Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Autoritățile administrației publice locale, cu titlu de recomandare, vor examina oportunitatea aplicării prevederilor Regulamentului privind achiziționarea bunurilor, lucrărilor și serviciilor la întreprinderea de stat (Regulament), aprobat miercuri, 10 iunie, în cadrul ședinței Guvernului. Odată cu intrarea în vigoare (la data publicării), documentul va reglementa modalitățile, procedeele de achiziție pentru necesitățile întreprinderii de stat (ÎS) și va asigura transparența în cadrul achizițiilor de bunuri, lucrări și servicii, minimizarea costurilor, economisirea mijloacelor bănești, asigurarea principiului celerității/operativității în cadrul achizițiilor, dar și sporirea gradului de eficiență al activității ÎS.
Activitatea autorităților contractante în procesul de achiziție publică de lucrări va fi facilitată. În acest sens, Guvernul a aprobat proiectul hotărârii pentru aprobarea Regulamentului privind achizițiile publice de lucrări, care stabilește o ierarhie de principii, procese, tehnici și instrumente pentru a oferi suport autorităților în cadrul procesului de achiziție. Potrivit ministrului Finanțelor, Serghei Pușcuța, proiectul a fost elaborat în vederea asigurării unei gestionări eficiente a banilor publici de către beneficiari, investitori, proiectanți, antreprenori și alte părți implicate în lucrările publice.
În cazul în care unul dintre părinți copilului minor este cetățean al Republicii Moldova, iar celălalt – cetățean străin și nu are domiciliu legal pe teritoriul RM, va fi obligatorie depunerea declarației de către părintele cetățean al RM, în scris, persoanei responsabile din cadrul subdiviziunii Agenției Servicii Publice, misiunii diplomatice/ oficiului consular sau autentificată de notar, din care să rezulte acordul pentru eliberarea pașaportului acestui minor. În ultima ședință secretarii generali au analizat proiectul hotărârii pentru modificarea Regulamentului privind eliberarea actelor de identitate și evidența locuitorilor Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului 125/2013.
Specificul anului 2020, fiind determinat de situația epidemiologică atât la nivel național cât și internațional, dar și de calamitățile naturale din sectorul agricol, impune noi adaptări ale politicilor publice de natură bugetar-fiscală. Întreprinderea măsurilor complexe care rezultă din situația creată și care sunt direcționate spre susținerea mai multor domenii economice afectate continuă să fie o prioritate. În acest sens, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative aprobat de Guvernul Republicii Moldova în data de 30 noiembrie 2020 conține atât măsuri de diminuare a presiunii fiscale cât și mecanisme noi de subvenționare, în vederea susținerii relansării economice. Cele mai semnificative schimbări conceptuale și sistemice de ordin fiscal și vamal propuse pentru consultări publice pentru anul 2021 sunt sistematizate și descrise în continuare.
Persoanele asigurate, persoanele vârstnice, cele cu dizabilități și veteranii de război care au pneumofibroze ca rezultat al infecției cu COVID 19, vor avea dreptul la reabilitarea/ recuperarea sănătății. În acest sens, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a înaintat spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea unor acte normative. Documentul propune completarea Regulamentului cu privire la modul de evidenţă şi distribuire a biletelor de reabilitare/ recuperare acordate persoanelor în vârstă şi celor cu dizabilități în contextul oferirii dreptului persoanelor care au pneumofibroze drept consecință ale COVID – 19 la servicii de reabilitare în primele 9 luni după boală.
În acest an persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător vor primi formulare noi ale avizelor de plată pentru achitarea impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar atât pentru plata impozitului pentru bunurile evaluate, cât și cele neevaluate în scopuri fiscale. Totodată, din anul curent nu vor mai fi expediate avizele de plată la taxa pentru parcaj. Ministerul Finanțelor a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul de modificare a Ordinului nr. 17/2020 cu privire la aprobarea formularelor tipizate ale Avizelor de plată. Necesitatea intervenției în formularele respective este dictată de punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.257/2020
Entitățile bugetare gestionează patrimoniul public, care, în cea mai mare parte, este contabilizat în subclasa 31 Mijloace fixe. Contabilitatea operațiunilor de scoatere din evidență a mijloacelor fixe uzate și care nu se mai utilizează în activitatea acestora are o serie de particularități. În acest articol vom pune accent pe următoarele aspecte ale contabilității operațiunilor de casare a mijloacelor fixe în autoritățile/instituțiile bugetare:
În ședința de ieri, 30 noiembrie 2020, Executivul a examinat și a aprobat proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) și proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2021 (FAOAM). Documentul prevede că contribuţia de asigurări sociale de stat (CAS) obligatorii în sumă fixă anuală (taxa fixă anuală) la BASS va constitui 11331 de lei (pentru plătitorii specificați la pct.1.6, 1.7 şi 1.8 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999) și de 24255 de lei – pentru plătitorii specificaţi la pct.1.61 din aceeași anexă. Pentru plătitori şi în condiţiile specificate la pct.1.9 CAS se stabileşte în mărime de 2886 de lei.
Interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova sau localitatea de reședință nu poate depăşi 6 luni. Dacă este necesară menţinerea interdicţiei pe un termen mai mare, aceasta poate fi aplicată în mod repetat, în urma unui demers motivat al administratorului/lichidatorului, dar nu mai mult de trei ori în cadrul aceleiași proceduri de insolvabilitate. În ședința Executivului din 9 decembrie 2020 a fost aprobat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea art. 84 din Legea insolvabilității nr. 149/2012.
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Graficului controalelor asupra activităţii rezidenţilor zonelor economice libere pentru anul 2019. Astfel, potrivit Graficului, instituțiile de control – Serviciul Vamal, Inspectoratul pentru protecţia mediului și Serviciul Fiscal de Stat, vor efectua controale în 50 de companii din cadrul a opt ZEL-uri. În ZEL „Valkaneş” vor fi verificați următorii 5 agenți: ÎCS Industrial Invest SRL, ÎCS Terra Impex SRL, ÎCS DK Intertrade SRL, SA Vulcăneşti-Petrol și SRL Altis Impex.
În vederea finanţării activității, societățile cu răspundere limitată vor fi în drept, la decizia adunării generale a asociaților, să emită obligaţiuni, în cazul în care statutul entității conține această prevedere. SRL emitentă de obligațiuni, pe toată durata deținerii acestor valori mobiliare, va fi obligată să dezvăluie public pe pagina web a sa și/sau publică într-o publicație de circulație națională și asigură neîntârziat, la cererea oricărui deținător de obligațiuni, accesul la acte/informații în condițiile Legii nr.171/2012 privind piața de capital. Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, acesta vizând Legea nr.135 privind societăţile cu răspundere limitată și Legea nr.171. Documentul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat.
Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Aranjamentului administrativ pentru aplicarea Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Republica Elenă și acordarea împuternicirilor pentru negocierea acestuia. Aranjamentul este un instrument secundar ce are rolul de implementare a dispozițiilor Acordului, care a fost negociat anterior de către părți.
În localitatea Pârlița, raionul Ungheni, va fi creată o subzonă a Zonei Economice Libere „Ungheni-Business”. Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege pentru modificarea articolului nr. 1 din Legea privind Zona Economică Liberă „Ungheni-Business”. Conform proiectului, acestei zone i se vor transmite în folosință două terenuri cu suprafața de 2,1271 ha și, respectiv, 3,76 ha, amplasate în extravilanul satului Pârlița.
Guvernul a aprobat în ședința din 18 noiembrie 2020 proiectul hotărârii privind iniţierea negocierilor asupra proiectului Protocolului de modificare a Convenţiei dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Malta pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit. După cum a anunțat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Tatiana Ivanicichina, scopul principal al Protocolului este racordarea prevederilor Convenţiei la standardele minime a proiectului BEPS (erodarea bazei impozitare şi transferul profiturilor).
Cuantumul scutirii persoanelor fizice (rezidente) se va majora cu 5%, de la 24 mii la 25,2 mii lei, iar scutirea pentru persoanele întreținute – cu 50% și va crește de la 3 mii la 4,5 mii lei. Prevederile sunt incluse în proiectul legii privind politica fiscală și vamală pentru anul 2021, care a fost aprobată în lectura a doua în cadrul ședinței plenare a Legislativului din 16 decembrie curent. Tot cu 5% se majorează suma scutirii suplimentare (de la 18 mii la 18,9 mii lei) pentru persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie cu orice persoană specificată1 la art.33 alin.(2), cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală.
Din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală vor putea fi compensate doar dispozitivele medicale aprobate prin ordin comun al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, categoriile acestora fiind stabilite anual de către Consiliul pentru dispozitive medicale compensate. Prevederile ar putea fi incluse în Regulamentul privind mecanismul de compensare a dispozitivelor medicale din FAOAM în condiții de ambulator. În cadrul ședinței secretarilor generali a fost examinat proiectul de hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege ce vizează modificări în mai multe acte legislative, dar și aprobarea regulamentului menționat, care va asigura temeiul legal de reglementare a compensării medicamentelor și dispozitivelor medicale în condițiile asigurării obligatorii de asistență medicală.
Proiectul legii privind politica fiscală și vamală pentru anul 2021 votat ieri în lectura a doua de Parlament prevede și ajustarea conceptului de reprezentanță permanentă prin racordarea noțiunilor din legislația națională cu cele din Modelul Convenției cu privire la evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale.
Conform modificărilor operate prin Legea nr.257/2020 la Codul fiscal (art.901), începând cu anul 2021 dobânzile achitate persoanelor fizice rezidente devin venituri impozabile, din care se va reține un impozit în mărime de 3%, ceea ce constituie 25% din cota standard aprobată pentru anul 2021. Astfel, plătitorii acestor venituri (băncile, asociațiile de economii și împrumut, emitenții de valori mobiliare corporative) vor reține impozitul respectiv. În scopul simplificării procedurii de declarare și de onorare a obligațiilor fiscale ale persoanelor fizice, Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul ordinului cu privire la modificarea Ordinului Ministerului Finanțelor nr.94 din 30 iulie 2020 prin care a fost aprobat formularul tipizat (Forma IPC21)
Proiectul de lege privind abrogarea Legii nr.235 din 3 octombrie 2016 privind emisiunea obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat nr.807 din 17 noiembrie 2014 și nr. 101 din 1 aprilie 2015 a fost votat astăzi, 16 decembrie 2020, în două lecturi. La prezentarea proiectului a fost menționat că acesta are drept scop eliminarea presiunii fiscale suplimentare asupra populației și economiei țării, utilizarea eficientă și în interesul cetățenilor a resurselor financiare acumulate de stat sub formă de taxe și impozite și neadmiterea majorării substanțiale a datoriei de stat provocată de emiterea obligațiunilor de stat în valoare ce depășește 13,5 mld. lei și transmiterea acestora către Banca Națională a Moldovei.
Pe parcursul anului viitor vor fi efectuate 226 de lucrări statistice. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 16 decembrie curent, proiectul hotărârii cu privire la aprobarea Programului de lucrări statistice pentru anul 2021. Programul este format din două compartimente: lucrări și cercetări statistice realizate de Biroul Național de Statistică (107 titluri de lucrări) și lucrările executate, informații și date furnizate de către ministere, alte autorități ale administrației publice centrale și alte entități pentru elaborarea statisticilor oficiale (119 titluri de date statistice).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *