Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Cea de-a VII-a ediție a Conferinței anuale de fiscalitate și contabilitate, organizată de EY Moldova – lider mondial în domeniul serviciilor de audit, asistență fiscală, asistență în tranzacții și în afaceri a avut loc ieri, 21 februarie 2018. Evenimentul a fost organizat în scopul informării contabililor, auditorilor, managerilor și altor părți interesate care au participat la conferinţă cu privire la cele mai importante modificări în legislaţie. Asistenţa a fost familiarizată cu principalele modificări de ordin fiscal cu impact asupra raportării fiscale pentru perioada anului 2017, dar și a anului 2018.
1.Care dintre subiecţii impunerii cu acciz furnizorul ori cumpărătorul, are obligaţia de reflectare în Declaraţia privind accizele returul de marfă ? 2. (4.10.6) Cum urmeaza a fi reflectat în declaratia privind accizele returul marfurilor supuse accizelor?
1. (29.1.10.5) Cum se reflectă în Declarația cu privire la impozitul pe venit a persoanei juridice donația unui activ efectuată persoanei fizice?
Care impozit urmează a fi reținut la sursa de plată, la acordarea cadourilor salariaților în legătură cu ocazia diferitor sărbători? În conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Codul fiscal, fiecare patron care plăteşte lucrătorului salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate) este obligat să calculeze, ţinând cont de scutirile solicitate de angajat şi de deduceri, şi să reţină din aceste plăţi un impozit, determinat conform modului stabilit de Guvern.
Contribuabili persoane fizice,care activează la două sau mai multe locuri de muncă și primesc un salariu care, cumulativ, a depășit în 2015 suma totală de 29640 lei, au obligația să depună Declarația cu privire la impozitul pe venit, forma CET08.
P.C: Și despre restituirile la impozitul pe venit, achitat în plus. Pare-se, procedura este bine pusă la punct, dar, oricum, unii contribuabili spun că sunt întârzieri la restituirea mijloacelor achitate în plus.
Serviciul Fiscal de Stat gestionează eficient procesul de acumulare a veniturilor la bugetul public național, înregistrând în primele 9 luni ale anului 2016 venituri în sumă de 20050,2 mil.lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 1885,2 mil. lei sau cu 10,4% față de aceeași perioada a anului 2015.
Lista actualizată a locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite, în temeiul cărora se acordă pensie pentru limită de vârstă în situații avantajoase, este publicată în Monitorul Oficial din 30 martie curent. Noua listă urmează să înlocuiască Lista nr.1 a unităţilor de producţie, lucrărilor, profesiilor, funcţiilor şi indicilor la lucrări în subteran, la lucrări cu codiţii de muncă foarte nocive şi foarte grele, în temeiul cărora se acordă dreptul la pensie pentru limită de vârstă în condiţii avantajoase, care era totalmente identică cu cea din fosta URSS și conținea procese de producție din toate ramurile economiei în URSS, multe dintre care lipsesc în Republica Moldova.
Compania românească Transgaz speră că maximum săptămâna viitoare în Moldova va fi anunţată decizia privind privatizarea ÎS Vestmoldtransgaz. Potrivit presei române, declaraţia a fost făcută de directorul general Transgaz, Ion Sterian, care a menţionat că în cazul în care compania Transgaz va câştiga concursul pentru privatizarea întreprinderii de stat Vestmoldtransgaz, va câştiga gazoductul Ungheni – Chişinău, care în 2019 urmează să înceapă livrarea gazelor naturale româneşti pe conducta Iaşi – Ungheni – Chişinău.
Banca Națională a Moldovei (BNM) se află în discuții avansate cu Kroll pentru publicarea unei sinteze din cel de-al doilea raport al companiei. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Începând cu anul 2018, angajatorii prezintă datele care se conţineau în declaraţiiie persoanelor asigurate Forma REV 5 şi declaraţiile privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale Forma BASS către Serviciul Fiscal de Stat, prin intermediul Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate Forma IPC 18 (în continuare — IPC 18), aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 126 din 4 octombrie 2017.
Facilitarea procesului de eliberare a actelor permisive atât pentru antreprenori, cât și pentru autoritățile publice emitente este scopul Conceptului tehnic al Sistemului informațional automatizat de gestionare și eliberare a actelor permisive (SIA GEAP), aprobat de Guvern prin Hotarârea nr.550 din 13 iunie 2018 și publicat în MO de vineri, 15 iunie. Conform documentului, SIA GEAP va servi drept bază pentru ghișeul unic de eliberare a actelor permisive și va integra cele mai moderne instrumente de tehnologii informaționale pentru ca business-ul să facă economii de timp, finanțe și eforturi administrative la solicitarea și obținerea acestor acte.
În conformitate cu modificările apărute în Modul de completare a Declarației privind TVA aprobat prin Ordinul IFPS nr. 1164 din 25 octombrie 2012, care sumă se indică în boxa 16:
În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) și (4) din Legea contabilității nr. 113 –XVI din 27 aprilie 2007, faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare.
Republica Moldova Proiectul de Modernizare a Administrării Fiscale P127734 Credit nr.: 8625-MD, 5829-MD Denumirea Contractului: Calculatoare și echipamente periferice Nr. de referință: TAMP/4/NCB-2 1. Serviciul Fiscal de Stat implementează proiectul TAMP cu susținerea Băncii Mondiale și intenţionează să utilizeze o parte din suma creditului pentru achiziționarea de calculatoare și echipamente periferice.
Astăzi P.P. Monitorul Fiscal FISC.MD reia publicarea unui şir de materiale ce ţin de prezentarea Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit, luând în considerare că până la expirarea termenului limită, oferit de Codul fiscal al Republicii Moldova, au mai rămas 14 zile. Amintim, că persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător au obligația de a depune Declarația până la 30 aprilie a anului curent. Însă, ținând cont de faptul că data de 30 aprilie în 2018 este stabilită drept zi liberă, termenul limită de prezentare al Declarației se extinde până la data de 2 mai 2018 inclusiv. Publicaţia urmăreşte scopul să amintească unele aspect ce ţin de impozitul pe venit, obiectul şi subiectul impozitării, dar şi să aducă la cunoştinţă modificările legislative la acest capitol.
Conceptul Sistemului informațional automatizat de gestionare și eliberare a actelor permisive (SIA GEAP) este propus spre consultare publică de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Sistemul va fi integrat cu serviciile guvernamentale comune, precum MPay, MSign, MPass, MConnect şi și va fi plasat pe Nourul Guvernamental (MCloud). În prezent procesul de eliberare a actelor permisive este foarte diferit în funcție de autoritatea publică emitentă, procedurile nu sunt standardizate pentru toate instituțiile de stat și nu există mecanisme pentru a asigura transparența întregului proces, de aceea a fost necesară elaborarea acestui sistem.
Cum se completează Registrele de livrări și procurări și Declarația privind TVA la prestarea serviciilor de expediție? Potrivit prevederilor art. 1075 alin. (1) din Codul civil, prin contractul de expediție o parte (expeditor) se obligă, pe contul și în numele celeilalte părți (client) sau în nume propriu, să încheie un contract de transport și să efectueze actele necesare în vederea efectuării transportării, iar clientul se obligă să achite remunerația convenită (comision).
Centrul de Certificare în domeniul semnăturii electronice oferă cadou versiunea electronică a Codului Fiscal al Republicii Moldova pentru anul 2016, tuturor contribuabililor care ridică „Semnătura electronică Fiscservinform” Prinde super oferta și fii un om informat, fii un om puternic!
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *