilor şi neachitarea dobânzilor aferente, care se determină conform regulamentelor CNPF cu privire la clasificarea împrumuturilor şi formarea provizioanelor destinate acoperirii eventualelor pierderi
Amenzile aplicate persoanelor juridice şi fizice pentru încălcările depistate în rezultatul controlului activităţii instituţiilor bancare de către Banca Naţională a Moldovei se vor vărsa la bugetul de stat. Prevederea este inclusă în Legea privind activitatea băncilor, publicată în ediţia MO din 15 decembrie curent.
Partea I. ParteaII. Partea III. Partea IV. Totuşi, apare întrebarea: “Când va intra efectiv în vigoare Legea cu privire la tichetele de masă?”
Procedura de executare a creanțelor bănești bazate pe dispoziții de drept public se va efectua conform prevederilor Regulamentului aprobat prin hotărâre de Guvern miercuri, 11 decembrie. Autorii documentului din cadrul Ministerului Finanțelor menționează că elaborarea acestuia a fost condiționată de intrarea în vigoare, la data de 1 aprilie 2019, a Codului administrativ, care introduce o inovație în legislația națională şi anume executarea creanțelor bănești bazate pe dispoziții de drept public.
În primele 9 luni ale anului 2016 de către grupurile multidisciplinare au fost efectuate controale ce ţin de respectarea legislaţiei în domeniul raporturilor de muncă şi protejării drepturilor salariaţilor, precum şi întreprinderii măsurilor de prevenire şi contracarare a fenomenului de practicare a muncii „la negru” şi de achitare a salariilor „în plic”.
În conformitate cu prevederile art. 901 din Codul fiscal, reţinerea finală a impozituluise aplică pentru următoarele tipuri de venituri: 10% din veniturile obţinute de către persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, de la transmiterea în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) a proprietăţii mobiliare şi imobiliare, cu excepţia arendei terenurilor agricole;
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *