Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În luna februarie curent au fost înregistrați în calitate de șomeri 2997 de persoane, dintre care 1353 femei, potrivit Raportului statistic al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Astfel, la începutul lunii martie în baza de date a ANOFM erau înregistrați în total 17879 de șomeri, dintre care 1041 au fost plasați în câmpul muncii. Datele mai arată că 1422 de șomeri beneficiau de la începutul anului curent de ajutor de șomaj, mărimea medie a acestuia constituind 1787,56 lei.
Ca urmare a adoptării Legii nr.19/2020, redacția actuală a art.11 alin. (1) al Legii nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală stabilește că situațiile financiare anuale ale întreprinderilor de stat sunt supuse auditului extern obligatoriu, iar situațiile financiare anuale ale întreprinderilor municipale sunt supuse auditului extern obligatoriu în cazul în care acestea fac parte din categoria entităților mijlocii, a entităților mari sau a entităților de interes public, în corespundere cu legislația contabilă. Norma respectivă este pusă în aplicare începând cu 17 aprilie 2020.
În primele nouă luni ale anului curent, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile a însumat 21000,5 mil. lei, constituind 74,7% faţă de perioada respectivă a anului 2019, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Diminuarea a fost determinată de scăderea producţiei vegetale cu 35,5% și producţiei animaliere cu 2,8%, fiind resimțit impactul condiţiilor climaterice nefavorabile din anul curent. Astfel, doar în trimestrul III al anului 2020 producția agricolă s-a redus cu 31,3% comparativ cu aceiași perioadă din anul precedent, inclusiv producția vegetală – cu 36,0% și cea animalieră – cu 9,3%.
În primele opt luni ale anului curent producția industrială serie brută a scăzut cu 6,5%, iar producția industrială serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate s-a micșorat cu 6,9%, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, doar în luna august 2020 producția industrială serie ajustată s-a micșorat cu 3,3% față de luna august a anului precedent ca efect al descreșterii producției în industria prelucrătoare și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat. Totodată, în luna august s-a micșorat și producția industrială serie brută cu 7,7%.
Valoarea cifrei de afaceri (venitul din vânzări) a întreprinderilor din Republica Moldova în anul 2019 a constituit 344,8 mld. lei sau cu 11% mai mult comparativ cu anul 2018, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, din valoarea totală a cifrei de afaceri, 254,1 mld. lei sau circa 73,7% revin întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM), valoarea cifrei de afaceri per salariat în cadrul acestora constituind 924 mii lei, iar în întreprinderile cu peste 250 salariați – 747,7 mii lei.
Produsul Intern Brut (PIB) al Republicii Moldova estimat pentru trimestrul III al anului curent a însumat 61719 mil. lei în prețuri curente (de piață) și a scăzut comparativ cu trimestrul III al anului 2019 în termeni reali cu 9,7% pe seria brută și cu 11,5% – pe seria ajustată sezonier. Față de trimestrul II al anului 2020, PIB s-a diminuat cu 1,1% pe seria ajustată sezonier, anunță Biroul Național de Statistică. În ianuarie-septembrie 2020 PIB a scăzut față de ianuarie-septembrie 2019 cu 8,2%, pe seria brută.
În conformitate cu prevederile art.8 alin.(2) lit.c) din CF, contribuabilul este obligat să efectueze încasările băneşti în numerar prin intermediul echipamentelor de casă şi de control (ECC), respectând reglementările aprobate de Guvern, inclusiv Lista genurilor de activitate, al căror specific permite efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără aplicarea ECC. Principiile generale de utilizare şi exploatare a ECC sunt prevăzute de Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă şi de control pentru efectuarea decontărilor în numerar şi/sau prin alt instrument de plată, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.141/2019.
În primele șapte luni ale anului curent, în Republica Moldova au fost importate mărfuri în sumă de $2,9 mld., cu 12,6% mai puțin decât în perioada similară din anul 2019, comunică Biroul Național de Statistică. Valoarea mărfurilor importate din UE în această perioadă a constituit $1,3 mld. fiind cu 18,6% mai mică decât cea din anul precedent și deține o pondere de 45,9% în totalul importurilor. În același timp, importurile de mărfuri provenite din țările CSI au fost de $733,7 mil., diminuându-se cu 9,3% față de ianuarie-iulie 2019 și reprezintă de 25,4% din total.
În luna septembrie curent inflația anuală în Republica Moldova a constituit 2,32%, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, prețurile medii de consum în luna septembrie faţă de luna august 2020 s-au redus cu 0,26%, descreșterea fiind determinată de micşorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,61%, la mărfurile nealimentare cu 0,04% și la serviciile prestate populației cu 0,03%. Totodată, în luna septembrie 2020 față de decembrie 2019, prețurile s-au diminuat cu 0,21%, reducerea fiind determinată de scăderea prețurilor la mărfurile nealimentare.
În perioada ianuarie-septembrie 2020, Republica Moldova a exportat mărfuri în sumă totală de $1,8 mld., cu 13,4% mai puțin decât în perioada similară din anul precedent, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, exporturile de mărfuri autohtone au constituit $1,3 mld., fiind în scădere cu 6,5% comparativ cu aceiași perioadă din 2019. Totodată, reexporturile de mărfuri străine au constituit $411,7 mil., mai puțin decât în perioada similară din 2019 cu 30,1%, reexporturile de mărfuri după prelucrare
În luna iulie 2020 prețurile producătorului în industrie s-au micșorat față de luna iunie curent cu 0,1%, comparativ cu iulie 2019 prețurile s-au majorat cu 1,9%, iar față de decembrie 2019 – cu 1,7%, anunță Biroul Național de Statistică. Astfel, în industria extractivă, în luna iulie 2020, prețurile producătorului s-au majorat față de iunie curent cu 0,8%, față de iulie 2019 – s-au micșorat cu 0,3% și față de decembrie 2019 – s-au majorat cu 0,3%.
Evidența unică a contravențiilor și a persoanelor care au săvârșit contravenţii, a hotărârilor și deciziilor emise în cauzele contravenţionale, precum și a informațiilor cu caracter contravențional va fi asigurată prin intermediul unui sistem informațional. În Monitorul Oficial din 9 octombrie a fost publicată Legea nr. 185 din 11 septembrie 2020 cu privire la Sistemul informaţional automatizat de evidenţă a contravenţiilor, a cauzelor contravenţionale şi a persoanelor care au săvârșit contravenţii.
Rezultatele cercetării „Influența pandemiei COVID-19 asupra gospodăriei” în trimestrul II 2020 denotă că mărimea veniturilor disponibile per persoană diferă pe grupuri de gospodării în funcție de faptul dacă acestea s-au confruntat cu dificultăți în perioada pandemiei, constată Biroul Național de Statistică. Analiza a fost realizată de BNS cu suportul partenerilor de dezvoltare (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Băncii Mondiale). Astfel, respondenții gospodăriilor care și-au pierdut locul de muncă dispun de venituri cu 37,4% mai mici în raport cu membrii gospodăriilor care și-au menținut locul de muncă.
În trimestrul II al anului curent, câștigul salarial mediu lunar nominal brut a constituit 7849,0 lei, fiind în creștere cu 7,5% față de aceeași perioadă a anului 2019 și cu 2,8% comparativ cu trimestrul I al anului 2020, de Biroul Național de Statistică. Astfel, cele mai mari salarii sunt înregistrate în domeniul informații și comunicații – 18528,4 lei, în activitățile financiare și de asigurări – 14367,5 lei și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 12637,7 lei.
Exporturile de mărfuri realizate în luna iulie 2020 constituie $209,2 mil., cu 10,3% mai mult față de luna iunie 2020 și cu 5,0% mai puțin comparativ cu luna iulie 2019. Au sporit exporturile de grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate, legume și fructe, produse chimice organice, hrană destinată animalelor, articole prelucrate din metal, metale neferoase și altele. Totodată, în primele șapte luni ale anului curent din țara noastră au fost exportate mărfuri în sumă de $1,4 mld., mai puțin cu 12,8% decât a fost realizat în perioada similară din anul 2019, comunică Biroul Național de Statistică.
Premierul Ion Chicu a avut o ședință de lucru cu grupul de experți ai Consiliului Economic, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele Studiului de impact al pandemiei COVID 19 asupra sectoarelor economice. Documentul a fost elaborat în baza consultărilor cu reprezentanții a peste 20 de sectoare economice în baza informației sistematizate de la Biroul Național de Statistică și alte instituții de stat. Matricea COVID-19 a scos în relief probleme specifice sectoarelor economiei naționale, dar vine și cu măsuri concrete de depășire a crizei.
Biroul Național de Statistică a încheiat analiza câștigului salarial mediu lunar nominal brut per salariat în anul 2019. Conform datelor publicate, acesta a constituit 7233,7 lei, în creștere cu 15,4% comparativ cu anul 2018, iar câștigul salarial mediu lunar nominal net a fost de 6010,1 lei, fiind cu 16,9 % mai mare decât cel înregistrat cu un an mai devreme. Costul mediu lunar al forței de muncă pe parcursul anului 2019 a constituit 8852,8 lei pentru un salariat, cu 12,9% mai mult decât în anul 2018. Totodată, numărul salariaților la 31 decembrie 2019 a constituit 742,1 mii persoane, cu 0,4 % mai mult față de 31 decembrie 2018.
În semestrul I 2020, mărimea minimului de existenţă a constituit în medie per lună pentru o persoană 2082,7 lei, fiind în creştere faţă de semestrul I 2019 cu 2,7%, a comunicat Biroul Național de Statistică, constatând diferențe semnificative în funcţie de mediul de reşedinţă. Astfel, cea mai mare valoare a minimului de existenţă este estimată pentru populaţia din oraşele mari (mun. Chişinău şi Bălţi) – 2235,6 lei (cu 9,4% mai mult comparativ cu alte oraşe, în care indicatorul este de 2043,4 lei) şi cu 10,1% mai mult comparativ cu mediul rural (2030,7 lei). Pe categorii de populaţie, valoarea maximă a minimului de existenţă revine populaţiei în vârstă aptă de muncă – 2235,4 lei şi, în special, bărbaţilor – 2412,7 lei, comparativ cu 2039,6 lei în cazul femeilor.
Biroul Național de Statistică informează că în primul semestru al anului curent structurile de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare au fost frecventate de 41,3 mii de turiști, din care 22,2 mii de turiști rezidenți (53,7% din total) și 19,1 mii de turiști nerezidenți (46,3%). Astfel, comparativ cu ianuarie-iunie 2019 a scăzut numărul de turişti cazaţi în structurile de primire turistică colective (-73,6%).
Formularul IPC18 va fi completat cu doi indicatori (rânduri) prin care agenții economici vor avea posibilitatea să declare impozitul pe venit reținut final de la două categorii de contribuabili. Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul Ordinului cu privire la modificarea și completarea Ordinului MF nr. 126 din 4 octombrie 2017. Proiectul este elaborat în urma modificărilor operate în Codul fiscal, prin Legea nr. 171 din 19 decembrie 2019, potrivit căreia, începând cu 1 ianuarie 2020, agenții economici care procură de la persoanele fizice produse agricole din horticultură vor reține 5% din plățile efectuare în folosul acestora.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *