Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Agenții economici vor beneficia de deducerea cheltuielilor legate de organizarea şi realizarea programelor ucenicie, în condițiile și în modul stabilite de Codul fiscal. Astfel, entitățile care inițiază programe de instruire profesională și încadrează ucenici în activitatea sa (în baza unui contract de ucenicie la locul de muncă), pe perioada derulării contractului vor aplica facilitatea respectivă, cu excepția perioadei în care raporturile sunt suspendate. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a elaborat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea proiectului Legii uceniciei. Proiectul are ca scop reglementarea modului de formare profesională la locul de muncă și ucenicie în învățământul dual.
La momentul actual, un interes deosebit pentru contabili prezintă modificările Standardelor Naționale de Contabilitate care vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2020. În acest sens, se prezintă explicații detaliate cu referință la modificările efectuate pentru fiecare standard care pot fi utile contabililor, în funcție de particularitățile activității entității. Conform modificărilor la SNC ”Diferențe de curs valutar și de sumă”, prin expunerea pct.3 în redacția nouă s-a stabilit domeniul de aplicare a Standardului. Astfel, acesta se aplică la contabilizarea diferenţelor de curs valutar şi de sumă, cu excepţia diferenţelor aferente conversiei indicatorilor situaţiilor financiare ale entităţilor din străinătate incluşi în situaţiile financiare consolidate ale entităţii-mamă.
Cele mai de succes proiecte investiționale în domeniul agroindustrial au fost apreciate în cadrul Galei Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), ajunsă la cea de-a treia ediție. La eveniment au fost premiați 19 fermieri, companii și asociații care au contribuit semnificativ la dezvoltarea agriculturii în 2018.
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului consideră că produsele horticole autohtone ar putea fi mai competitive pe plan internațional datorită mobilității producătorilor (companii mici, suprafețe mici, adaptabilitate relativ ușoară) și promovării anumitor produse pe diverse piețe noi, de nișă, dar și poziționării geografice a țării. Avantaje competitive ar trebui să fie și implementarea tehnologiilor noi în domeniul producerii, post-recoltării și marketingului agricol. Prevederile sunt incluse în Programul de dezvoltare a horticulturii pentru anii 2019-2025, propus de autoritate pentru consultări publice. Documentul reflectă politicile Guvernului cu privire la eforturile și intervenţiile în sectorul horticol, acestea fiind direcţionate spre dezvoltarea domeniului, care este extrem de important pentru economia națională, fiind inclus și în Strategia Națională de dezvoltare agricolă și rurală pentru anii 2018-2020.
Necesitatea actualizării Legii privind culturile nucifere, îmbunătățirea politicii de subvenționare pentru susținerea producătorilor de nuci, crearea unei cooperative a producătorilor de nuc și alte culturi nucifere, dar și responsabilizarea producătorilor autohtoni de material săditor sunt doar o parte din subiectele discutate în cadrul unei ședințe organizate de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) la solicitarea producătorii și exportatorii de nuci din Moldova. Analizând sistemul de subvenționare, care la momentul actual ia în calcul suprafața plantației, nu și densitatea și soiurile sădite, aceștia s-au referit la costurile diferite chiar de la plantarea livezilor.
Alocarea ad-hoc de mijloace financiare fermierilor afectați nu este o soluție de lungă durată, deoarece aceasta nu motivează agricultorii să-și protejeze bunurile, iar în buget nu întotdeauna există surse financiare, care ar putea fi alocate de urgență. De aceea, anume asigurările în agricultură ar reprezenta un mecanism viabil de lungă durată care necesită sprijinul statului, prin acordarea subvențiilor la primele de asigurare. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a elaborat proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului de lege privind asigurarea subvenţionată în agricultură.
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a aprobat Registrul instituțiilor prestatoare de servicii de consultanță și formare pentru solicitanții de subvenții în agricultură. Astfel, în Registrul instituțiilor prestatoare de servicii de formare și consultanță sunt incluse 15 structuri responsabile de buna desfășurare a instruirilor oferite producătorilor agricoli privind condițiile, ordinea și procedura de acordare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.
Infrastructura feroviară va aparține în continuare statului, va fi subvenționată parțial din bugetul de stat, iar serviciile de tracțiune, transport pasageri și marfă vor fi prestate de operatorii privați. Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat proiectul Codului transportului feroviar, care va fi pus în discuție astăzi, 31 octombrie, în cadrul ședinței secretarilor generali ai ministerelor. Documentul stabilește cadrul juridic privind condițiile de gestionare a infrastructurii feroviare și de organizare a activităților de transport feroviar, condițiile de înregistrare și certificare a întreprinderilor din domeniu în Republica Moldova, cerințele față de angajații acestora, precum și raporturile juridice între subiecții implicați în transportul feroviar de pasageri, bagaje și mărfuri în Republica Moldova.
Indicele prețurilor de consum menținut în limita de 5,7%, exportul de produse majorat cu 9,4%, crearea a 300 de afaceri noi și circa 900 de locuri de muncă prin programele de stat pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii sunt obiectivele ce se conțin în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023 (în continuare – Plan). Documentul a fost aprobat de Executiv și publicat în „Monitorul oficial”. La compartimentul dezvoltarea economică durabilă Planul mai prevede elaborarea și aprobarea în perioada vizată a trei programe noi în sectorul întreprinderilor mici și mijlocii;
Continuarea capitolului I Cheltuielile aferente donațiilor filantropice și de sponsorizare se corectează și se recunosc în Declarație pe rd. 050.
În Monitorul Oficial de astăzi, 13 decembrie 2019, au fost publicate o serie de acte legislative ce au ca scop asigurarea protecției sociale a populației. Astfel, este publicată Legea nr.155 din 05.12.2019 privind modificarea art. 151 din Legea cu privire la ajutorul social, care prevede majorarea multiplicatorului pentru stabilirea ajutorului acordat în perioada rece a anului de la 1,95 la 2,2. Ajutorul va fi acordat familiilor solicitante care au un venit global mediu lunar mai mare decât venitul lunar minim garantat conform legislaţiei şi mai mic decât nivelul venitului lunar minim garantat majorat de 2,2 ori.
Din bugetul de stat pentru anul 2019 vor fi repartizate mijloace financiare în sumă de 1085,4 mii lei în scopul acoperirii parțiale a cheltuielilor pentru implementarea prevederilor Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Guvern în ședința de ieri, 1 iulie 2019. Astfel, mijloacele financiare vor fi repartizate сătrе Institutul de Energetică, Centrul Național de Medicină Sportivă «Atletmed», Agenția Națională Antidoping și Serviciul de Informații și Securitate pentru acoperirea salariilor, inclusiv pentru luna iulie (cu plata în luna august).
Începând cu 1 iulie curent, cuantumul indemnizaţiei unice la naşterea copilului va fi majorat cu 1608 lei și va constitui 7911 lei. Guvernul a aprobat în ședința de ieri proiectul hotărârii pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii. Conform ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Alei Nemerenco, proiectul a fost elaborat în contextul dificultăților survenite în procesul de achiziționare a bunurilor din setul pentru îngrijirea nou-născuților oferit în cadrul programului O nouă viață.
Dreptul și mărimea scutirii personale sau scutirii personale majore acordate persoanei fizice la calcularea impozitului pe venit este stabilit în art. 33 al Codului fiscal. Potrivit рct. 9, 17, 30 și 32 din Regulamentul cu privire la reținerea impozitului pe venit din salariu și din alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajatului, precum și din plățile achitate în folosul persoanelor fizice
În contractul încheiat între doi agenți economici a fost stabilită clauză penală, conform căreia, în cazul nerespectării termenului de livrare a mărfii, furnizorul urmează să achite pentru fiecare zi de întârziere o penalitate în mărime de 0,05% din valoarea mărfii. Furnizorul, însă, nu a putut să-și onoreze obligația în termenii stabiliți, deoarece materia primă pentru fabricarea mărfii a fost livrată cu întârziere, ceea ce a perturbat procesul de producere, fapt care a cauzat depășirea termenului de livrare și, respectiv, achitarea unei penalități în mărime de 10 000 lei. Dat fiind faptul că suma penalității este prevăzută în contract, se va permite oare aceasta la deducere în scopuri fiscale?
Caracterul global al proceselor social-economice contemporane, globalizarea procesului de producere (mărfuri, servicii) necesită comparabilitatea și coerența informațiilor statistice, prezentate de către diferite țări, precum și de către diverse organisme internaționale. Unul dintre aspectele importante ale soluționării problemelor comparabilității informațiilor la nivel internațional este armonizarea sistemelor statistice naționale cu standardele internaționale, în special, armonizarea clasificărilor naționale atât pe verticală (nivel mondial, european, național), cât și pe orizontală (cu alte sisteme), care asigură coerența reciprocă a fluxurilor de informații cu scop funcțional diferit.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în comun cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă propune spre consultare proiectul de hotărâre privind accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă. Documentul prevede 11 proceduri, după cum urmează:
Un proiect de lege ce prevede crearea Fondului de subvenționare a întreprinderilor care creează noi locuri de muncă, precum și încurajarea măsurilor active de ocupare a forței de muncă a fost elaborat de un grup de deputaţi.
Compensațiile din bugetul de stat în cadrul Programului de stat „Prima casă” se vor acorda și angajaților autorităților/ instituțiilor publice finanțate integral din bugetele componente ale celui național și instituțiilor publice la autogestiune. Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea Hotărârii nr. 567 din 20 iunie 2018 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de acordare din bugetul de stat a compensațiilor pentru angajații din sectorul public participanți în cadrul Programului de stat „Prima casă”.
Măsurile de politică comercială sunt stabilite prin acte normative la nivel naţional şi se aplică la importul şi exportul anumitor categorii de mărfuri. Politica comercială include şi restricţiile cantitative şi interdicţiile comerciale în probleme de politică externă (embargouri şi sancţiuni). Unele dintre acestea acoperă toate aspectele relaţiilor comerciale, altele vizează numai anumite produse sau grupe de produse.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *