Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a elaborat şi prezintă pentru consultare publică „Proiectul Ordinului Ministerului Finantelor cu privire la aprobarea Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei precum şi a modului de completare a acesteia".
Atât va costa în acest an Serviciul 112. Suma urmează să fie alocată de la bugetul de stat.
În Găgăuzia termenul privatizării fondului locativ a fost prelungit pînă în noiembrie 2016. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Direcției generale a dezvoltării economice a Găgăuziei, care au menționat că s-a procedat în acest mod conform art.59 al Legii cu privire la locuințe din 30 aprilie 2015.
Ministerul Economiei a elaborat și propus spre consultare proiectul legii pentru modificarea și completarea Legii privind societățile cu răspundere limitată. Documentul propune reglementarea dobândirii prin succesiune a dreptului de proprietate asupra părții sociale, prin completarea Legii cu un nou alineat la art. 25.
În Monitorul Oficial nr.85-91 din 24 martie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Achiziţii Publice şi efectivul-limită a acesteia.
Angajatorii vor fi obligaţi să suporte cheltuielile în cazul efectuării investigaţiilor de laborator privind diagnosticul bolii profesionale, conform Regulamentului sanitar privind modul de cercetare şi stabilire a diagnosticului de boală profesională, care este publicat în Monitorul Oficial al RM.
Premierul Pavel Filip, în debutul ședinței de miercuri, a readus în atenție subiectul privind compensarea prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale în sectorul agrar, în anul 2016. Prim-ministrul a menţionat că Guvernul va acorda toate compensațiile cuvenite în această situație, bazându-se pe date clare și evaluări cinstite.
Legea care interzice complet fumatul în spaţiile închise a fost adoptată ieri de plenul Camerei Deputaţilor, urmând să fie transmisă preşedintelui spre promulgare şi să intre în vigoare la 45 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
Sectorul privat este cel care contribuie la creșterea economică și remunerarea înaltă a salariaților. În Republica Moldova, însă, statul rămâne cel mai mare angajator al salariaților din economie. Circa 60% din salariații înregistrați oficial activează în cadrul unor instituții publice sau în cadrul unor întreprinderi de stat.
Este permis din punct de vedere al legislației în vigoare de a calcula uzura în scopuri fiscale pentru un mijloc fix identificat și constatat în cadrul inventarierii la SRL „H”, dacă mijlocul fix a fost evaluat și luat la bilanțul întreprinderii la valoarea de piață a obiectelor similare? În acest caz se permite de a include aceste cheltuieli la deduceri în scopuri fiscale?
Procedura de lichidare benevolă a afacerilor în Republica Moldova va fi simplificată, prin reducerea timpului și costurilor necesare, dar și instituirea unor reguli mai clare în acest sens.
Circa 2 mii de locuri noi de muncă vor fi create în Parcul Industrial Edineţ. Spre deosebire de alte astfel de parcuri, care şi-au început activitatea în baza unor platforme industriale existente, acesta este edificat din temelie (Parc Industrial de tip greenfield). Vicepremierul, ministrul economiei, Octavian Calmâc, a mers într-o vizită de lucru la acest Parc Industrial.
Pînă la sfîrșitul acestui an Compania italiană Triveneta Cavi Development prevede să finiseze construcția Uzinei de cablaje industriale, energetice de tensiune medie și înaltă în Parcul Industrial cu același nume, aflat în gestiunea ei, relatează Noi.md.
Ministerul Finanțelor propune un proiect de lege ce se referă la modificarea și completarea Legii nr. 1540-XIII din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului.
Cabinetul de miniștri a operat modificarea și completarea unor hotărîri privind societățile pe acțiuni cu cotă de participare a statului și întreprinderile de stat întru realizarea cerințelor și recomandărilor Curții de Conturi.
Unii contabili au preferat să marcheze Ziua Profesională sporind abilităţile proprii în cadrul unui seminar cu genericul Contabilitatea circulaţiei mărfurilor în comerţ organizat de PROACTIVE, unde au avut ocazia să obţină recomandări practice privind specificul contabilităţii mărfurilor în unităţile comerciale în contextul prevederilor legislaţiei în domeniu. Drept formator al seminarului a fost invitată dna Iuliana Ţugulschi, conferenţiar universitar, doctor în economie, membru ACAP.
Ce reprezintă metodele şi sursele indirecte? 1. Metoda indirectă de estimare metodă de determinare a venitului impozabil estimat prin intermediul analizei situaţiei fiscale a persoanei fizice, utilizînd informaţii şi din alte surse decît dările de seamă fiscale ale persoanei respective. 2. Sursa indirectă de informaţie orice sursă pasibilă să furnizeze documente, informaţii, explicaţii şi/sau alte probe referitoare la persoana fizică supusă verificării şi/sau referitoare la situaţii similare produse în condiţii similare relevante pentru estimarea venitului impozabil prin metode indirecte. De ce sunt necesare metodele şi sursele indirecte? Metodele şi sursele indirecte sunt necesare pentru că: • Înscrierile contabile pot să nu reflecte situaţia financiară reală • Metodele indirecte asistă controlorii fiscali la determinarea obiectivă a obligaţiei fiscale • Nedepunerea declaraţiilor • Avere inexplicabilă sau venitul declarat nu reflectă standardul de viaţă al contribuabilului.
Exemplu: Agentul economic vinde bunuri unei Oranizatii Obstesti contra mijloace banesti. «Potrivit prevederilor art. 93 pct. 3) din Codul fiscal, transmiterea dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parțială, împrumutul bunurilor fungibile, cu excepția mijloacelor bănești, achitarea salariului în expresie naturală, prin alte plăti în expresie naturală constituie livrare de mărfuri.
Persoanele aflate în vizită de afaceri, persoanele transferate temporar de societatea lor, stagiarii absolvenţi de studii superioare, vânzătorii profesionişti, prestatorii de servicii contractuale, profesioniştii independenţi nu vor cădea sub incidenţa Legii cu privire la migraţia de muncă.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *