Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Conform prevederilor art. 163 din Codul fiscal, de către Serviciul Fiscal de Stat, în a cărei rază de activitate se află sediul (domiciliul), indicat în documentele de constituire (în buletinul de identitate) sau în documentul prin care se permite practicarea activităţii, ori se află obiectul impozabil, li se atribuie/confirmă cod fiscal următoarelor categorii de contribuabili:
Consiliul de Directori Executivi al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a finalizat, la 11 martie 2020, ultima evaluare a rezultatelor economice înregistrate de Republica Moldova în contextul realizării programului susţinut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) şi Mecanismul de finanţare extinsă (EFF). Finalizarea respectivei evaluări permite debursarea ultimei tranșe de $20 mil., dintre care 223 mil.lei constituie suport bugetar, iar restul sumei va fi transferat Băncii Naționale a Moldovei.
Prima ședință a Clubului antreprenorilor onești va avea loc pe 16 iunie 2021, comunică Ministerul Finanțelor. Acesta este creat pentru formarea unei culturi antreprenoriale bazate pe principii de conformare, de onestitate și respect reciproc între mediul antreprenorial și organele responsabile de asigurarea conformării fiscale și vamale a contribuabililor. Clubul antreprenorilor onești este un efort comun al Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe, Camera Americană de Comerț din Moldova (AmCham Moldova), Junior Chamber International Moldova (JCI) și FINEDU.
Consiliul Concurenței va realiza planificarea strategică a activității de control prin aplicarea analizei riscurilor în scopul determinării domeniilor strategice pe care urmează să-și concentreze activitatea de control ce ține de monitorizarea ajutorului de stat. Domeniile strategice pot viza tipuri specifice de activități economice, probleme de reglementare specifice sau transversale, pericole noi într-un anumit sector, pe dimensiune locală sau regională. Prevederile sunt incluse în proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Metodologiei privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător în baza analizei riscurilor în domeniul monitorizării ajutorului de stat de către Consiliul Concurenței.
Potrivit pct. 11 spct.19) din Instrucțiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118/2017 (în continuare – OMF nr. 118/2017), în cazul tranzacţiilor efectuate în conformitate cu prevederile art. 95 alin. (1) lit. e) şi lit. f) din Codul fiscal (în continuare - CF), în col. 10.9 „Altă informaţie”, se indică menţiunea „Taxare inversă”.
Industria informaticii nu respectă tradiţia — respectă doar inovaţia. Una din priorităţiile implementării Strategiei Naţionale de edificare a societăţii informaţionale „Moldova electronică”, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.255 din 9 martie 2005, este pregătirea administraţiei publice şi a societăţii, în ansamblu, în domeniul formării infrastructurii e-guvernării şi utilizării la scară largă a tehnologiilor informaţionale în diferite domenii, inclusiv în administrarea fiscală.
Oferirea unui sistem unic integrat de colectare, stocare, generalizare, analiză și publicare a situațiilor financiare, a raportului conducerii și a raportului auditorului ale entităților sunt scopurile conceptului sistemului informațional ”Depozitarul public al situațiilor financiare” elaborat de Biroul Național de Statistică, ținând cont de prevederile art. 8 (alin.4) din Legea nr.287/2017 contabilității și raportării financiare, potrivit cărora BNS gestionează Depozitarul public al situațiilor financiare (DPSF). Proiectul a fost inclus pe agenda ședinței secretarilor generali.
Membrii Clubului antreprenorilor onești s-au întrunit în cadrul celei de-a doua sesiuni de instruire pe subiectul conformării financiar-contabile. La eveniment au participat și reprezentanți din cadrul Ministerului Finanțelor și Serviciului Vamal. Sesiunea a fost deschisă de către Dorel Noroc, secretar de stat al Ministerului Finanțelor, care a menționat că onestitatea este o valoare socială foarte importantă, dar este și elementul esențial al succesului economic. „Antreprenorii trebuie să fie corecți față de client, față de angajați, față de stat și față de mediul înconjurător, asta înseamnă onestitate, spre care trebuie să tindă toți antreprenorii. Este frumos și îmbucurător atunci când vezi și auzi despre antreprenori care activează corect și responsabil față de cei din jur”, a adăugat speakerul.
Dreptul și mărimea scutirii personale, acordate persoanei fizice la calcularea impozitului pe venit este stabilit de art. 33 al Codului fiscal. Potrivit рct. 9, 17, 30 și 32 din Regulamentul cu privire la reținerea impozitului pe venit din salariu și din alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajatului, precum și din plățile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de
Între asociațiile profesionale, comunitățile de business și P.P. ”Monitorul fiscal” s-a creat un parteneriat frumos, datorită căruia reușim să aducem contribuabililor cele mai importante noutăți din domeniul fiscal, financiar, contabil și audit. Această platformă reprezintă o oportunitate reală pentru dezvoltarea profesiei, dar contribuie și la prosperarea afacerilor, datorită suportului oferit prin intermediul evenimentelor, webinarelor, articolelor și interacțiunii permanente între actorii implicați.
În prezent, în Republica Moldova nu există un sistem electronic de evidență integrată și sistematizată a informației aferente persoanelor angajate — cetățeni ai RM, cetățeni străini și apatrizi, inclusiv a informațiilor aferente rapoartelor de muncă ale acestora. Astfel, unicele surse de informații cu privire la persoanele angajate sunt datele declarate de către angajatori în dările de seamă fiscale prezentate Serviciului Fiscal de Stat (SFS), informațiile pe care le dețin Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) și Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) privind persoanele asigurate.
29.2.6.26 Sunt oare obligate misiunile diplomatice de a reține impozitul pe venit la sursa de plată din plățile efectuate în favoarea persoanelor fizice cetățeni ai Republicii Moldova, aferente transmiterii în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietății imobiliare?
Astăzi,19 octombrie 2018, a fost publicat Avizul Executivului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1018 din 17 octombrie 2018. Oferim utilizatorilor noștri posibilitatea de a lua cunoștință de acest document. ”Guvernul a examinat proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă (nr.346 din 12 octombrie 2018) de către un grup de deputați în Parlament, și comunică susținerea acestuia cu următoarele propuneri.
Întreprinderea „Coroplast Harness Technology” din subzona Căuşeni a zonei economice libere Bălți, care este specializată în producerea cablajelor auto, a fost vizitată de prim-ministrul Pavel Filip. În prezent la fabrică activează 410 angajați, iar numărul acestora va crește până la 1000 de persoane, odată cu darea în exploatare a noii hale de producție. În acest scop, vor fi investite circa $20 mil. „Am avut discuții cu reprezentanții „Coroplast” încă în anul 2016 și ei au decis să-și extindă afacerile în Republica Moldova.
Gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit în luna decembrie a anului precedent 78,5% comparativ cu 23,7% în luna noiembrie. Conform datelor făcute publice de Banca Națională a Moldovei (BNM), oferta netă de valută de la persoanele fizice s-a majorat de 2,3 ori sau cu $111,3 mil., iar cererea netă de valută din partea agenților economici s-a micșorat cu 30,8% sau cu $108,4 mil. În aceste condiții, în luna decembrie 2021 BNM a intervenit pe piața interbancară locală prin vânzare de valută în volum de $35,8 mil. Datele actualizate de BNM denotă că, în lunile ianuarie-decembrie 2021, oferta netă de valută de la persoanele fizice a crescut cu 4,1% în raport cu indicatorii anului 2020 și a depășit $2,38 mld.
Starea de urgență în sănătate publică se extinde până la 30 noiembrie 2021 inclusiv, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu posibilitatea de revizuire a termenului respectiv în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivel național. Decizia respectivă a fost aprobată prin Hotărârea CNESP nr. 64 din 26 octombrie curent.
Elementele indispensabile pentru realizarea practicilor durabile de gestionare a datoriei de stat, elaborate de către Banca Mondială și stabilite în metodologia DeMPA, instrument de evaluare a performanței managementului datoriei, au fost puse la baza Proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2019-2021)”. Acesta a fost elaborat de Ministerul Finanțelor și este propus pentru consultări publice. Principalul obiectiv al managementului datoriei de stat este de a asigura necesitățile de finanțare ale deficitului bugetului de stat la nivel acceptabil de cheltuieli pe termen mediu și lung în condițiile limitării riscurilor implicate.
Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior ar putea fi suplinită cu o noțiune ce reglementează comerțul electronic, care, potrivit proiectului de lege ce prevede operarea modificărilor și completărilor în peste 20 de legi, reprezintă activitatea de comerț a persoanelor fizice şi juridice de vânzare a bunurilor, executare a lucrărilor sau prestare a serviciilor, desfășurată prin intermediul mijloacelor electronice, mijloacelor de comunicare la distanță, contractelor la distanță. Amintim că documentul este elaborat de Ministerul Economiei cu suportul Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru și al USAID Moldova, poate fi consultat până la 3 iunie curent.
În anul 2022, termenul-limită de prezentare de către contribuabilii persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător a Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) pentru perioada fiscală 2021 este data de 3 mai. Tradițional, publicația noastră vine în sprijinul cetățenilor cu recapitularea elementelor de bază ce țin de prezentarea CET18, oferind răspunsuri la unele întrebări. Cine are obligația de a prezenta Declarația CET18?
Dacă în ultima perioadă de timp v-a apărut întrebarea ce ține de impactul fiscal asupra operațiunii economice de achitare a dividendelor către persoanele juridice și persoanele fizice (atât rezidenți, cât și nerezidenți ai Republicii Moldova), vă propunem să consultați articolul „Dividende: regimul fiscal” ce va apărea în ediția revistei „monitorul fiscal FISC.md” din luna curentă. Autorul nostru fidel Victoria Belous analizează subiectul sub diferite aspecte, expunându-se asupra unor situații: Dividende achitate persoanelor juridice și fizice rezidente ale RM; Profitul repartizat fondatorului întreprinzătorului individual se impozitează sau nu similar dividendelor?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *