Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Regulamentul obligă administratorii să întocmească și să transmită rapoarte periodice (anuale și trimestriale) ce țin de activitatea lor și a fiecărui fond de pensii facultative (fond de pensii), potrivit structurii și termenelor stabilite de Legea nr. 198/2020 privind fondurile de pensii facultative.
Veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în anul 2020, în medie per persoană pe lună, 3096,6 lei, fiind în creştere cu 7,5% faţă de anul 2019. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o majorare cu 3,6%. În perioada analizată câștigurile salariale au reprezentat cea mai importantă sursă de venit a populației, cu o pondere de 50,2% în veniturile totale, care s-a menținut la nivelul anului precedent. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS), anul trecut prestaţiile sociale au fost a doua sursă de venit după importanţă, în medie constituind 19,3% din veniturile disponibile medii lunare ale populaţiei.
Luni, 26 aprilie, expiră termenul de prezentare a formularelor statistice trimestriale: 5-CON, 5-CI, 1-INVEST, M1 etc., dar și a unor formulare lunare cum ar fi SERV TS și Nr.1-auto. În continuare sunt prezentate formularele statistice, pe domenii. Finanțe Nr. 1-invest"Investițiile străine, alocate de către întreprinderi în economia Moldovei și tranzacțiile cu nerezidenții" - I/2021 - Prezintă (pentru trimestrele I - III) organului teritorial pentru statistică agenții economici (cu excepția băncilor comerciale) în capitalul social al cărora sunt investiții străine (indicații metodologice).
Amintim tuturor contribuabililor că, prin Dispoziția nr.16 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale şi de achitare a obligaţiilor aferente taxelor locale pentru trimestru I al anului curent a fost extins până la 25 iulie 2020 pentru entitățile care şi-au sistat total sau parţial activitatea în conformitate cu deciziile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică şi/sau cu dispoziţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale (CSE) a RM. Totodată, aceasta a fost modificată prin Dispoziția nr.28 a CSE din 12 mai curent.
Ministerul Economiei propune pentru consultări publice proiectul Planului național de dezvoltare 2023-2025 în domeniul economie și antreprenoriat, în care sunt incluse măsuri ce au drept scop dezvoltarea economică și sporirea suportului acordat mediului de afaceri.
Regulamentul privind condițiile de licențiere a activității farmaceutice în localitățile rurale a cărei desfășurare va fi subvenționată de stat este elaborat și propus pentru consultări publice. Amintim că statul urmează să ofere subvenții pentru farmaciile amplasate în localitate rurale cu populație minimă de 1000 persoane, unde nu există asistență farmaceutică.
Cuantumul burselor pentru unele categorii de elevi și studenți urmează a fi indexate în anul 2023 cu 15,7%, prevede proiectul hotărârii de Guvern elaborat de Ministerul Educației și Cercetării, propus pentru consultări publice. Potrivit documentului, este preconizată majorarea următoarelor burse de studii:
Acum trei ani, în premieră în Republica Moldova, pe piața de capital au fost lansate emisiuni de obligațiuni municipale de către Primăria mun. Chișinău, Primăria mun. Ceadîr-Lunga și Primăria orașului Sângera. Acestea au fost inițiate de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în cadrul proiectului
Pe parcursul lunilor ianuarie-martie 2022 de către entitățile cu cinci și mai mulți salariați au fost realizate investiţii în active imobilizate în valoare de circa 4,9 mld. lei, suma fiind în creștere cu 12,6% (în preturi comparabile) faţă de trimestrul I din anul 2021. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în perioada de raportare investițiile în imobilizări corporale au constituit 4,7 mld. lei, ceea ce constituie 96,8% din valoarea totală a investițiilor în active imobilizate, înregistrând o creștere cu 12,7% față de perioada corespunzătoare a anului precedent. La rândul său, investițiile în imobilizări necorporale s-au cifrat la 158,3 mil. lei, sporind cu 10,8% față de cele înregistrate în trimestrul I al anului 2021.
С 1 января 2026 г. в РМ начнет применяться новый налоговый режим по НДС, которым вводится механизм обратного налогообложения для поставок отдельных видов энергетических продуктов.
Banca Națională a Moldovei (BNM) a publicat Raportul asupra inflației nr.3 Documentul prezintă, în principal, evoluția inflației, dinamica economiilor din mediul extern, condițiile monetare interne, precum și aspecte ale activității economice, cum ar fi cererea, comerțul, producția și piața muncii. De asemenea, raportul reflectă prognoza inflației elaborată de BNM pentru următoarele opt trimestre.
În cadrul Programului Start pentru Tineri „Credit cu porțiune de grant”, 50 de proiecte investiționale ale tinerilor antreprenori din țară au fost aprobate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) pentru a beneficia de finanțare nerambursabilă de până la 265 mii lei per companie.
Se consideră livrare impozabilă la cota standard TVA terenurile și bunurile imobiliare preluate în baza datoriei debitoare la creditele expirate acordate de către OCN, ce urmează a fi comercializate ulterior?
În Republica Moldova urmează a fi lansat Proiectul de Investiții în Guvernanță, Creștere și Reziliență a sectorului agricol (AGGRI), ce are drept scop oferirea de suport privind dezvoltarea incluzivă, orientarea spre piață și reziliența la schimbările climatice a sectorului agricol din țară. Acordul de finanțare cu Banca Mondială privind lansarea Proiectului are o valoare totală de $55 mil., bani destinați pentru reabilitarea sectorului zootehnic, fortificarea serviciilor de medicină
Deja mai mult de doi ani sunt discutate intens aspectele ce țin de aplicarea prevederilor Codului fiscal (CF) cu privire la prețurile de transfer, care au intrat în vigoare din 1 ianuarie anul curent. Trebuie să recunoaștem că mecanismul dat, în cadrul entităților și nu numai, este asociat sau interpretat a fi aplicat exclusiv de către entitățile cu tranzacții de peste 20 mil. lei.
Предметом настоящей статьи являются вопросы предоставления, документального оформления и бухгалтерского учета, связанные с ежегодным оплачиваемым отпуском, а также с порядком расчета отпускного пособия.
Începând cu data de 01 ianuarie 2025 intră în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal privind impozitul pe venit, taxa pe valoare adăugată, accize, impozite și taxe locale, precizează Serviciul Fiscal de Stat.
În conformitate cu prevederile art.93 pct.3) din CF, livrare de mărfuri reprezintă transmitere a dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită / cu plată parţială, împrumutul bunurilor fungibile, cu excepţia mijloacelor băneşti, achitarea salariului în expresie naturală, prin alte plăţi în expresie naturală,
La finele trimestrului IV al anului 2021, prețul de ofertă la bunurile imobile rezidențiale din mun. Chișinău a continuat tendința de creștere, stabilită începând cu trimestrul I din anul 2020. Indicele RPPI, la situația de raportare, a înregistrat valoarea de 126,9%, fiind în creștere cu 11,2 la sută față de trimestrul IV/2020, constată Banca Națională a Moldovei. Potrivit regulatorului, indicele RPPI aferent prețului de ofertă la bunurile imobile prezentate pe piața primară a înregistrat valoarea de 138,7 la sută, fiind în creștere cu 17,7 la sută față de trimestrul IV/2020, iar cel aferent prețului de ofertă la bunurile imobile din cadrul pieței secundare a înregistrat valoarea de 122%, fiind în creștere cu 9,1 la sută față de aceeași perioadă din anul 2020.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *