Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Executivul a aprobat în cadrul ședinței din 26 august 2020 proiectul de hotărâre pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Înțelegerii întocmite prin schimb de note dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Federale Germania privind cooperarea financiară. Potrivit ministrului Finanțelor, Serghei Pușcuța, înțelegerea are drept scop acordarea asistenței financiare adiționale nerambursabile 10,0 mil. euro pentru finanțarea proiectului Sistemul de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare, Moldova Centru, faza 2.
Sistemele informaţionale la general şi sistemul informaţional contabil în particular remodelează structura internă a entităţilor şi contribuie la direcţionarea şi eficientizarea fluxurilor de informaţii din cadrul entităţii și prezintă informații utile pentru managerii de toate nivelurile ierarhice pentru luarea deciziilor, precum și informații necesare utilizatorilor externi de informaţii. Industria IT se dezvoltă vertiginos, inclusiv în Republica Moldova, oferind noi instrumente care facilitează activitățile economice și, în același timp, generează noi provocări pentru contabilii care trebuie să țină pasul cu noile tehnoligii pentru a satistface necesitățile entităților.
Informaţia care se conţine la contul personal de asigurări sociale, de regulă, este utilă pentru persoanele asigurate care întrunesc condițiile de stabilire a unui drept social (pensie, indemnizaţie) pentru a verifica corectitudinea contribuţiilor de asigurări sociale calculate și plătite la bugetul asigurărilor sociale de stat. Totodată, pe parcursul ultimelor perioade, extrasul din contul personal mai este solicitat și de către angajator pentru confirmarea stagiului de cotizare în cazul necesităţii stabilirii indemnizaţiei de incapacitate temporară de muncă din mijloacele angajatorului pentru primele 5 zile de îmbolnăvire în cazul bolilor obișnuite.
În Monitorul Oficial a fost publicată și a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 660 din 3 septembrie 2020 cu privire la indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat. Potrivit hotărârii, vor fi indexate pensiile stabilite și recalculate în temeiul Legii privind sistemul public de pensii, cele pentru vechime în muncă, pensiile funcționarilor publici stabilite în temeiul Legii serviciului public, pensiile colaboratorilor vamali, plățile periodice capitalizate stabilite în temeiul Legii cu privire la capitalizarea plăților periodice, indemnizațiile de dizabilitate stabilite conform Legii asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale,
Serviciul Fiscal de Stat anunță că, începând cu anul 2021, va fi anulată autentificarea cu login si parolă pe portalul www.servicii.fisc.md. Astfel, unica metodă de autentificare în cadrul serviciilor fiscale electronice va avea loc prin intermediul sistemului „Cabinetul personal al contribuabilului”. Autentificarea cu credențiale (login, e-mail și parolă) existentă la momentul actual pe portalul www.servicii.gov.md nu va mai fi necesară, aceasta fiind suspendată printr-un anunț publicat la data de 27.02.2020.
Serviciul Fiscal de Stat anunță că, prin Dispoziţia nr. 2 a Comisiei pentru Situații Excepționale, adoptată în cadrul ședinței din 8 aprilie 2021, au fost operate mai multe modificări în legislația în vigoare, inclusiv în partea ce ține de normele fiscale. 1. Se extinde perioada de implementare a Programului de subvenţionare a dobânzilor pe perioada ianuarie-mai 2021 inclusiv. De asemenea, se prelungește perioada de implementare a Programului de rambursare a TVA pe perioada ianuarie-mai 2021 inclusiv.
Serviciul Fiscal de Stat informează că, prin Legea nr.171 din 19 decembrie 2019 cu privire la modificarea unor acte legislative, a fost abrogat art.1181 din Codul fiscal, ce conținea prevederi cu privire la înregistrarea obligatorie a facturii fiscale eliberate de către furnizor subiect al impunerii cu TVA în Registrul general electronic al facturilor fiscale. Respectiv, începând cu data de 1 august 2020, va fi sistat accesul tuturor contribuabililor la sistemul informațional automatizat „Registrul general electronic al facturilor fiscale”. Serviciul Fiscal de Stat comunică că, în cazul în care este necesară verificarea înregistrării facturii fiscale în Registru, se va accesa serviciul „Verificarea facturii fiscale în RGEFF” de pe portalul: www.servicii.fisc.md.
În scopul aprobării unor măsuri de susţinere a angajatorilor şi salariaţilor din sectorul real în condiţiile aplicării măsurilor de restricţie pe perioada pandemiei de COVID 19, de către Executivul RM a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr.316/2021 (în continuare – HG nr.316/2021). Aceasta include 3 anexe: Regulamentul privind acordarea din bugetul de stat a indemnizațiilor salariaților cu copii cu vârsta de până la 12 ani și copii cu dezabilități, care beneficiază de zile libere în cazul suspendării procesului educațional în regim cu prezență fizică (în continuare – Anexa nr. 1);
Mâine, 31 mai curent, va ieși de sub tipar nr.178-184 al Monitorului Oficial al Republicii Moldova, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale: În PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), administrator tehnico-tehnologic al sistemului informațional automatizat de creare și circulație a facturilor fiscale electronice (SIA) „e-Factura”, amintește contribuabililor care utilizează sistemul că noua versiune a acestui sistem va fi lansată la 1 iulie, după ora 9.00. Întrucât transferul datelor din SIA „e-Factura” în versiunea nouă a sistemului va fi efectuată la 1 iulie, în intervalul orelor 00.05 – 09.00 utilizatorii acestui sistem sunt rugați să finalizeze procedurile de înregistrare, semnare, expediere și acceptare a facturilor fiscale până la 30 iunie, ora 24.00.
Pentru recunoașterea grupului de producători agricoli, administratorul sau reprezentantul grupului va depune la Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului o cerere, la care vor fi anexate: • copia legalizată de pe actele de constituire • copia de pe decizia adunării generale a grupului în care se menţionează acordul lor pentru efectuarea demersurilor legale în vederea recunoaşterii ca grup de producători • dovada deţinerii legale a terenurilor agricole de către fiecare membru • declaraţia pe propria răspundere a fiecărui membru al grupului din care să rezulte că nu aparţine unui alt grup.Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de ieri, 23 septembrie 2020, proiectul hotărârii pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de recunoaștere a grupurilor de producători agricoli.
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte: 25 iunie 2021 reprezintă termenul limită de declarare şi de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat. În conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale: Categoriile de angajatori specificaţi la pct. 1.1, 1.2, 1.3, 1.5 din anexa menţionată au obligaţia să declare cu utilizarea Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21)
Dările de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate se prezintă de către plătitorii veniturilor Serviciului Fiscal de Stat (SFS) până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plăţile.
Astăzi, 30 ianuarie 2020, în cadrul Serviciului Fiscal de Stat a avut loc lansarea oficială a concursului „Loteria fiscală”. Prin intermediul acestuia organul fiscal și-a propus să contribuie la sensibilizarea cetățenilor de a efectua achitări cu utilizarea cardului bancar și de a promova achitările fără numerar. După cum a menționat Corina Pavlișciuc, șefa Direcției cooperare și schimb de informații, acest instrument este utilizat pe larg în mai multe țări, ceea ce contribuie la majorarea transparenței activității financiare, dar și la dezvoltarea economică per ansamblu.
Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei și Infrastructurii și Banca Națională au creat, pe data de 30 martie, un Task Force Grup pentru consultarea setului de măsuri privind atenuarea impactului negativ al crizei pandemice asupra economiei naționale. În cadrul unei conferințe video, reprezentanții acestor instituții au optat pentru un plan de acțiuni consolidat, care să fie structurat pe termen scurt, mediu și lung și care să includă politici de intervenție atât imediate, cât și pentru perioada post-criză pe trei componente de bază: politici monetare, fiscale și structurale.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) anunță organizarea primelor două cursuri de instruire pentru dezvoltarea capacităților profesionale ale auditorilor interni în domeniul finanțelor publice din cadrul unui program amplu preconizat pentru anul 2019, aprobat de Ministerul Finanțelor. Cele două cursuri, cu o durată de trei zile fiecare, se vor desfășura în perioadele 10 – 12 aprilie și, respectiv, 17 – 19 aprilie. Tematica cursurilor vizează evidența contabilă pentru instituțiile bugetare, „Sistemul Informațional Integrat de evidență contabilă în autoritățile publice bazat pe platforma 1C” (SIIECAP) și aspecte legate de aplicarea Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
Actul permisiv pentru autorizarea activității de întreprinzător și duplicatul acestuia ar putea fi eliberate obligatoriu în format electronic, la adresa electronică a solicitantului. Prevederea ce vizează completarea Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător este inclusă în pachetul de legi privind digitizarea economiei naționale, elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii cu suportul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Potrivit proiectului, în situațiile în care eliberarea originalului actului permisiv pe suport de hârtie va fi solicitată de întreprinzător sau impusă expres de legea care reglementează regimul juridic al actului permisiv sau de un tratat internațional, pe lângă emiterea actului pe suport de hârtie se va elibera în format electronic și o confirmare oficială despre faptul emiterii actului permisiv.
Cabinetul de miniștri a susținut în ședința de ieri Regulamentul privind modul de acordare din bugetul de stat a compensațiilor pentru angajații din sectorul public participanți în cadrul Programului de stat „Prima casă”. Potrivit ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, scopul documentul constă în acordarea unui suport financiar familiilor angajaţilor din sistemul bugetar în obţinerea primei locuinţe prin facilitarea accesului la credite ipotecare, crearea condiţiilor optime pentru creşterea termenului de scadenţă a creditelor ipotecare, reducerea migraţiei în rândul tinerilor și creşterea ratei de angajări oficiale în autorităţi publice.
Serviciul Fiscal de Stat vine cu un suport pentru agenții economici care, începând cu data de 1 iulie 2020, vor participa la operațiunile de achiziții publice prin utilizarea obligatorie a SIA „e-Factura”. Sistemul „e-Factura” reprezintă o soluție informațională modernă, care înlocuiește mecanismul tradițional de eliberare și evidență a facturilor fiscale. Totodată, sistemul oferă posibilitatea de validare a facturilor fiscale electronice, a datelor utilizatorilor, precum și efectuează automat calculele. Aceste funcționalități contribuie la minimizarea riscurilor aferente documentării tranzacțiilor.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) informează că a efectuat, în baza propunerilor formulate de funcționari ai Serviciului Fiscal de Stat și utilizatorii serviciului e-Factura, modernizarea sistemului informațional automatizat de creare și circulație a facturilor fiscale electronice „e-Factura” pentru a simplifica procesul de circulație a acestora între agenții economici, precum și între agenții economici și autoritățile publice. Ajustarea sistemului „e-Factura” va aduce multiple beneficii contribuabililor persoane juridice, asigurând operativitatea documentării tranzacțiilor efectuate prin: • integrarea sistemelor de contabilitate ale agenților economici cu sistemul „e-Factura” prin intermediul aplicației API „e-Factura”;
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *