Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Venitul impozabil sub formă de creștere de capital s-a modificat de la 50% la 20%. Cum urmează a fi aplicate aceste modificări în contextul celor două etape? Creșterea de capital reprezintă o sursă de venit impozabilă, care se determină ca urmare a înstrăinării activelor de capital. Este necesar să remarcăm că active de capital sunt: a) acţiunile, obligaţiunile; b) proprietatea privată nefolosită în activitatea de întreprinzător;
Activând în calitate de administrator şi fondator al SC „I.” SRL, care a prestat servicii în domeniul construcţiei, persoana fizică N., în perioada lunilor octombrie-decembrie 2012, conform proceselor-verbale de recepţie finală la mai multe instituții, a încasat venituri în sumă totală de peste 7,4 mil. lei, inclusiv TVA în sumă de 1, 23 mil. lei. Însă, urmărind scopul tăinuirii veniturilor impozabile obţinute în urma îndeplinirii lucrărilor şi serviciilor prestate, nu a reflectat în evidenţa contabilă tranzacţiile efectuate şi mijloacele băneşti obţinute în rezultatul acestora.
La 1 august 2019, s-a împlinit un an de la finalizarea procesului de reorganizare a întreprinderilor de stat „Fintehinform”, „Fiscservinform” și „Vamservinform” din subordinea Ministerului Finanțelor, prin transformarea „Fintehinform” în Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) și fuziunea celorlalte două întreprinderi cu CTIF, instituție care a preluat, conform Hotărârii Guvernului nr. 125 din 6.02.2018, drepturile, obligațiile și funcțiile celor trei entități. Cu acest prilej, corespondentul nostru a discutat cu directorul CTIF, Corneliu Jaloba, despre bilanțul activităților noii instituții, preocupările curente și proiectele ei de viitor.
Consiliul Concurenței a făcut publică Decizia Plenului consiliului nr. ASER-13 din 7 martie 2019, prin care constată că măsura de sprijin acordată sub formă de reducere a venitului impozabil cu o sumă calculată prin înmulţirea salariului mediu lunar pe ţară din anul precedent anului fiscal de gestiune la creşterea numărului mediu al salariaţilor în anul fiscal de gestiune faţă de anul precedent, dar nu mai mare de venitul impozabil prevăzută la art. 24 alin. (16) din Legea nr. 1164 din 24.04.1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului Fiscal al Republicii Moldova, nu constituie ajutor de stat în sensul art. 3 al Legii nr. 139 din 15.06.2012 cu privire la ajutorul de stat și urmează a fi exclusă din lista schemelor de ajutor de stat existente, care se prezintă anual Consiliului Concurenței de către Serviciul Fiscal de Stat.
Asigurarea colectării la nivel a veniturilor la bugetul public național de către Serviciul Fiscal de Stat (în continuare SFS), este o condiție importantă și indispensabilă pentru bunul mers al dezvoltării societății. Administrația fiscală nu trebuie să se limiteze doar la încasarea dinamică a veniturilor la buget, dar și recuperarea pe deplin și în termen restrâns a restanțelor la buget.
Avem în posesie un imobil cu nr. cadastral și valoare estimată, precum și terenul pe care este amplasat acesta are valoare estimate. Impozitul pe bunurile imobiliare se calculează din valoarea total estimată a bunului imobiliar și teren la cota 0,3% sau se calculează separat impozitul funciar și pe bunurile imobiliare din col. 5 a dării de seamă Forma BIJ17? În cazul când imobilul a fost procurat pe parcursul anului fiscal și impozitul se calculează reieșind din numărul de zile calendaristice în care subiectul deține dreptul de proprietate se arată deplin valoarea estimată?
Agenția Proprietăți Publice urmează să exercite funcția de deținător de acțiuni în Societatea pe Acțiuni „Loteria Națională a Moldovei”. Un proiect în acest sens va fi aprobat aprobat în cadrul ședinței Guvernului.
Comisia parlamentară economie, buget și finanțe s-a convocat în anul 2018 în 44 de ședințe, potrivit bilanțului statistic al procesului legislativ pe anul 2018. De asemenea, membrii acestei comisii au prezentat cele mai multe rapoarte și corapoarte la proiectele de legi – 178 la număr. Astfel, pe parcursul anului 2018, cele 10 comisii permanente ale Parlamentului s-au convocat în 339 de ședințe. În sesiunea de primăvară au avut loc 251 de ședințe ale comisiilor parlamentare, în sesiunea de toamnă – 128. Cele mai multe ședințe au fost organizate de Comisia juridică, numiri și imunități – 46 la număr. Comisia securitate națională, apărare și ordine publică – 40, câte 39 de întruniri au desfășurat Comisia protecție socială, sănătate și familie,
Publicația Periodică ”Monitorul Fiscal FISC.md” amintește tuturor subiecților impunerii cu impozitul pe avere că termenul de achitare a acestuia expiră pe data de 25 decembrie. Totodată, luând în calcul că unele persoane în continuare confundă noțiunile de impozit pe bunurile imobiliare și impozit pe avere, republicăm acest articol, care argumentează logica legiuitorului. La 15 septembrie 2017 Curtea Constituţională a înregistrat o nouă sesizare (122g) privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2874 din Codul fiscal aferente impozitului pe avere.
În cadrul conferinței anuale de taxe, organizată de PwC Moldova cu genericul „Climatul de afaceri în Moldova – Evoluții fiscale și regulatorii de impact”, care s-a desfăşurat la 28 martie 2018, au fost abordate și principalele provocări ce țin de raportarea financiară. La 1 ianuarie 2019 vor intra în vigoare două legi noi – Legea contabilității și Legea auditului situațiilor financiare. Reprezentantul PwC, Francesca Postolache, s-a referit la particularitățile noilor legi, menționând importanța modificării cadrului legislativ ce țin de raporatea financiară.
Mâine, 9 noiembrie 2018, va apărea de sub tipar nr. 416-422 al Monitorul Oficial, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova • Lege privind modificarea unor acte legislative (nr. 159, 12 octombrie 2018) și Decretul de promulgare al legii
Biroul Național de Statistică a făcut publice datele cu privire la câștigul salarial mediu lunar brut din economia națională pentru anul 2018. Astfel, acesta a constituit 6446,4 lei și s-a majorat comparativ cu anul 2017 (în valoare nominală) cu 13,2%. Ajustat la indicele prețurilor de consum, salariile au sporit cu 9,9%. BNS comunică că, în trimestrul IV al anului 2018, câștigul salarial mediu lunar a constituit 6987,5 lei, majorarea fiind cu 14,3% față de trimestrul IV 2017. Conform datelor prezentate, în sectorul bugetar câștigul salarial mediu lunar a constituit 6094,8 lei, majorându-se cu 18,0% față de trimestrul IV 2017, pe când în sectorul real salariul a fost de 7337,3 lei și denotă o creștere cu 13,0%.
În Monitorul Oficial Nr. 85-91 (6008-6014) de mâine, 24 martie 2017, vor fi publicate următoarele documente oficiale.
Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.112 din 2 iulie 2014 (în vigoare din 1.09.2014) și Planurile naționale de acțiuni pentru implementarea acestuia, prin care Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a transpune în legislația națională Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, stabilesc că prevederile actelor normative europene urmează a fi încorporate în legislația națională în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a acordului (până la 1 septembrie 2017).
1. (28.17.32) Care regim fiscal privind TVA se aplică față de produsele alimentare și băuturile livrate de către agenţii economici în cadrul desfăşurării activităţilor de alimentaţie publică conform secţiunii I a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei?
În contextul dezvoltării în ascensiune a economiei Republicii Moldova, schimburile comerciale cu țările străine reprezintă un factor deosebit de important. Comerțul exterior (exportul și importul) al oricărei țări cuprinde comerțul cu bunuri și comerțul cu servicii. Concomitent, la realizarea schimburilor comerciale este absolut necesară atât asigurarea intereselor economice ale statului, cât și accelerarea traficului de mărfuri peste frontiera vamală.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *