Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu prevederile art. 18 și 20 din Codul fiscal, sumele primite de către persoane fizice sub forma de indemnizație în baza art. 42 din Legea nr. 158-XVI din 04.07.2008 „Cu privire la funcția publica și statutul funcționarului public”, reprezintă surse de venit impozabile.
În conformitate cu prevederile art. 901 alin. (31) din Codul Fiscal, persoanele specificate la art. 90 rețin și achită labuget un impozit în mărime de 12 % din royalty achitate în folosul persoanelor fizice.
Potrivit art.11 alin.(3) din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea
Veniturile bugetului public național vor fi majorate cu 963,9 mil. lei,cheltuielile – cu 1 312,5 mil. lei, iar deficitul bugetar va spori cu 348,6 mil. lei. Parlamentul a votat ieri în lectură finală proiectul de modificare și completare a Legii bugetului de stat pentru anul 2018, după ce documentul a fost discutat detaliat în cadrul ședinței Comisie economie, buget și finanțe.
1. (29.1.10.5) Cum se reflectă în Declarația cu privire la impozitul pe venit a persoanei juridice donația unui activ efectuată persoanei fizice?
O persoana fizică a primit anul trecut un apartament de la mama sa, sub formă de donație, pe care la momentul dat decide să-l vândă unei întreprinderi persoană juridică, deoarece intenționează să-și schimbe locul permanent de trai peste hotarele Republicii Moldova.
Până la expirarea termenului stabilit pentru prezentarea Declarației pe venit a persoanelor juridice (forma VEN12) a rămas mai puțin de o săptămână. Reiterăm, că în acest an Declarația pe venit a persoanelor juridice poate fi prezentată până pe data de 27 martie, inclusiv.
Ieri, 1 martie, Parlamentul a votat în lectură finală ratificarea Convenției între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Georgiei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Finanțelor, Veronica Vragaleva, scopul documentului este dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două țări, atât în domeniul eliminării dublei impuneri a persoanelor fizice și juridice, cât și în scopul atragerii investițiilor străine. Documentul prevede crearea unor sisteme fiscale, îndreptate asupra evitării dublei impuneri,
La o întreprindere cu capital străin (întreprindere fiică) administratorii sunt cetățeni străini, care nu sunt rezidenți, și mai activează ca angajați la întreprinderea mamă. Pentru ei întreprinderea închiriază apartament. Aceste cheltuieli se consideră facilitate pentru angajați sau pot fi considerate cheltuieli de reprezentanță și care, în aceste condiții, sunt impozitele ce urmează a fi achitate în ambele cazuri?
Un notar public ia în locațiune un imobil de la o persoană fizică care nu desfășoară activitate de întreprinzător, cu scopul de a-l utiliza ca birou în cadrul activității sale de notar.
Potrivit art. 92 alin. (2) din Codul fiscal (CF) plătitorii veniturilor prezintă Serviciului Fiscal de Stat (SFS), până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plățile, darea de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate.
Potrivit art. 6912 alin. (1) din Codul fiscal, calcularea impozitului pe venit se efectuează prin aplicarea cotei impozitului asupra venitului din activităţi independente, care nu poate constitui mai puţin de 3000 de lei anual.
Serviciul Fiscal de Stat reiterează: termenul limită de achitare a impozitului pe avere este data de 25 decembrie.
În conformitate cu prevederile art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal se scutesc de TVA fără drept de deducere mijloacele fixe utilizate nemijlocit la fabricarea produselor
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) va intensifica controalele peștelui importat și crescut în bazinele acvatice din țară, a declarat directorul ANSA, Gheorghe Gaberi.
Făina de grâu importată, precum și cea produsă la întreprinderile de morărit autohtone, destinată utilizării la întreprinderile de panificație va trebui să corespundă standardului minim necesar de fier și acid folic, asta deoarece autoritățile sunt cointeresate să prevină carenţa de micronutrimenţi la populație. În acest sens, Guvernul a aprobat o hotărâre de proiect prin care se propune asigurarea utilizării pâinii şi a produselor de panificaţie şi făinii fortificate cu fier şi acid folic în toate instituţiile publice de învăţământ general și medico-sanitare.
Donația în folosul persoanelor fizice se efectuează prin încheierea unui contract de donaţie, în conformitate cu prevederile art. 827 din Codul civil. Patrimoniul primit de către persoane fizice cetățeni ai Republicii Moldova cu titlu de donaţie, potrivit prevederilor art. 20 lit. i) din Codul fiscal, reprezintă sursă de venit neimpozabila.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *