Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat asigură monitorizarea segmentelor economiei republicii cu un risc înalt de neconformare fiscală. Acțiunile autorității au drept scop și informarea contribuabililor despre prevederile legislației în vigoare ce vor contribui, în consecință, la prevenirea cazurilor de neonorare a obligațiilor fiscale. În cazul în care contribuabilul refuză conformarea voluntară, în temeiul prevederilor legislației în vigoare, sunt aplicate măsuri de conformare forțată.
Serviciul Fiscal de Stat continuă acțiunile de conformare voluntară și informare a cetățenilor privind riscurile fenomenului „salariului în plic” și muncii ”la negru”. În acest scop au fost selectați 125 de contribuabili din toate domeniile de activitate economică ale Republicii Moldova (agricultură, comerț, producerea şi comercializarea produselor de panificare şi patiserie, construcție, producerea betonului, hârtiei etc.).
În Republica Moldova va fi lansată o platformă informațională în domeniul protecției drepturilor de proprietate intelectuală. Aceasta va fi constituită din sistemul informațional în domeniul protecției obiectelor de proprietate intelectuală (SI e-OPI) și sistemul informațional „Registrul cererilor de intervenție” (SI e-RCI). Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii respective. Posesor și deținător al SI e-OPI va fi Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, iar în calitate de administrator tehnic – Serviciul Tehnologia Informației și Securitate. Totodată, posesor și deținător al SI e-RCI va fi Serviciul Vamal, iar Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe va asigura administrarea tehnică a sistemului.
Profesiile și funcțiile incluse în Lista locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite, în temeiul căreia se acordă pensie pentru limită de vârstă în condiții avantajoase vor fi supuse evaluării o dată la 5 ani. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune spre consultare publică proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind modul de evaluare a condițiilor de muncă la locurile de muncă pentru confirmarea dreptului la acordarea pensiei pentru limită de vârstă în condiții avantajoase. Acesta stabilește cerințele pentru estimarea factorilor profesionali de risc la locurile de muncă.
Ca urmare a adoptării Legii nr.19/2020, redacția actuală a art.11 alin. (1) al Legii nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală stabilește că situațiile financiare anuale ale întreprinderilor de stat sunt supuse auditului extern obligatoriu, iar situațiile financiare anuale ale întreprinderilor municipale sunt supuse auditului extern obligatoriu în cazul în care acestea fac parte din categoria entităților mijlocii, a entităților mari sau a entităților de interes public, în corespundere cu legislația contabilă. Norma respectivă este pusă în aplicare începând cu 17 aprilie 2020.
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a lansat proiectul de asistență tehnică „SME Policy Support Window”, obiectivul acestuia fiind îmbunătățirea condițiilor de viață pentru o dezvoltare durabilă și incluzivă a întreprinderilor mici și mijlocii din zonele rurale. Proiectul, cu o durată de 29 de luni, se va axa pe reducerea disparităților economice și sociale din zonele rurale prin introducerea inițiativelor active de ocupare a forței de muncă și dezvoltarea IMM-urilor în aceste zone. Beneficiar indirect ai proiectului va fi populația rurală din Moldova, care va obține condiții de viață și de muncă mai bune, inclusiv locuri de muncă noi.
Suntem o instituție medicală cu statut de întreprindere municipală. În perioada curentă am fost contactați de direcția de deservire fiscală pentru a ni se solicita să prezentăm declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018. Avem obligația de prezentare a declarației?
Contribuabilii ce achită contribuții obligatorii la Fondul Viei și Vinului ar putea fi scutiți de plata contribuțiilor obligatorii calculate din facturile fiscale eliberate în anul 2020, prin derogare de la art. 323 din Legea viei și vinului. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă ce prevede modificarea Legii cu privire la plata contribuțiilor obligatorii în Fondul Viei și Vinului și a Legii viei și vinului.
Vineri, 27 noiembrie curent, Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege ce prevede modificarea cadrului normativ aferent accesului străinilor pe piața muncii. Documentul conține unele modificări și completări la Legea 200/2010 privind regimul străinilor și Codul contravențional și are ca scop optimizarea proceselor de angajare a străinilor la muncă pe piața autohtonă și asigurarea necesităților de muncitori calificați pentru mai multe ramuri ale economiei naționale. În momentul de față acordarea dreptului de ședere în scop de muncă este condiționată de cerința de achitare de către angajator a unui salariu mediu prognozat pe economie, însă, potrivit datelor oficiale, se atestă creșterea locurilor de muncă vacante cu salarii mari, care, în pofida majorării salariilor pe economie, sunt totuși mai mici decât salariul mediu prognozat pe economia națională.
Plafonul de notificare la Banca Națională a Moldovei (BNM) a împrumuturilor/ creditelor/ garanțiilor primite de rezidenți de la nerezidenți se propune a fi diminuat de la 50 mii euro la 10 mii euro. Inițiativa este parte componentă a proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 62/2008 privind reglementarea valutară elaborat de către Ministerul Finanțelor. Documentul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat din 5 noiembrie curent. Conform autorilor proiectului, diminuarea plafonului a fost propusă din considerentul că notificarea este o procedură statistică ce are drept scop de a asigura informarea BNM privind activele și angajamentele externe sub formă de
Medicii de familie sunt obligați să încheie contracte de reciprocitate cu unul sau mai mulți medici de familie titulari ai unor practici adiacente, pentru substituire în caz de absență pe un termen de până la 3 luni și să organizeze înregistrarea pe listele proprii a populației a practicii care i-a fost atribuită și a populației practicilor transferate. Acestea sunt unele prevederi din Regulile de organizare a asistenței medicale primare, aprobate prin Hotarârea Guvernului nr.988 din 10 octombrie 2018. Documentul stabilește că principiul de bază în organizarea asistenței medicale primare este garantarea accesului populației la serviciile medicale primare în volumul și de calitatea prevăzute de legislație. Totodată, sunt abrogate HG nr.1134/1997 cu privire la dezvoltarea asistenței medicale primare și HG nr.749/1999 pentru aprobarea actelor normative despre executarea Legii privind minimul de asistență medicală gratuită, garantat de stat.
Care este modalitate de impozitare cu TVA a serviciilor acordate de brokerii de asigurări? Potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) pct. 12) din Codul fiscal, sunt scutite de TVA operaţiile de asigurare şi/sau de reasigurare, inclusiv serviciile de intermediere a acestora.
În luna august s-au produs două evenimente importante în domeniul reglementării modului de calculare și achitare a contribuției în Fondul viei și vinului de către întreprinderile producătoare de produse vitivinicole. Acestea sunt: - publicarea în Monitorul Oficial din 7 august 2020 a Legii nr.157 din 20.07.2020 „Cu privire la plata contribuțiilor obligatorii în Fondul Viei și Vinului și pentru modificarea Legii viei și vinului nr.57/2006” și - aprobarea Ordinului Serviciului Fiscal de Stat nr.423 din 15 august 2020 „Cu privire la aprobarea formularului dării de seamă privind calcularea contribuției obligatorii în Fondul Viei și Vinului și a Modului de completare și prezentare a dării de seamă privind calcularea contribuției obligatorii în Fondul Viei și Vinului.”
Guvernul a aprobat ieri, 3 iunie 2020, inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) pentru realizarea Proiectului „Răspuns de Urgență la COVID-19 şi Suport pentru Întreprinderile Micro, Mici și Mijlocii”.
În conformitate cu Hotărârea nr. 12 din 25 mai 2020 a Comisiei Naţionale de Sănătate Publică, începând cu data de 26 mai 2020, se reiau activitățile de transport feroviar și rutier de persoane în trafic internațional cu respectarea strictă măsurilor de prevenire și control a infecției COVID–19. Se va respecta asigurarea protecției personalului care efectuează cursele de transport, prin:
Astăzi, 16 august 2019, în cadrul unei ședințe plenare extraordinare, Parlamentul a votat în două lecturi proiectul de lege ce vizează măsurile fiscale de mobilizare a veniturilor și asigurare a stabilității bugetare, care au fost negociate anterior cu Fondul Monetar Internațional. Astfel, proiectul prevede modificări la Codul fiscal, Legea privind declararea voluntară și stimularea fiscală, Legea privind plata pentru poluarea mediului și Legea cu privire la tichetele de masă.
În cadrul ședinței din 17 decembrie, Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea şi funcționarea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei. Documentul reglementează misiunea, domeniile de activitate, funcţiile şi drepturile Agenţiei, precum şi organizarea activității acesteia. Agenţia reglementează activitatea în domeniile comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor poștale și tehnologiei informației, asigură implementarea strategiilor de dezvoltare şi supraveghează respectarea legislației în domeniile gestionate de către furnizorii de pe piețele de comunicaţii electronice și de servicii poștale,
În Monitorul Oficial din 21 august curent a fost publicată Hotărârea nr. 561 din 31.07.2020 pentru aprobarea Regulamentului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. Documentul reglementează gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje în scopul prevenirii sau reducerii impactului asupra mediului, asigurând un grad ridicat de protecție a mediului, funcționarea pieței și evitarea obstacolelor în calea comerțului, prevenirea denaturării sau limitării concurenței.
Prezentarea dării de seama (forma IPC 18) lunar si anual este sau nu necesară în cazul în care întreprinderea nu are salariați?
La data de 17 decembrie 2020, a avut loc Conferința internațională jubiliară „CFPI după un deceniu – privire în viitor”, destinată auditorilor interni din sectorul public din Republica Moldova, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la adoptarea Legii nr.229/2010 privind controlul financiar public intern, document care a deschis porțile pentru dezvoltarea funcției de audit intern și a sistemului de control intern managerial. Conferința a fost organizată de comun cu experții internaționali din Olanda, Croația, România și Armenia, reprezentanții Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” și reprezentanții Asociației auditorilor interni din Republica Moldova.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *