Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Arhiva: Apare necesitatea reținerii impozitului pe venit la sursa de plată din plățile îndreptate în favoarea unui întreprinzător individual sau gospodărie țărănească din dividende sau royalty?
În cazul în care în actul de control s-a constatat încălcarea de efectuare a decontărilor prin intermediari, atât în numerar cât și prin virament, în procesul de examinare a cazurilor de încălcare a legislației de către Serviciul Fiscal de Stat nu poate fi aplicată sancțiunea stabilită de art. 10 pct.5 din Legea nr. 845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, indiferent în ce perioadă fiscală a fost constatată încălcarea.
Continuare. Partea I. Partea III. Partea IV. Partea V. Partea VI. d) lit.d) art.49 CF. — Potențialii (posibilii) beneficiari — Rezidenţi ai ZEL. — Codul facilității conform Nomenclatorului codurilor – “6d”, care se reflectă în Anexa 6 D “Suma facilităţilor fiscale acordate din suma calculată a impozitului pe venit” și reprezintă Notă la rîndul 130. — Categoria facilității — rezidenţii care au investit în mijloacele fixe ale întreprinderilor lor şi/sau în dezvoltarea infrastructurii zonei economice libere un capital echivalent cu cel puţin 5 milioane de dolari SUA sînt scutiţi,
Până la modificare, conform anexei la Lege 131: Calcularea corectă, vărsarea deplină şi la timp la buget a sumelor obligaţiilor fiscale;Respectarea obligaţiilor pecuniare faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat;
Întreprinderea M. vinde un depozit SRL V. Poate fi vândut obiectul la valoarea de bilanț? Uzura nu a fost calculată, deoarece activul este în curs de execuție.
Deducerea acestor sume nu se va permite, deoarece potrivit prevederilor art. 102 alin.(1) din Codul fiscal, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA,
Conform art. 93 pct. 6) din Codul fiscal, livrare impozabilă reprezintă livrare de mărfuri, livrare (prestare) de servicii, cu excepția celor scutite de TVA, fără drept de deducere, efectuate de către subiectul impozabil în procesul activității de întreprinzător.
În conformitate cu prevederile art.102 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea TVA la serviciile importate, procurate de către subiecții impozabili pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător, numai în cazul achitării TVA la buget pentru serviciile menționate în conformitate cu art.115 din Codul menționat.
Potrivit Modului de completare a Declaraţiei privind TVA, aprobat prin Ordinul IFPS nr.1164 din 25.10.2012
Inițiativa legislativă ce prevede extinderea categoriei de beneficiari ai Programului de Stat „Prima Casă” a fost susținută de Guvern în cadrul şedinţei din 5 iunie 2018. Reamintim că autorii propun ca persoanele care nu dețin în proprietate exclusivă sau cu alți membri ai familiei o locuință cu o suprafață locuibilă de peste 6 m2 pentru fiecare persoană să fie eligibili Programului. La moment Legea prevede că este eligibilă persoana care nu a deținut împreună cu soțul sau soția o altă locuință în decurs de 12 luni până la solicitarea creditului.
Începând cu 1 mai 2018, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real — la întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică, va fi în mărime de 15,44 lei pe oră sau 2610 lei lunar, calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună. În prezent, nivelul remunerării este stabilit în mărime de 14,09 lei pe oră sau 2380 de lei lunar. O hotărâre în acest sens a fost votată ieri de cabinetul de miniștri.
În conformitate cu art. 875 din Codul civil, închirierea unui imobil se face prin contractul de locațiune, prin care o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar acesta se obligă să plătească chirie.
Conducerea Centrului de Mediere și a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova continuă informarea mediului de afaceri despre modalitățile eficiente de soluționare a litigiilor comerciale prin mediere și arbitraj. Apariția în Republica Moldova a unui cadru legal nou cu privire la mediere și arbitraj este un răspuns la preocupările existente în acest sens la nivel național și de reformă a sistemului judiciar din Republica Moldova. Astfel, rolul medierii și arbitrajului tinde să devină tot mai important într-o societate frământată de multiple cauze comerciale.
Poate fi contestată decizia de iniţiere a controlului fiscal separat în instanţele de judecată? În virtutea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, contenciosul administrativ ca instituţie juridică are drept scop contracararea abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activităţii autorităţilor publice, asigurarea ordinii de drept.
Mărimea tranșelor de venit impozabile, mărimea scutirii personale, scutirii anuale personale majore, precum și a scutirii anuale pentru persoanele întreținute va fi majorată, prin ajustarea acestora la rata inflației prognozată pentru anul 2018 – de 6%. Măsura are drept scop reducerea efectului inflației asupra veniturilor populației și este inclusă în proiectul de lege privind politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2018, aprobat de Guvern.
În conformitate cu art.104 lit. a) din Codul fiscal, serviciile de expediţie pentru transportul internaţional sunt scutite de TVA cu drept de deducere.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *