Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) va beneficia de 8 mil. euro din parte Uniunii Europene, în cadrul proiectului „UE pentru IMM-uri”, pentru cofinanțarea a 7 programe de suport al antreprenoritatului.
Formularul privind solicitarea indemnizației salariaților cu copii în vârstă de până la 12 ani și cu dizabilități, care beneficiază de zile libere în cazul suspendării procesului educațional în regim cu prezența fizică (Formularul IZL21) și Formularul privind solicitarea indemnizației pentru șomaj tehnic, instituit ca urmare a declarării stării de urgență, de asediu și de război și a restricțiilor impuse în starea de urgență în sănătate publică (Formularul IST21) au fost aprobate prin Ordinul ministrului Muncii și Protecției Sociale nr. 9 din noiembrie 2021 și publicate pe data de 24 decembrie 2021 în „Monitorul Oficial”.
Autoritățile au elaborat cadrul legal pentru compensarea parțială din bugetul de stat a cheltuielilor angajatorilor în contextul pandemiei. Astfel, pe agenda ședinței secretarilor generali de astăzi, 28 octombrie, este inclus proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea unor măsuri de susținere a angajatorilor și salariaților în condițiile aplicării măsurilor de restricție pe perioada pandemiei de COVID-19, prin care se propune aprobarea: Regulamentului privind acordarea din bugetul de stat a indemnizației salariaților cu copii cu vârstă de până la 12 ani și copii cu dizabilități care beneficiază de zile libere în cazul suspendării temporare a procesului educațional în regim fizic
La proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2023 a fost înregistrat un singur amendament, ce se referă la majorarea cheltuielilor pentru subprogramul „Asistența medicală urgentă prespitalicească” cu 85 875,3 mii lei și potrivit ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, amendamentul nu poate fi susținut
Entitatea „X” SRL din domeniul agriculturii, dispune de 2 fondatori, capitalul statutar constituie 5400 lei, fondatorul „A” deține 75Aspecte juridice, contabile și fiscale în cazul achiziționării unei părți din cota parte anterior înstrăinată %, iar „B” - 25%. Fondatorul „B” și-a realizat cota parte de 25% a entității la preț de 1450 mii lei.
Conform Raportului operativ privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat, publicat de Casa Națională de Asigurări Sociale, în 9 luni ale anului 2024, în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă totală de 32990,7 mil. lei sau 76,7% din planul anual aprobat.
În Republica Moldova la data de 21 august ar putea fi sărbătorită Ziua Antreprenorului. În acest sens, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern cu privire la instituirea sărbătorii profesionale „Ziua Antreprenorului”.
În ediția din iunie a revistei „monitorul fiscal FISC.md”, care va ieși din tipar în zilele imediat următoare, este publicat articolul „Garanţii juridice acordate salariaților angajați de rezidenții parcului IT”, elaborat de Olga Donciu, în care autorul, într-un tabel bine structurat, analizează
Sursa principală de finanțare a SNDAR-2030 este Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR), iar la finanțarea Strategiei contribuie, de asemenea, Fondul Național de Dezvoltare Regională și Fondul Național de Mediu și Fondul de Eficiență Energetică.
Comerțul cu amănuntul a mărfurilor, produselor și materialelor, în special în magazine; prestările de servicii în domeniul HoReCa; activitatea în domeniul de agrement; transportul rutier de pasageri și comerțul prin intermediul platformelor on-line – sunt categoriile de activitate economică asupra cărora
Serviciul Fiscal de Stat continuă eforturile de combatere a activităților economice ilicite, un fenomen care afectează conformarea fiscală și dezvoltarea unui mediu economic sănătos.
Începând cu 1 ianuarie 2023, la verificarea respectării interdicțiilor legale de achitare a salariului sau a altor plăți, precum și pentru stabilirea faptului achitării acestora fără reflectarea acestora în evidența contabilă, inspectorul de muncă va putea aplica metode și surse indirecte.
Ministerul Finanțelor a inițiat pe data de 11 noiembrie 2021 procedura de consultare a propunerilor de măsuri fiscale și vamale pentru anul 2022. Acestea în mare parte au rezultat din discuțiile preliminare cu reprezentanții asociaților de afaceri și alți actori la data 30 septembrie 2021, fiind incluse doar măsurile care nu erodează substanțial veniturile bugetare pentru anul 2022 și au un nivel înalt de consens. Restul propunerilor, care au un impact bugetar mai sporit și/sau necesită identificarea unor soluții de consens între toți actorii implicați vor fi discutate în următorul exercițiu.
În semestrul I 2025, potrivit datelor preliminare, Produsul Intern Brut (PIB) al Moldovei a constituit 155,3 mld. lei (prețuri curente de piață), fiind, în termeni reali, la nivelul semestrului I 2024. Totodată, în trimestrul II anul curent PIB-ul s-a majorat (în termeni reali) cu 1,1% față de trimestrul II 2024.
Conform Raportului operativ privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat, publicat de Casa Națională de Asigurări Sociale, în 8 luni ale anului 2024, în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă totală de 29642,7 mil. lei sau 68,9% din planul anual aprobat.
În cadrul ședinței Guvernului a fost aprobat avizul la proiectul de lege pentru completarea art. 4 și 5 din Legea Fondului de susținere a populației. Proiectul propune formarea Fondului de susținere a populației și din subsidii de la bugetul de stat pentru finanțarea serviciilor sociale, precum și utilizarea mijloacelor Fondului inclusiv pentru serviciile sociale de care nu dispun autoritățile administrației publice locale de nivelul II și I sau pe care nu este rezonabil economic să le presteze individual.
Membrii Clubului antreprenorilor onești s-au întrunit în cadrul celei de-a doua sesiuni de instruire pe subiectul conformării financiar-contabile. La eveniment au participat și reprezentanți din cadrul Ministerului Finanțelor și Serviciului Vamal. Sesiunea a fost deschisă de către Dorel Noroc, secretar de stat al Ministerului Finanțelor, care a menționat că onestitatea este o valoare socială foarte importantă, dar este și elementul esențial al succesului economic. „Antreprenorii trebuie să fie corecți față de client, față de angajați, față de stat și față de mediul înconjurător, asta înseamnă onestitate, spre care trebuie să tindă toți antreprenorii. Este frumos și îmbucurător atunci când vezi și auzi despre antreprenori care activează corect și responsabil față de cei din jur”, a adăugat speakerul.
În perioada concediului de maternitate, prin derogare de la prevederea Codului muncii ce stabilește suspendarea contractului individual de muncă (CIM) în cazul concediului de maternitate, la cererea scrisă a salariatei, pentru durata solicitată angajatorul prin ordin (dispoziție, decizie, hotărâre) poate dispune continuarea sau reluarea activității de muncă. Totodată, la solicitarea în scris a salariatei care activează în timpul concediului de maternitate, contractul individual de muncă se suspendă din ziua solicitării.
Informațiile obținute în conformitate cu prevederile legii privind rețeaua de colectare de informații contabile despre venituri și activitatea economică a exploatațiilor agricole, proiectul căreia a fost susținut de către Guvern în cadrul ședinței din 26 martie
Casa Națională de Asigurări Sociale amintește cetățenilor - persoane asigurate care activează în Letonia, că au dreptul să beneficieze de prestații sociale, în contextul intrării în vigoare, începând cu 1 iulie curent, a Acordului între Republica Moldova şi Republica Letonia în domeniul securităţii sociale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *