Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Guvernul a susținut, în cadrul ședinței din 6 septembrie curent proiectul ce stabilește regulile de supraveghere suplimentară a entităților reglementate care fac parte dintr-un conglomerat financiar, în scopul asigurării stabilității financiare și a protejării deponenților, asiguraților și investitorilor. Conform proiectului, vor fi supuse supravegherii entitățile reglementate a cărei întreprindere-mamă este o societate financiară holding mixtă cu sediul central în Republica Moldova, precum și entitățile reglementate legate de o altă entitate din sectorul financiar.
Regimul de supraveghere intensivă aplicat la BC Victoriabank S.A. a fost ridicat. Decizia a fost luată ieri, 22 august 2018, de către Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Potrivit BNM, decizia a fost luată după ce s-a constatat că banca asigură transparentizarea structurii acționariatului băncii ca urmare a achiziționării a 72,19 la sută din capitalul social de VB Investment Holding B.V., societate deținută de Banca Transilvania din România în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Hotărârea Guvernului ce stabileşte regulile de supraveghere suplimentară a entităţilor reglementate ce fac parte dintr-un conglomerat financiar pentru asigurarea stabilităţii financiare şi a protejării deponenţilor, asiguraţilor şi investitorilor a fost publicată în Monitorul Oficial, Nr. 356-359 din 6 octombrie curent.
Asociațiile centrale ce dețin licențe de activitatea în baza Legii asociațiilor de economii și împrumut se vor reorganiza prin fuziune, constituind o singură asociație centrală națională. Comisia economie, buget și finanțe a susținut ieri o inițiativă legislativă propusă de președintele acesteia, deputatul Ștefan Creangă. Proiectul are ca scop îmbunătățirea activităţii asociațiilor de economie și împrumut (AEÎ).
La 1 august 2019, s-a împlinit un an de la finalizarea procesului de reorganizare a întreprinderilor de stat „Fintehinform”, „Fiscservinform” și „Vamservinform” din subordinea Ministerului Finanțelor, prin transformarea „Fintehinform” în Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) și fuziunea celorlalte două întreprinderi cu CTIF, instituție care a preluat, conform Hotărârii Guvernului nr. 125 din 6.02.2018, drepturile, obligațiile și funcțiile celor trei entități. Cu acest prilej, corespondentul nostru a discutat cu directorul CTIF, Corneliu Jaloba, despre bilanțul activităților noii instituții, preocupările curente și proiectele ei de viitor.
Depozitarul central unic al valorilor mobiliare (DCU) avansează în procesul de constituire și are deja un oficiu separat, situat pe adresa str. Bănulescu-Bodoni 57/1, mun. Chișinău. Cu această ocazie, conducerea Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și reprezentanții consiliului de supraveghere al DCU și-au dat întâlnire astăzi la sediul noii instituții pentru a vedea ce s-a reușit până acum. În cadrul vizitei, a fost prezentată echipa DCU și tehnologiile informaționale utilizate.
Regulamentul privind măsurile de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului pe piața financiară nebancară, aprobat prin Hotărârea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.38/1 din 24 august 2018, a fost publicat în MO din 28 septembrie curent. Documentul reglementează aplicarea măsurilor de precauție, inclusiv de identificare a clientului și a beneficiarului efectiv; identificarea și evaluarea riscurilor de spălare a banilor și finanțare a terorismului; controlul intern, elaborarea și implementarea politicilor și programelor proprii pentru prevenirea fraudelor indicate; păstrarea datelor; raportarea activităților și tranzacțiilor suspecte.
Regulamentul privind evaluarea, raportarea sistemului de management financiar şi control şi emiterea declaraţiei privind buna guvernare va fi subsituit de regulamentul ce prevede un nou concept de raportare a sistemelor de control intern managerial (CIM) – raportarea prin cascadă a acestora. Entitățile publice vor consolida rapoartele entităților din subordine, iar către Ministerul Finanțelor vor prezenta rapoarte ministerele, autoritățile administrative centrale și cele ale administrației publice locale de nivelul II.
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (cu funcții de președinte), ministrul Finanțelor, ministrul Economiei și Infrastructurii, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare și directorul general executiv al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar vor fi membri ai Comitetului Național de Stabilitate Financiară. Legea nr. 209 cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară (CNSF) din 12 octombrie curent a fost publicată vineri, 16 noiembrie, în Monitorul Oficial al RM. Documentul stabilește CNSF este o structură de cooperare interinstituțională, fără personalitate juridică, care reprezintă autoritatea națională macroprudențială desemnată,
La Guvern a fost prezentat noul concept de reformare a sectorului spitalicesc. Ședinţa a fost prezidată de prim-ministrul Pavel Filip, care a accentuat că reforma spitalicească se înscrie în seria de reforme importante în domeniul sănătății, alături de reforma asistenţei medicale primare şi cea a sectorului de supraveghere a sănătăţii publice. Reforma spitalicească este absolut necesară atunci când vorbim de sistemul de sănătate. Este o reformă care nu va fi realizată în jumătate de an sau un an, însă existența unui concept deja ne va asigura de faptul că vom avea un sistem spitalicesc, unde oamenii vor avea parte de servicii de calitate. Îmi doresc să aprobăm cât mai curând conceptul și să parcurgem, etapă cu etapă, pașii necesari, a spus premierul.
Agentul economic va prezenta Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică o declarație de conformitate în formă scrisă, în care vor fi incluse informații despre identitatea materialelor și obiectelor active și inteligente ce vin în contact cu produsele alimentare. În Monitorul Oficial din 19 octombrie curent a fost publicat Regulamentul sanitar respectiv. Potrivit documentului, materiale și obiecte active sunt acele obiecte proiectate să încorporeze deliberat componente care ar elibera substanțe pe produsele alimentare ambalate ori în mediul în care se află produsele.
Produsele vor fi considerate ecologice dacă pe etichetă, pe materialele publicitare sau în documentele comerciale va fi notat termenul «ecologic». Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege privind producția agroalimentară ecologică și etichetarea produselor respective. Documentul stabileşte cadrul legal pentru activitatea ce ţine de obţinerea produselor agroalimentare ecologice la toate etapele de producție, procesare și distribuție, a controlului acestora, a utilizării în etichetare și în publicitate a indicațiilor aplicabile producției ecologice.
Autoritățile continuă elaborarea planurilor de acțiuni pentru următorii doi ani, scopul cărora este combaterea corupției. În acest sens, Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare și Mediului propune spre consultare Planul sectorial anticorupție în domeniul agroalimentar pentru anii 2018-2020. Acesta conține 36 de acțiuni, implementarea cărora va fi efectuată din contul mijloacelelor bugetare ale instituțiilor implicate, a ministerului de resort, Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură și Agența Națională pentru Siguranța Alimentelor, precum și din surse extrabugetare.
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor vine cu un comunicat pentru producătorii și exportatorii producției vegetale destinate pieţei din Federația Rusă. Autoritatea aduce la cunoştinţa persoanelor vizate că, potrivit scrisorii Rosselihoznadzorului nr. ФС-ЮШ-3/18279 din 27 iulie 2018, informația despre producător se indică atât pe eticheta atașată la fiecare unitate de ambalaj cât și în certificatul fitosanitar pentru export din Republica Moldova în Federația Rusă.
Un proiect ce prevede actualizarea prevederilor Hotărării Guvernului nr. 1450 din 24 decembrie 2007 Cu privire la unele măsuri de executare a Legii nr. 61-XVI din 16 martie 2007 privind activitatea de audit a fost propus spre consultaţii publice de Ministerul finanţelor. Acestea sunt generate de prevederile p. 9 al Regulamentului Consiliului de supraveghere a activităţii de audit de pe lângă Ministerul Finanţelor, ce ţine de retragerea calităţii de membru al Consiliului în cazul depunerii cererii personale privind retragerea benevolă.
Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, Lista autorităţilor şi instituţiilor reprezentate în Grupul de lucru pentru elaborarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului pentru anii 2019-2023, în care vor fi incluși reprezentanți ai Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, Ministerului Finanţelor, Consiliului de supraveghere publică a auditului și ai Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. De asemenea, în Grupul de lucru se vor regăsi reprezentanți ai Băncii Naţionale, Serviciului Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor, Centrului Naţional Anticorupţie,
Evoluţia sistemului asociațiilor de economii şi împrumut din RM, (în continuare – AEÎ) a determinat necesitățile de dezvoltare a unui sistem informaţional unic activității acestora şi au impus elaborarea unui proces de sintetizare şi generalizare a informaţiilor.
Mâine, 24 august 2018, va apărea de sub tipar nr. 295-308 al Monitorul Oficial, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
continuare Anexa la Situația de profit și pierdere, (Anexa 5.4) În Anexa la Situația de profit şi pierdere se dezvăluie informațiile desfăşurate ce se conțin în Situația de profit şi pierdere privind veniturile obținute şi cheltuielile înregistrate în perioada precedentă şi curentă, datele aferente perioadei precedente se reportă din Anexa 5.4 din anul precedent, completându-se col. 3.
Crearea unui spațiu fiscal care să răspundă noilor priorități sau presiunilor bugetare emergente și redirecționarea cheltuielilor cu prioritate redusă în urma unei analize aprofundate a acestora sunt măsurile prevăzute în dispoziția Guvernului privind raționalizarea cheltuielilor publice, aprobată ieri de Executiv. Potrivit secretarului general de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Chicu, raționalizarea cheltuielilor reprezintă un set de acțiuni organizaționale și analitice menite să sprijine instituirea unui sistem eficient al cheltuielilor publice și să identifice potențialele sectoare sau domenii unde se produc cheltuieli ce poartă un caracter neprioritar sau ineficient.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *