Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Fie că este stabilit de lege, act judecătoresc sau de contractul dintre părți, de respectarea termenului depinde realizarea dreptului sau executarea corespunzătoare a obligației. În continuare vom prezenta principiile generale și regulile prevăzute de lege care urmează a fi respectate la calcularea termenelor.
Concurenții electorali urmează să fie înregistrați la evidență fiscală la Direcția deservirea fiscală Centru din cadrul Direcției generale administrare fiscală mun. Chișinău sau la subdiviziunea teritorială a SFS unde se desfășoară alegerile şi să-şi primească Confirmarea privind luarea la evidenţă fiscală. Serviciul Fiscal de Stat propune spre consultare publică proiectul Ordinului cu privire la aprobarea Instrucțiunii cu privire la modul de luare la evidență fiscală și atribuire provizorie a codului fiscal concurenților electorali și grupurilor de inițiativă, care reprezintă acțiunile Serviciului Fiscal de Stat de înregistrare provizorie în Registrul fiscal de stat a categoriilor de persoane în perioada alegerilor.
1. (29.1.6.9) Care este modalitatea de reflectare în Declarația cu privire la impozitul pe venit al persoanelor juridice a cheltuielilor legate de reparația unui mijloc fix utilizat în baza contractului de arendă (locațiune)?
Stimați contribuabili, ținem să vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 530 din 16.10.2020
Prin modificările operate în Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii (în continuare – Legea nr. 156/1998) care au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2022, a fost aprobată o nouă categorie de pensie prevăzută la art. 9 - pensia anticipată pentru carieră lungă. Condițiile de acordare a categoriei date de pensii sunt descrise la art. 152 din legea menționată și reglementează următoarele: (1) Dreptul la pensie anticipată pentru carieră lungă se acordă persoanelor care au realizat un stagiu contributiv de cotizare cu 5 ani pentru bărbați și cu 3 ani pentru femei mai mare decât cel prevăzut la art. 42 alin. (1).
În conformitate cu modificările și completările operate în Codul fiscal, în legislația ce reglementează calcularea și achitarea contribuțiilor de asigurări sociale și prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, începând cu perioada fiscală ianuarie 2018 contribuabilii declară obligațiile aferente impozitului pe venit din salarii, alte venituri impozabile, contribuțiile sociale și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală prin prezentarea Dării de seamă (Forma IPC18), aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.126 din 04 octombrie 2017.
La încetarea activității, persoana fizică rezidentă care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal, depune la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat, în a cărei rază de activitate se află domiciliul indicat în buletinul de identitate a persoanei fizice,
În Monitorul Oficial din 18 decembrie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 156 din 09.12.2020 privind modificarea Clasificației bugetare. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării şi perfecționării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
Întreprinderea are ca activitate de bază atât cultivarea și comercializarea nucilor, cât și a produselor derivate din nuci (nuci în miere, dulceață din nuci etc.). Pe parcursul anului aceasta a mai achiziționat nuci de la persoane fizice ce nu desfășoară activitate de întreprinzător. Totodată, a luat în arendă terenuri agricole de la persoane fizice. Cum urmează a fi supuse impozitării plățile pentru achiziția nucilor cât și arenda terenurilor agricole, acordate persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător? Cum urmează a fi reflectate plățile menționate în dările de seamă?
Sistemul informațional automatizat ,,Registrul electronic al angajaților" (SIA REA) reprezintă un spațiu informațional unic pentru stocarea înscrierilor referitoare la apariția și modificarea raporturilor de muncă a angajaților, care oferă mecanisme automatizate și eficiente pentru gestionarea și monitorizarea on-line a informației despre persoanele angajate, precum și pentru analiza riscurilor nerespectării legislației, prevede proiectul hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modalitatea de ținere a Registrului electronic al angajaților și de utilizare a Sistemului informațional automatizat, inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor de stat de astăzi, 8 aprilie 2021.
Guvernul a aprobat astăzi, 7 octombrie 2020, proiectul hotărârii cu privire la procedura de furnizare a informației privind amenzile contravenționale către Serviciul Fiscal de Stat. Obiectivul proiectului este crearea unui sistem de evidență analitică conformă a aplicării și achitării amenzilor contravenționale, evidența restanțelor și monitorizarea procesului recuperării acestora.
Astăzi, 17 iulie 2020, în „Monitorul Oficial” a fost publicat Ordinul nr.83 al Ministerului Finanțelor privind completarea Ordinului ministrului finanţelor nr.172 din 20 decembrie 2019 „Cu privire la modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2020”. Oferim textul integral al documentului care a intrat în vigoare la momentul publicării. În scopul ajustării modului de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional la modificările introduse în Clasificaţia bugetară ORDON:
Concediul medical plătit se acordă tuturor salariaţilor în baza certificatului medical eliberat conform dispoziţiilor legale. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la сondiţii de acordare a concediului medical plătit. Certificatul de concediu medical se eliberează pe zile calendaristice şi în cazurile în care incapacitatea temporară de muncă a survenit în timpul concediului de odihnă anual, în perioada de probă sau în ziua concedierii.
În Monitorul Oficial, de mâine, 15 iunie 2018, sunt publicate următoarele documente oficiale: În Partea I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova Decret pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 294/2007 privind partidele politice (nr. 736-VIII, 7 iunie 2018)Lege cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 294/2007 privind partidele politice (nr. 78, 3 mai 2018).
- Pe parcursul anului curent Serviciul Fiscal de Stat a întreprins mai multe acțiuni în vederea majorării nivelului de conformare benevolă în rândul contribuabililor. Despre ce rezultate putem vorbi la acest capitol și cum apreciați impactul măsurilor întreprinse?
Напоминаем экономическим субъектам, обязанным подавать информацию для определения оцененного налогооблагаемого дохода из косвенных источников, что срок ее предоставления в Государственную налоговую службу истекает 25 февраля. Положениями ч.2 ст.22611 Налогового кодекса определен список лиц, обязанных заполнить и отправить в налоговый орган данные, структура и порядок предоставления которой прописаны в Приказе ГНС №427/2018.
Pe parcursul lunilor aprilie-iunie ale anului curent, conducerea Serviciului Fiscal de Stat a primit în audiență 171 de persoane, potrivit datelor privind funcționarea sistemului de petiționare publicate de SFS. Pentru comparație, în aceeași perioadă a anului 2018 în audiență au fost primite 206 persoane, iar în anul 2017 – 173 persoane. În trimestrul II al anului 2019, Direcția securitate internă și anticorupție a SFS a recepționat spre examinare 12 petiții, cereri și sesizări, mai puține decât au fost înregistrate în aceeași perioadă a anului 2018, când au fost primite 34 de petiții sau față de perioada similară din 2017, când au fost recepționate 21 de adresări.
Serviciul MPay va fi dezvoltat pentru a asigura distribuirea de plăți de la bugetul public național (BPN) către cetățeni, iar beneficiarii plăților de la BPN vor avea libertatea și comoditatea de a alege orice prestator de servicii de plată conectat la serviciul Mpay prin orice metodă de plată legal disponibilă și în orice locație din țară. Astfel, serviciul va conține componenta de distribuire a plăților, elemente noi de ordin tehnic de facilitare a plăților, precum și elemente noi de ordin financiar privind modelul de aplicare a comisioanelor aferente MPay. Proiectul Conceptului serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay) a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat. Documentul a fost elaborat de către Cancelaria de Stat în comun cu Agenția de Guvernare Electronică. Conform autorilor, MPay va deveni un sistem informațional utilizat în calitate de mecanism unic de încasare a plăților cetățean - guvern și de distribuire a plăților guvern – cetățean. Conceptul urmează a fi aprobat prin hotărârea Executivului.
Începând cu 1 octombrie 2018, se modifică cota de impunere a veniturilor impozabile a persoanelor fizice la 12% anual, iar mijloacele bănești care anterior nu au fost declarate vor putea fi declarate voluntar de către deținători, fără ca ei să fie supuși unor măsuri de constrângere din partea statului. Acestea și alte prevederi fac parte din pachetul legislativ de reformă fiscală, ce are ca scop stimularea mediului de afaceri, creșterea competitivității agenților economici, precum și perfecționarea legislației fiscale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *