Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Ion Prisăcaru, şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), a vorbit despre necesitatea reformării serviciului fiscal, ce model ar trebui preluat de Moldova în acest sens, ce accente ar trebui să fie puse în activitatea IFPS în continuare etc.
La începutul ediției vă propunem interviul cu Șeful Inspectoratului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, cu genericul: Opțiunea SFS în favoarea conformării fiscale voluntare deja dă roade. Șeful IFPS Ion Prisăcaru vorbește despre reformele și schimbările realizate în perioadă de un an – începînd cu numirea Dumnealui în funcție, despre acțiunile și sarcinile planificate, semnează, ce rezultate ar putea aduce acestea în viitor pentru sistemul de administrare fiscală și pentru contribuabilii.
Este de salutat faptul că persoanele fizice cu venituri mari îşi probează loialitatea faţă de stat prin achitarea impozitelor corespunzătoare la Buget, Serviciul Fiscal de Stat dezvoltând mecanisme eficiente pentru a calcula veniturile acestora prin metode indirecte, a declarat Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, în cadrul unei întrevederi cu expertul FMI, John Buchanan.
Şeful SFS, Ion Prisăcaru, a participat astăzi la şedinţa de dare de seamă a IFS pe raionul Străşeni, în cadrul şedinţei făcând referinţă la indicatorii de performanță ce țin de încasările la BPN, dinamica restanțelor, eficiența controalelor fiscale, contracararea activității firmelor fantome, eficiența posturilor fiscale etc., precum și a opinat pe marginea problemelor cu care se confruntă IFS pe raionul Străşeni în procesul de administrare fiscală.
Cu referire la unele comentarii din mass-media cu privire la ultimul raport al Fondului Monetar Internațional aprobat pe 8 decembrie 2014, Banca Naţională a Moldovei precizează: După introducerea administrării speciale la Banca de Economii S.A. şi BC „Banca Socială” S.A., Banca Națională a Moldovei a întreprins măsuri ferme pentru a asigura buna funcţionare a acestor instituţii financiare şi a proteja depunerile clienţilor.
Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a aprobat o hotărâre prin care a decis să menţină cuantumul plăţilor de reglementare şi monitorizare pentru anul 2015 la nivelul anului curent – de 0,3 la sută din volumul venitului provenit din activităţile practicate în domeniul comunicaţiilor electronice de către furnizorii de reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice. Hotărârea respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial din 31 octombrie 2014.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, avînd drept scop eficientizarea serviciilor prestate contribuabililor, în conformitate cu Ordinul nr. 400 din 14 martie 2014, a lansat la 31 martie curent Sistemul Informațional Automatizat „Contul curent al contribuabilului”. Proiectul a fost lansat cu suportul Programelor Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională USAID/BIZTAR şi „Comerţ, Investiţii şi Reglementarea Activităţii de Întreprinzător” (BRITE). Acesta este un sistem, care, în premieră, oferă acces în regim on-line la situația onorării obligațiilor față de buget, accesul fiind deschis atît persoanelor ce practică activități, cît și cetățenilor.
Numărul din luna martie al revistei “Monitorul Fiscal FISC.md” este dedicat Declarației privind impozitul pe venit, ultima zi de prezentare a căreia este 25 martie pentru toate categoriile de contribuabili.
Raportul auditului conformităţii privind utilizarea mijloacelor publice şi gestionarea patrimoniului public de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi unele inspectorate fiscale de stat teritoriale pe anul 2013a fost examinat în cadrul şedinţei publice a Curţii de Conturi din 24 iulie 2014.
În baza celor mai bune practici europene, începând cu anul 2015 se va implementa mecanismul «Prietenii contribuabililor» — un mecanism inovativ ce presupune implicarea cetățenilor, a reprezentanților societății civile în educarea contribuabililor. În linii sumare, mecanismul constă în participarea voluntarilor din rândul profesorilor, veteranilor, studenţilor, dar şi asociaţiilor obşteşti la educarea contribuabililor, în baza materialelor furnizate de Serviciul Fiscal de Stat.
Atunci când te hotărăști să-ți deschizi o afacere, este esențial să te înarmezi cu multe cunoștințe în domeniu. Agora îți prezintă mai jos o listă de cinci lucruri de care ai trebui să ții cont dacă vrei să te lansezi în lumea business-ului. Această listă a fost întocmită în parteneriat cu specialiștii Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
Potrivit comunicatului emis de Banca Națională rata de bază va fi majorată cu 2%. Aceasta este a doua majorare a ratei de bază în luna decembrie. De asemenea este prevăzută și o majorare pentru creditele și depozitele overnight. Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei, în cadrul şedinţei din 29 decembrie 2014 majorează rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt cu 2.0 %, de la 4.5 până la 6.5 la sută anual.
HSBC Holdings este investigată în SUA, Marea Britanie, Franţa şi alte ţări după ce a recunoscut că la divizia de private banking din Elveţia au avut loc nereguli care au permis ca unii dintre clienţi să eludeze fiscul. Procuratura din Statele Unite a intensificat eforturile pentru a stabili dacă HSBC, a doua mare bancă din lume, a ajutat clienţi americani să nu îşi plătească taxele, în urma informaţiilor din presă potrivit cărora banca a ajutat clienţi bogaţi să ascundă active de ordinul milioanelor de dolari.
Pornind de la modificările operate în Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997 prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 71 din 12.04.2015 (Monitorul Oficial nr. 102-104/170 din 28.04.2015), Ministerul Finanţelor prezintă pentru cunoştinţă şi călăuză în activitatea cotidiană următoarele.
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a convocat o şedință de lucru cu funcționarii de conducere din subordine, la care au fost prezenți şi reprezentanții Băncii Mondiale. La şedinţă, experţii Băncii Mondiale au prezentat raportul preliminar de evaluare a Serviciului Fiscal de Stat, obiectivul cheie al studiului constând în a oferi o imagine veridică şi echidistantă a administrației fiscale din Republica Moldova. Acest raport analizează rezultatele proceselor de administrare fiscală, cum ar fi cele de audit, de gestionare a arieratelor, de administrare a veniturilor, precum și modul în care aceste rezultate sunt realizate, luând în considerare aspecte ale sistemului juridic, caracteristici instituționale, manageriale, factori politici, de acceptare socială a sistemului fiscal.
Contribuabilii oneşti au un aport deosebit la promovarea unor relaţii de prietenie şi respect reciproc dintre lumea de afaceri şi instituţiile statului, dar şi la completarea veniturilor la Bugetul Public Naţional, a menţionat Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, în cadrul unei ceremonii de premiere a 30 de contribuabili, pentru realizarea indicilor economici înalţi şi onorarea obligaţiilor fiscale integral şi în termen faţă de stat. Printre agenţii economici vizaţi sunt companii atât din capitală, cât şi din raioanele Republicii Moldova, precum I.M. Orange Moldova S.A., I.C.S. Leogrand S.R.L., Combinatul Poligrafic din Chişinău I.S., Moldagroconstrucţia S.A., SRL Floare-Morari (Briceni), ICS Ernst & Young S.R.L. etc.
De curînd a fost lansat un nou serviciu electronic pentru agenţii economici — SIA „e-Factura”. Acest serviciu a fost elaborat în contextul activităţilor de „e-Transformare a Guvernului Republicii Moldova” şi face parte din setul serviciilor electronice fiscale. Ideea de bază a proiectului s-a centrat pe modernizarea mecanismului existent de livrare şi evidenţă a facturilor şi facturilor fiscale, simplificînd pe această cale interacţiunea agenţilor economici cu Serviciul Fiscal de Stat.
Acţiunile de conformare fiscală benevolă e necesar să fie însoţite de acţiuni legale severe de sancţionare a contribuabililor care se eschivează grosolan şi sistematic de la onorarea obligaţiunilor faţă de Bugetul Public Naţional, a declarat Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, în cadrul şedinței de lucru „Darea de seamă privind activitatea IFS pe municipiul Chișinău pe parcursul anului 2013”.
Napoli, al treilea oraş ca mărime din Italia, riscă să intre în încetare de plăţi după ce o instanţă de judecată a respins un plan de restructurare a datoriilor primăriei, ajunse la aproximativ 1 miliard de euro, transmite Bloomberg. "Napoli este, tehnic, în faliment. Dacă auditorii nu se vor răzgândi, Napoli nu va primi un împrumut cheie de la stat şi, asemenea Detroitului, va deveni incapabil să-şi plătească angajaţii sau să asigure servicii de bază pentru cetăţeni", a declarat pentru Bloomberg Riccardo Realfonzo, profesor de economie şi fost consilier local pe afaceri economice în Napoli.
În ultima săptămână a lunii noiembrie, colaboratorii IFS pe raionul Ungheni au continuat acțiunile de comunicare cu contribuabilii, despre legislaţia fiscală, civismul fiscal, asigurarea la cererea contribuabililor explicaţii directe din domeniul fiscal, pentru o mai bună înţelegere, precum și pentru evitarea erorilor în relaţia cu inspectoratele fiscale teritoriale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *