Știri

Noi rigori la eliberarea pașaportului copilului minor

În cazul în care unul dintre părinți copilului minor este cetățean al Republicii Moldova, iar celălalt – cetățean străin și nu are domiciliu legal pe teritoriul RM, va fi obligatorie depunerea declarației de către părintele cetățean al RM, în scris, persoanei responsabile din cadrul subdiviziunii Agenției Servicii Publice, misiunii diplomatice/ oficiului consular sau autentificată de notar, din care să rezulte acordul pentru eliberarea pașaportului acestui minor.
 
În ultima ședință secretarii  generali au analizat proiectul hotărârii pentru modificarea Regulamentului privind eliberarea actelor de identitate și evidența locuitorilor Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului 125/2013

Prevederea este propusă spre adoptare în scopul prevenirii unor riscuri, inclusiv a traficului de copii.

 

Potrivit notei proiectului, se atestă cazuri frecvente de solicitare a pașaportului pentru copiii minori de către părintele cetățean străin, care nu are drept de ședere în RM. Ținând cont de legislația unor state (în special islamice) care este discriminatorie față de persoanele de gen feminin, crește riscul de lezare a dreptului cetățenilor RM la educația și întreținerea copilului.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1172 vizualizări

Data publicării:

16 Octombrie /2020 07:59

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

copil minor | pasaport | proiect hotarire guvern | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon