Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La 30 martie curent, Publicația Periodică „Monitorul fiscal FISC.MD” a marcat 7 ani de activitate. Poate că nu este un răstimp îndelungat, dar cu siguranță este o perioadă în care am reușit să devenim o familie mare, în care se regăsesc contabili, auditori, finansiști, economiști, jurnaliști, juriști, experți în diferite domenii. În acești 7 ani am reușit să punem o bază solidă pentru o societate mai bine informată în domeniul fiscal și să participăm la educarea unei generații de contribuabili onești, pentru că informarea contribuie direct la conformare.
Serviciul Fiscal de Stat, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (1) pct. 14) din CF, în exercitarea atribuțiilor și funcțiilor sale, este în drept să citeze contribuabilul, persoana presupusă a fi subiectul impozitării, persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului, inclusiv responsabilul de evidenţa documentelor referitoare la persoana presupusă a fi subiectul impozitării, pentru a depune mărturii, a prezenta documente şi informaţii în problema de interes pentru Serviciul Fiscal de Stat, cu excepţia documentelor şi informaţiilor care, conform legislaţiei, constituie secret de stat.
Arhiva Declaraţia cu privire la disponibilul de mijloace băneşti se depune doar de cetăţenii care au avut disponibil de mijloace băneşti la 1 ianuarie 2012 în sume mai mari de 500 mii lei. În cazul în care suma disponibilului era mai mare de un milion de lei persoana fizică are obligaţia de a anexa la declaraţie documentele ce confirmă acest disponibil.
Care impozit urmează a fi reținut la sursa de plată, la acordarea cadourilor salariaților în legătură cu ocazia diferitor sărbători? În conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Codul fiscal, fiecare patron care plăteşte lucrătorului salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate) este obligat să calculeze, ţinând cont de scutirile solicitate de angajat şi de deduceri, şi să reţină din aceste plăţi un impozit, determinat conform modului stabilit de Guvern.
Potrivit Capitolului 3 din Codul Fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.
Poate fi supus controlului fiscal prin metoda de verificare prin contrapunere străinul titular al dreptului de ședere permanentă în Republica Moldova în scopul confirmării/infirmării faptului acordării de către acesta cu titlu de împrumut a mijloacelor bănești persoanei fizice cetățean al Republicii Moldova?
Guvernul a stabilit elementele obligatorii ce urmează a fi indicate în scrisoarea emisă pe blancheta oficială de către donator sau implementator în scopul beneficierii de facilitățile fiscale și vamale aferente mărfurilor și serviciilor destinate realizării proiectelor de asistență tehnică sau investițională. Hotărârea respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial din 2 martie curent. Astfel, elementele obligatorii ale scrisorii emise de donator sunt: 1. Denumirea acordului sub incidenţa căruia cade proiectul de asistenţă tehnică sau investiţională respectiv, cu menţionarea prevederilor privind impozitarea;
Reprezintă livrare impozabilă de mărfuri achitarea dividendelor fondatorului în natură, prin transmiterea bunului către fondator, efectuată de către societate din numele propriu?
Regimul fiscal privind TVA, în cazul serviciilor prestate de către un rezident al Republicii Moldova unui nerezident, se stabilește în funcție de locul prestării serviciilor, determinat conform regulilor stabilite la art.111 din Codul fiscal.
Potrivit art. 82 din Codul fiscal contribuabilul are dreptul de a trece în cont impozitul pe venit, achitat în orice stat străin, dacă acest venit urmează a fi supus impozitării şi în Republica Moldova.
În cadrul verificării tematice la capitolul impozitul pe venit pentru perioadele 2016–2017 la entitatea „A” S.R.L. s-a stabilit că aceasta a prezentat declaraţia VEN12 pentru anul 2016 la data de 15.04.2017. Ce sancţiuni vor fi aplicate în cazul respectiv entităţii, inclusiv persoanelor cu funcţii de răspundere, pentru prezentarea tardivă a declaraţiei privind impozitul pe venit, ţinând cont şi de termenul de prescripţie?
Cadrul Bugetar pe Termen Mediu (CBTM) reprezintă un document ce inițiază procesul bugetar, a reamintit ministrul finanțelor Octavian Armașu, menționând că acest document stabilește obiectivele politicilor bugetar-fiscale și estimează cadrul de resurse și cheltuieli într-o perspectivă de trei ani. În baza CBTM sunt elaborate proiectele anuale de buget.
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) din Codul fiscal, bază valorică a activelor de capital se confirmă documentar conform modului stabilit de Ministerul Finanțelor și constituie valoarea activelor de capital procurate confirmate documentar sau în cazul lipsei documentelor de confirmare a activelor de capital, bază valorică va constitui zero.
Estimarea impozitelor și taxelor prin metode și surse indirecte de către organele fiscale, inclusiv în temeiul declarațiilor angajaților din cadrul întreprinderii, activitatea căreia a fost supusă controlului fiscal. În cadrul efectuării controalelor fiscale sunt deseori folosite metode și surse indirecte de estimare a impozitelor.
O persoana din România este detașată în Moldova pentru un termen de 1 an. Are contract individual de muncă în România şi s-a încheiat suplimentar contract de detașare în care este specificat că salariul îl va primi în continuare din România, conform sistemului de remunerare din contractul individul de munca.
Care este obiectul impunerii cu impozitul pe avere? Conform art. 2873 alin. (1) din Codul fiscal, obiect al impunerii îl constituie bunurile imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuțele de vacanță (cu excepţia terenurilor), precum şi cotele-părţi, a căror totalitate întruneşte cumulativ următoarele condiţii: valoarea estimată totală constituie 1,5 milioane lei şi mai mult; suprafaţa totală constituie 120 m2 şi mai mult.
Ce document primar urmează să elibereze subiectul impozabil la exportul de mărfuri și servicii?
Entitatea a încheiat contract cu o companie de prestare a serviciilor de pază şi antiincendiu. Valoarea «Instalarea sistemei de semanlizare pază şi antiincendiu» constituie: serv 1*34038.67 lei, inclusiv TVA. Cum se reflectă la intrări această operaţiune, atât în scopuri financiare cât şi fiscale? Potrivit Catalogului mijloacelor fixe, în ce grupă se include, care este durata de functionare utilă?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *