Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Viceministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor Anatol Usatîi, coordonator al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) pentru Republica Moldova se află, în perioada 17-19 februarie într-o vizită de lucru în România, în vederea realizării unui schimb de experienţă cu experţii SUERD.
La 27 noiembrie 2014, Ministerul Finanţelor în parteneriat cu Centrul pentru Reforma Raportării Financiare din cadrul Băncii Mondiale a organizat masa rotundă cu genericul „Noile reglementări europene în domeniul contabilităţii şi auditului şi necesitatea transpunerii acestora în legislaţia naţională”. Evenimentul face parte din seria de activităţi desfăşurate în cadrul programului regional STAREP al Centrului pentru Reforma Raportării Financiare orientat spre crearea unui mediu transparent de politici şi cadru instituţional efectiv pentru raportarea corporativă în ţările Parteneriatului Estic al Uniunii Europene.
Proiectul Legii privind declararea averii, intereselor personale, conflictelor de interese și cadourilor de către persoanele cu funcții de demnitate publică, judecători, procurori, funcționari publici și unele persoane cu funcții de conducere a fost plasat de Ministerul Justiției pentru consultări pe site particip.gov.md.
Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-septembrie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2014 structurile de cazare turistică colective au fost frecventate de 227,9 mii de turişti, din care 160,8 mii de turişti moldoveni (70,6% din total) şi 67,0 mii de turişti străini (29,4%). Comparativ cu ianuarie-septembrie 2013 s-a majorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective (+3,5%), pe seama majorării acestuia la vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă (+51,5%), hoteluri şi moteluri (+4,7%) şi la structuri de întremare (+3,6%).
Profitul net al HSBC, cea mai mare bancă europeană, a scăzut anul trecut cu 1,2%, la 13,52 miliarde de dolari, 'din cauza mediului economic dificil', transmite BBC. Profitul înainte de taxe a crescut în 2015 cu 1%, la 18,87 miliarde de dolari, sub estimările analiştilor, care se aşteptau la 21,8 miliarde de dolari. În trimestrul patru din 2015, banca a înregistrat pierderi înainte de taxe de 858 milioane de dolari.
Vinăria Purcari a fost desemnată furnizor oficial al Casei Regale a României pentru o perioadă de trei ani, grație alității de excepție a vinurilor. Brevetul care îi confirmă statutul i-a fost înmânat luni de către Alteța Sa Regală Principele Radu.
Institutul american de Cercetare a Opiniei Publice Gallup a realizat un studiu al intenției cetățenilor din toată lumea de a se lansa în afaceri în viitorul apropiat. Republica Moldova a depășit majoritatea țărilor europene și din CSI.
Premierul Marii Britanii, David Cameron, a adoptat o poziţie defensivă, pe fondul presiunilor din ce în ce mai intense după acordul prin care Google a plătit arierate fiscale.
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în anul 20141),2) Biroul Naţional de Statistică informează că, exporturile de mărfuri realizate în luna decembrie 2014 s-au cifrat la 181,3 mil. dolari SUA, cu 13,0% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 11,5% — comparativ cu luna decembrie 2013.
Agenția “RIA Rating” a publicat clasamentul “Top 200 bănci din CSI în 2014”. Studiul a cuprins peste 1.300 de bănci din CSI. În top 200 au intrat bănci comerciale din 9 țări: Azerbaidjan, Belarus, Georgia*, Kazahstan, Moldova, Rusia, Turkmenistan, Uzbekistan și Ucraina.
В среду, 22 июня 2016, состоятся плановые отключения электроэнергии в населенных пунктах Молдовы. Об этом объявили в предприятии Red Union Fenosa.
Trăim într-un sistem învechit, care ne obligă să mergem pe căi complicate și costisitoare, chiar dacă avem toate posibilitățile să ne facem existența mai simplă și mai comodă. Businessul din Moldova pierde aproximativ 12 milioane de lei anual pentru comisioane bancare la plata impozitelor.
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-noiembrie 20141),2) Biroul Naţional de Statistică relatează că, exporturile de mărfuri realizate în luna noiembrie 2014 s-au cifrat la 208,3 mil. dolari SUA, cu 2,0% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 18,3% mai puţin — comparativ cu luna noiembrie 2013.
Banca Mondială este dispusă să extindă în regiunea transnistreană proiectele de asistență care funcționează deja în Republica Moldova. Declarația a fost făcută de conducătorul echipei de experți ai Băncii Mondiale, Stavros George Stavrou, în cadrul întrevederii cu vicepremierul în exercițiu Victor Osipov.
Potrivit Agenţiei Medicamentului, exportul de medicamente (fără produse parafarmaceutice) din Moldova a fost, în dolari, de $11,95 mln sau cu 13,1% mai puţin decât în 2013.
Executivul a aprobat o hotărîre pentru semnarea Memorandumului de Înţelegere încheiat între Ministerul Finanţelor al R.M şi Ministerul Finanţelor al Georgiei în vederea preluării punctelor forte din experienţa Georgiei în domeniul politicii bugetar-fiscale, precum şi a unor măsuri pentru realizarea acestuia.
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-octombrie 20141),2) Biroul Naţional de Statistică informează că, exporturile de mărfuri realizate în luna octombrie 2014 s-au cifrat la 212,5 mil. dolari SUA, cu 14,9% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 6,6% mai puţin — comparativ cu luna octombrie 2013.
Cancelarul Angela Merkel a declarat că susţine integrarea europeană a Republicii Moldova, iar întrevederea pe care a avut-o în această seară la Berlin cu Prim-ministrul Iurie Leancă, Premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, şi şeful Guvernului din Georgia, Irakli Garibaşvili, reprezintă un gest de sprijin pentru cele trei state.
O serie de branduri occidentale în domeniul modei, ca Adidas, Primark şi Zara, sunt acuzate că profită de o reţea de aprovizionare care-i plăteşte pe muncitorii din Europa de Est şi Turcia cu salarii de mizerie şi le încalcă drepturile în domeniul muncii, relatează The Guardian în ediţia online.
Rezultatele auditului legislației naționale ale Moldovei din domeniul securității alimentare au fost prezentate joi, în cadrul unei mese rotunde. Expertiza internațională a fost efectuată în cadrul proiectului ”Armonizarea politicilor în domeniul sanitar ale Republicii Moldova şi Georgiei cu cele din Uniunea Europeană”, realizat cu suportul Uniunii Europene și co-finanțat de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *