Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Iniţiativa prevede ca statul să permită desfăşurarea comerţului cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, chioşcuri, pavilioane şi din autovehicule, precum şi comerţul cu produse alimentare şi mărfuri uşor alterabile autohtone, cu condiţia respectării сerinţelor sanitar-epidemiologice privind depistarea, păstrarea şi comercializarea lor, nu doar în cadrul pieţelor comerciale, cum este în vigoare, dar şi în locurile autorizate de administraţia publică.
Guvernul a susţinut parţial un proiect de lege ce are drept scop eliminarea contradicţiilor între normele existente la prestarea unor servicii educaţionale cum ar fi – predarea şi medierea diferitelor discipline, cu excepţia muzicii, coregrafiei şi artelor plastice, cu instruire individuală sau în grupe cu un număr de până la 20 persoane.
Prim-ministrul Pavel Filip a susținut astăzi o conferință de presă cu prilejul împlinirii, la 20 ianuarie curent, a doi ani de la învestirea în funcție. Premierul a făcut o sinteză a reușitelor din această perioadă și a punctat direcțiile în care mai sunt necesare eforturi.
Ieri, 6 aprilie, Ministerul Finanţelor a organizat o masă rotundă cu genericul Consultarea publică a Conceptului de rescriere a Codului fiscal şi a Codului Vamal. Evenimentul a fost prezidat de vice-ministrul Iurii Cicibaba, iar discursul principal a fost ţinut de şefa Direcţiei Generale Politică şi Legislaţie Rodica Braguţă.
Proiectul ce prevede crearea Consiliului Național pentru Statistică și aprobarea Regulamentului de funcționare al acestuia este propus spre consultare publică. Astfel, acesta va fi creat pe lângă Guvern, în scopul dezvoltării strategice și promovării statisticii oficiale, asigurării caracterului obiectiv, transparent și științific al metodologiilor, indicatorilor, clasificărilor utilizate în activitatea statistică.
Situația macroeconomică a anului 2016, precum și unele prognoze pentru anul următor au fost prezentate în cadrul unei conferințe, organizate de Ministerul Economiei. «Avem un an de recuperare și de stabilizare economică și suntem convinși că în 2017 vom avea un an de creștere economică mai durabilă pentru toate sectoarele din economia națională», a declarat Vice-ministrul Octavian Calmâc.
Începând cu 1 aprilie 2018 va fi realizată aniticipat următoare etapă de valorizare a pensiilor pentru limita de vârstă și dizabilitate stabilite în perioada anilor 2012-2013. O hotărâre în acest sens a fost susținută ieri de cabinetul de miniștri.
Începând cu ianuarie 2017, documentele Cancelariei de Stat a Guvernului sunt înregistrate, expediate și redirecționate doar prin sistemul informațional „e-Management”. Măsura vine să asigure buna implementare a inițiativei ”Guvern fără hârtie” și să eficientizeze activitatea operațională a instituției.
Guvernul a votat, în şedinţa din 8 iunie curent, proiectul Legii contabilităţii. Noua Lege a contabilităţii se va aplica, comparativ cu cea în vigoare, și asupra reprezentanțelor permanente ale entităţilor nerezidente şi persoanelor fizice care desfăşoară activitate independentă.
Proiectul de lege ce prevede transpunerea Standardelor Basel III aferente cerinţei de capital şi reglementarea la nivelul actului legislativ a tratamentului prudenţial a diferitor riscuri, cum ar fi de credit, de piaţă, operaţional etc. a fost votat în prima lectură.
Măsurile de politică comercială sunt stabilite prin acte normative la nivel naţional şi se aplică la importul şi exportul anumitor categorii de mărfuri. Politica comercială include şi restricţiile cantitative şi interdicţiile comerciale în probleme de politică externă (embargouri şi sancţiuni). Unele dintre acestea acoperă toate aspectele relaţiilor comerciale, altele vizează numai anumite produse sau grupe de produse.
Taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediuluiva fi achitată de persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma de orgnizare, precum şi de persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător sub orice formă stabilită de legislaţie şi care produc sau importă mărfuri ce cauzează poluarea mediului sau procură aceste mărfuri de la persoane fizice şi juridice de pe teritoriul ţării care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar.
Cuplurile în care ambii parteneri sunt asigurați și întrunesc indicațiile medicale stabilite de Ministerul Sănătății vor beneficia de o fertilizare in vitro în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală, în limitele mijloacelor financiare disponibile.
În cadrul şedinţei Parlamentului din 20 iulie s-a audiat Raportul privind executarea fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală în anul 2016, care la partea de venituri a înregistrat o executare în sumă de 5 764 158,3 mii lei, iar la cea de cheltuieli – 5 673 446, 2 mii lei.
Congresul III Naţional al Contabililor din RM, consacrat aniversării a şapte ani de la instituirea sărbătorii profesionale – Zilei Contabilului, şi-a desfăşurat lucrările pe data de 4 aprilie la Palatul Republicii. Organizator al evenimentului este AO “EcoFin-Consult”, Reprezentant Naţional al RM în cadrul Organizaţiei Europene pentru calitate (EOQ) şi membru cu drepturi depline al acesteia.
Răspunsul la aceată întrebare a fost dat pe data de 20 ianuarie 2017 în cadrul Atelierului de lucru cu genericul Consolidarea competitivităţii regionale prin dezvoltarea inteligentă a Întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), desfăşurat de ODIMM, partenerul Publicaţiei Periodice ,,Monitorul Fiscal FISC.MD", cu suportul Instrumentului de Asistenţă Tehnică şi Schimb de Informaţii al Uniunii Europene (TAIEX).
Afirmația a fost enunțată de ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, în cadrul ședinței de ieri a Guvernului, în care cabinetul de miniștri a decis susținerea Planului național de acțiuni în domeniul facilitării comerțului pentru perioada anilor 2018 – 2020.
Femeile care se află la întreținerea soțului asigurat vor trebui să semneze o declarație pe proprie răspundere, pentru a beneficia de indemnizația de maternitate, prin care confirmă că la data acordării concediului de maternitate nu sunt încadrate în câmpul muncii, nu beneficiază de venit asigurat și nu sunt persoane asigurate de riscul respectiv. Hotărârea Guvernului ce se referă la modificarea Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, aprobată de cabinetulul de miniştri în şedinţa din 4 octombrie curent, a fost publicată în Monitorul Oficial, nr. 360-363 din 13 octombrie.
Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul privind accesul la piața serviciilor furnizate utilizatorilor de aeroporturi în aeroporturile din Republica Moldova. Documentul prevede accesul liber pe piață a prestatorilor de servicii din domeniu și asigură utilizarea eficientă a infrastructurii transportului aerian. Deschiderea accesului la piața serviciilor de handling la sol va permite reducerea costurilor de exploatare, dar și îmbunătățirea calității serviciilor prestate beneficiarilor de servicii avia.
Republica Moldova va beneficia de suport din partea Corporației Financiare Internaționale (IFC) pentru îmbunătățirea climatului de afaceri în industria agricolă. În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat în şedinţa de ieri ratificarea unui acord de consultanță dintre țara noastră și IFC. Conform Acordului, organizația internațională va oferi Republicii Moldova servicii de consultanță pe trei domenii prioritare, și anume:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *