Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural pentru finanțarea proiectelor de îmbunătățire a nivelului de trai și de muncă în mediul rural vor fi alocate anual până la 15% din valoarea totală a acestuia. În MO din 6 noiembrie a fost publicată Hotărârea Guvernului nr.456 din 18 octombrie 2019, prin care a fost aprobat Regulamentul privind acordarea subvențiilor pentru realizarea scopurilor indicate. Prevederile acestuia vor fi aplicate proiectelor evaluate și selectate în perioada anilor 2019-2021.
Începând cu 1 aprilie 2020, livrarea serviciilor prin intermediul rețelelor electronice efectuată de către nerezidenții care desfășoară activitate de întreprinzător fără deținerea formei organizatorico-juridice în Republica Moldova în adresa persoanelor fizice rezidente ale RM care nu desfășoară activitate de întreprinzător va fi impozitată cu TVA. Această prevedere a completat art. 95 din Codul fiscal (Obiecte impozabile), Legea nr. 171 din 19 decembrie 2019 cu privire la modificarea unor acte legislative fiind publicată în MO din 27 decembrie 2019.
Care autoritate este responsabilă de efectuarea controlului în vederea verificării corectitudinii virării mijloacelor pentru elaborarea documentelor normative în construcții în bugetul de stat de către investitorii sau proprietarii construcțiilor? Prin Legea privind calitatea în construcții nr. 721-XIII din 2 februarie 1996 a fost instituit sistemul calității în domeniul respectiv, care conduce la realizarea și exploatarea construcțiilor de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător.
Eliminarea haosului confortabil pentru autorități/instituții publice în atribuirea unor activități/operațiuni administrative la categoria serviciilor publice este scopul proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Nomenclatorului integrat al serviciilor publice administrative și al evenimentelor de viață asociate acestora, propus pentru consultări publice de Cancelaria de Stat. Documentul a fost elaborat în urma inventarierii și revizuirii pe orizontală a serviciilor publice prestate de autoritățile și instituțiile publice din subordinea Executivului, activitate realizată de o companie de consultanță internațională
Asupra bunurilor imobile care fac obiectul înregistrării primare masive şi pentru care nu există acte ce demonstrează dreptul de proprietate, în registrul bunurilor imobile se va nota posesia de fapt, în baza adeverinţei eliberate de către autoritatea publică locală, contrasemnată de posesor. Dacă, până la înregistrarea posesorului ca proprietar, se prezintă acte de proprietate pe numele altei persoane, posesia se radiază din oficiu, fără a fi necesar acordul celui înscris şi se înregistrează dreptul de proprietate. Reglementarea va permite luarea la evidenţă a tuturor bunurilor din localitate, cât şi perceperea impozitelor de la persoanele care posedă în realitate bunul imobil.
În Parlament este înregistrat un proiect de lege pentru modificarea anexei nr.7 la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Autorul inițiativei propune ca să li se permită conducătorilor instituțiilor de învățământ și cadrelor didactice cu funcții de conducere să desfășoare activitate didactică în limita la 0,5 din norma didactică.
Pentru fiecare mijloc de transport, activitatea căruia se practică în baza notificării, se eliberează «certificat de agreare ATP», de către ANTA prin intermediul stațiilor de inspecție tehnică specializate și autorizate în conformitate cu condițiile Regulamentului transporturilor rutiere de mărfuri perisabile și ușor alterabile. Aprobarea acestuia prin hotărâre de Guvern a fost examinată în ședința secretarilor de stat, care a avut loc pe data de 20 septembrie. Documentul va introduce clasificarea autovehiculelor și noțiuni precum mijloace de transport speciale pentru transportul rutier de mărfuri perisabile și ușor
ЛОНДОН – Недавно я перечитал и поразмышлял над всем, что я написал для Project Syndicate с начала года. Две статьи особенно выделяются. В январе я предположил, что в 2020-х годах миру будет трудно достичь такого уже уровня экономического роста, как в предыдущие десятилетия, без нового всплеска производительности. А в феврале я аплодировал южнокорейскому кинорежиссёру Пон Джун-хо, чей хит 2019 года «Паразиты» выиграл приз Американской киноакадемии в категории «Лучший фильм». Мой вывод был таков: это достижение стало ещё одним доказательством того, что экономический и национальный рост в Южной Корее представляет собой одну из наиболее интересных и захватывающих историй в жизни нашего поколения.
Introducere Contractul este mecanismul juridic prin care bunurile circulă și serviciile sunt prestate în cadrul unei economii. Fiecare contract este o piesă mică dintr-un puzzle mare, o strategie de afaceri a întreprinderii. Pe lângă funcția strict juridică, de a fi o sursă de obligații, care pot fi constrânse, la nevoie, prin recurgerea la instanța de judecată sau la arbitraj, contractul este, din punct de vedere psihologic și economic, un plan de activitate. Întreprinderile au nevoie de certitudine că li se vor livra bunurile ori li se vor presta serviciile pe care le așteaptă, sau că ele vor fi plătite la timp pentru bunurile sau serviciile lor. Atunci când planifică, părțile contractante conștientizează riscurile și iau măsuri pentru a le diminua: fie se asigură că activitatea proprie este bine organizată pentru a asigura controlul calității; fie transferă riscul celeilalte părți contractante prin clauze contractuale; fie contractează o poliță de asigurare prin care o societate de asigurări preia riscul contra unei prime de asigurare.
„Sistemul informațional automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor” (SIA MEV) are scopul de a asigura aplicarea instrumentelor electronice în procesele de administrare, monitorizare și control al vânzărilor în țara noastră”, a remarcat directorul interimar al Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), Vitalie Coceban, într-un interviu acordat portalului tribuna.md realizat în legătură cu aprobarea de către Guvern, în ședința sa de săptămâna trecută, a Conceptului tehnic al sistemului nominalizat. Vitalie Coceban a precizat că Serviciul Fiscal de Stat (SFS) va fi deținătorul sistemului MEV, iar CTIF are misiunea de a implementa, administra și dezvolta ulterior acest sistem. „Proiectul este o provocare majoră pentru noi, dar faptul că specialiștii noștri au competența necesară și suficientă experiență în domeniul IT mă face încrezător că vom reuși, împreună cu colegii de la SFS, să finalizăm cu succes implementarea acestui sistem”, a afirmat directorul CTIF.
Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă care se referă la abrogarea prevederilor ce permit comercializarea produselor petroliere fără plata TVA și accizelor în punctele de control vamal la ieșirea din țară. Reamintim că în Parlament au fost înregistrate două inițiative legislative în acest sens, iar Guvernul a recomandat comasarea acestora într-un singur proiect. Prima inițiativă propune excluderea din Codul fiscal a prevederilor ce se referă la comercializarea produselor petroliere fără plata TVA și accizelor în zona de control vamal, destinate aprovizionării la ieșirea din țară.
Pentru implementarea măsurilor din subprogramul Protecția persoanelor în etate vor fi acordate mijloace suplimentare în sumă de 7637,3 mii lei, iar cheltuielile pentru subprogramul Protecţia familiei şi copilului vor fi majorate cu 29797,7 mii lei. Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre privind redistribuirea unor alocaţii aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. După cum a menționat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, redistribuirile au loc în contextul examinării executării BASS pentru anul 2019, precum și a necesarului de mijloace financiare estimate pentru plata unor prestații pentru următoarele luni și luând în calcul analiza dinamicii contigentului de beneficiari și mărimea medie a prestației.
Bugetul Consiliului de supraveghere publică a auditului pentru anul 2019 este aprobat în sumă de 2694,6 mii lei (atât la venituri, cât și la cheltuieli). Guvernul a votat proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului Instituției publice „Consiliul de supraveghere publică a auditului” pentru anul 2019. Veniturile obținute din plățile și cotizațiile efectuate de auditori, entitățile de audit și stagiari constituie suma de 1480,8 mii lei, iar subvențiile primite de la bugetul de stat – 1213,8 mii lei, suma fiind prevăzută în bugetul de stat pentru anul 2019 la compartimentul de cheltuieli ale Ministerului Finanțelor, a menționat ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța.
O echipă de experți ai Băncii Mondiale, condusă de Directorul de țară pentru Moldova, Anna Akhalkatsi, a vizitat Ministerul Economiei și Infrastructurii. În discuțiile cu ministrul Economiei, Anatol Usatîi, părțile s-au axat pe subiecte ce țin de sporirea competitivității la export a întreprinderilor din Moldova, reducerea constrângerilor şi a poverii cadrului de reglementare asupra mediului de afaceri, implementarea la maxim a Ghișeului unic electronic, dar și continuarea reformelor în domeniul întreprinderilor de stat (procesul de privatizare). Anatol Usatîi a trecut în revistă prioritățile și planurile pentru anul 2020 ce vizează securitatea energetică, reabilitarea drumurilor, modernizarea infrastructurii, dezvoltarea transportului rutier, atragerea investițiilor străine etc.
În ultimii ani, aspectele ce țin de cuantumul taxelor locale și modalitatea de stabilire a acestora în Republica Moldova reprezintă un subiect de mare interes, ce stârnește discuții aprinse între autoritățile de stat și mediul de afaceri. Date fiind obiectivele principale ale politicii fiscale pentru anul 2021, enunțate recent de Ministerul Finanțelor, ne așteptăm ca nici anul acesta să nu constituie o excepție.
Implementarea treptată a standardelor de contabilitate este mai eficientă decât implementarea integrală. Prin urmare, este necesar să se elaboreze toate standardele, iar aprobarea și implementarea acestora să se efectueze treptat, în conformitate cu prioritățile stabilite, asigurând dezvoltarea sistemelor informaționale aferente și instruirea contabililor din sectorul public. Consiliul pentru Standarde Naționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (SNCSP) va examina și va stabili ordinea și perioada de aprobare și implementare a acestora, se constată în modificările și completările Conceptului și Planului de acțiuni pentru elaborarea SNCSP, aprobate prin Ordinul ministrului Finanțelor nr.159.
Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) lansează Componenta II a Programului-pilot „Femei în afaceri” (PFA), destinată granturilor mici pentru dezvoltarea afacerilor administrate de femei. Dosarele pentru primul Apel de granturi pot fi depuse în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie, completând formularul de pe site-ul organizaţiei.
La 30 octombrie curent va intra în vigoare procedura declarării periodice a mărfurilor exportate de către agenții economici prin intermediul trimiterilor poștale internaționale, aprobată prin Ordinul Serviciului Vamal nr.408-O din 04.09.2019. Acest subiect, dar și multe altele legate de consolidarea parteneriatului dintre Serviciul Vamal și mediul de afaceri au fost discutate pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. În cadrul evenimentului, directorul interimar al Serviciului Vamal, Iurie Ceban, s-a referit la unele priorități ale organului vamal pentru următoarea perioadă, printre care se regăsesc extinderea declarației electronice pentru toate destinațiile, inclusiv pentru perfecționarea activă, modernizarea ASYCUDA, aprobarea noului Cod vamal, dezvoltarea e-Comerț, implementarea procedurilor vamale simplificate etc.
La însoțirea mărfii pe parcursul transportării acesteia și la transmiterea valorilor materiale spre prelucrare/păstrare la terți fără transmiterea dreptului de proprietate și returnarea acestora va fi utilizat un formular nou – avizul de însoțire a mărfii. Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului. Autorii își propun drept scop îmbunătățirea mecanismelor de reglementare a procesului de utilizare a documentelor primare cu regim special de către mediul de afaceri. Conform proiectului, un formular similar este utilizat în țările europene.
Tichetele de masă reprezintă un instrument de motivare a angajaților care promovează și un mod de viață sănătos a acestora. Este opinia președintelui Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Oleg Budza. Oleg Budza, președinte CNSM: Suntem ferm convinși că Moldova și sindicatele din Moldova trebuie să promoveze tichetele de masă, pentru că este un instrument benefic pentru salariați și familiile lor. 800 de lei la un salariat -ce poate fi rău în asta? El va fi, în primul rând, sănătos, în al doilea rând — cu tichetele de masă nu este posibil să procuri băuturi alcoolice, tutun și alte lucruri care nu se permit.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *