Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Angajarea şi transferul unor categorii de lucrători la alt lucru se vor face conform avizelor medicale eliberate în temeiul examenelor medicale. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la сoncedierea salariatului pentru refuzul de a trece examenul medical obligatoriu. Cheltuielile ce ţin de organizarea şi efectuarea examenului medical sunt suportate de angajator.
În anul 2020, subdiviziunile Serviciului Vamal vor efectua controale ulterioare prin audit postvămuire la132 de agenți economici. Numărul controalelor este în creștere comparativ cu anul 2019, când au fost supuși verificărilor 125 de agenți economici. Lista entităților incluse în graficul controalelor autorității vamale. Controlul ulterior se efectuează în conformitate cu Regulamentul cu privire la procedura de realizare a controlului ulterior de către organele vamale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1000 din 17 octombrie 2018.
Conform prevederilor Codul fiscal nr.1163-XIII din 24.04.1997: livrare de mărfuri reprezintă transmitere a dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parțială, împrumutul bunurilor fungibile, cu excepția mijloacelor bănești, achitarea salariului în expresie naturală, prin alte plăți în expresie naturală (art.93 pct.3));
Ținând cont de ajustările efectuate în textul Legii nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (în continuare Legea nr.845/1992), în partea ce vizează măsurile de plafonarea a plaților/încasărilor efectuate în numerar în cadrul activităților economice, în prezentul articol se propune examinarea principalelor întrebări aferent noilor reglementări prevăzute la art.6 din lege, în partea ce vizează drepturile și obligațiile întreprinderilor. Este necesară deschiderea conturilor curente de către plătitor în vederea onorării obligațiilor de plată?
O persoană fizică angajată ca zilier la întreprinderea A SRL a acordat în arendă un tractor aceleiași entități. Ce dări de seamă aferente impozitului pe venit urmează să prezinte entitatea în acest caz și cum se vor reflecta plățile pentru serviciile prestate ca zilier și pentru arenda tractorului?
Declarația cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12) se completează în conformitate cu Anexa nr.2 „Modul de completare a Declarației cu privire la impozitul pe venit” la Ordinul MF nr. 153/2017 și urmează a fi depusă în mod obligatoriu de următoarele categorii de contribuabili:
Agentul economic ”X”, proprietar de bunuri imobiliare, în conformitate cu prevederile art. 282 alin. (2) din CF, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018 a achitat impozitul pe bunurile imobiliare integral până la 30.06.2018. Ulterior, s-a constat necesitatea prezentării, pentru aceeași perioadă, a unei dări de seamă corectate. Se va menține în acest caz dreptul la reducerea în mărime de 15% de care a beneficiat agentul economic?
Autoritățile intenționează să creeze un organ care va coordona și va monitoriza implementarea Proiectului de înregistrare şi evaluare funciară. În acest sens, Cancelaria de Stat propune spre consultare proiectul de dispoziție de Guvern cu privire la instituirea unui Consiliu. În componența acestuia vor fi incluși secretarul general al Guvernului, care va deține funcția de președinte, secretari de stat de la Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului și Ministerul Justiţiei, directorul Agenției Servicii Publice, precum și reprezentanți ai Agenţiei Proprietăţii Publice, Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru și ai Congresului Autorităţilor Locale din Moldova.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.
Subiecți al subvenției pentru crearea locurilor de muncă vor deveni persoanele fizice care prestează o muncă conform unei anumite specialități, calificări sau într-o anumită funcție, în schimbul unui salariu, în baza contractului individual de muncă, prevede proiectul pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1145/2017 (în continuare – proiect), prin care a fost aprobat Regulamentul privind subvenționarea creării locurilor de muncă. Necesitatea operării modificărilor este condiționată de analiza informației prezentată de Ministerul Finanțelor privind mersul implementării mecanismului de subvenționare în perioada 2018- 2019, fiind constatat că la el au aplicat nouă agenți economici (sau 0,19% din numărul întreprinderilor din industria prelucrătoare), dintre care doar o singură companie a reușit să îndeplinească criteriile de eligibilitate1.
Încă șapte agenți economici vor fi scutiți de TVA cu drept de deducere la efectuarea livrărilor serviciilor solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă. În Monitorul Oficial nr. 388-392 din 27 decembrie 2018 a fost publicat Ordinul Ministerului Economiei și Infrastructurii nr. 342 din 18.12.2019 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în anexa la Ordinul nr. 66/2010. Astfel, în lista agenţilor economici – întreprinderi ale industriei uşoare care prestează servicii solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă scutite de TVA cu drept de deducere au fost incluse:
Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Graficului controalelor de stat asupra activităţii rezidenţilor parcurilor industriale pentru anul 2020. Astfel, în trimestrul I al anului viitor va fi verificată activitatea următorilor rezidenți: • SRL „ Mapas Auto” (Parcul industrial Tracom) • SRL „ Paninella” (Parcul industrial Tracom) • SRL „ S-Stop Elit’’(Parcul industrial Tracom) • ÎCS ,,RifAcvaaparat” SA (Parcul Industrial Răut)
Cum se înregistrează în contabilitate un teren neagricol procurat de către un agent economic de la persoana fizică şi ce impozite urmează a fi reţinute, în cazul contractelor de leasing?
În conformitate cu prevederile art.8 alin.(2) lit.c) din CF, contribuabilul este obligat să efectueze încasările băneşti în numerar prin intermediul echipamentelor de casă şi de control (ECC), respectând reglementările aprobate de Guvern, inclusiv Lista genurilor de activitate, al căror specific permite efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără aplicarea ECC. Principiile generale de utilizare şi exploatare a ECC sunt prevăzute de Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă şi de control pentru efectuarea decontărilor în numerar şi/sau prin alt instrument de plată, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.141/2019.
Serviciul Fiscal de Stat, în scopul determinării venitului impozabil estimat din surse indirecte, a modificat prevederile Ordinului nr. 427 din 21 august 2018. Astfel, organele cadastrale teritoriale, deţinătorii registrelor de valori mobiliare, notarii publici vor prezenta autorității fiscale informația necesară atât în privința persoanelor fizice rezidente, cât și nerezidente. Ceilalți furnizori de informații vor prezenta datele necesare doar de persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova. Ordinul nr. 663 din 11 decembrie 2018 a fost publicat vineri, 28 decembrie 2018, în Monitorul Oficial și sunt aplicate din 1 ianuarie 2019.
Pe parcursul anului curent, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va verifica 16 agenți economici, potrivit Planului controalelor pentru anul 2020 aprobat de autoritate. Controalele se vor efectua pentru următoarele genuri de activitate: • distribuția gazelor naturale și a energiei electrice • comercializarea cu amănuntul a gazului lichefiat, benzinei și motorinei la stațiile de alimentare
În primele 9 luni ale anului curent, Serviciul Fiscal de Stat a eliberat 9 396 406 formulare tipizate de documente primare cu regim special, sumă totală achitată pentru acestea fiind de peste 11 mil. lei, potrivit datelor publicate de SFS. Formularele au fost oferite, în total, la 18 mii de agenți economici. Din numărul total de formulare, 5 395 652 sunt facturi fiscale de care au beneficiat 14 271 agenți economici. Costul total al formularelor furnizate este de 9,9 mil. lei. Comparativ cu perioada similară a anului precedent, numărul formularelor eliberate este mai mic, în ianuarie-septembrie 2018 fiind eliberate 9 878 549 formulare, în sumă totală de 12,4 mil. lei, ele fiind repartizate la circa 20 mii de contribuabili.
În cadrul ultimei ședințe a secretarilor se stat a fost discutat proiectul hotărârii Guvernului cu privire la modificarea Regulamentului privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe (Regulament), aprobat prin HG nr. 500/1998. Autorii documentului afirmă că procesul de casare a mijloacelor fixe reglementat de versiunea în vigoare a Regulamentului este unul depășit și uneori creează dificultăți, în special în procesul de modernizare, dezvoltare a subiecților de drept, cum ar fi autorități/instituții publice sau agenți economici (întreprinderi de stat (ÎS), municipale, SA, SRL cu cota de participațiune a statului sau a administrației publice locale).
Prelungirea termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale se va efectua de către contribuabil prin prezentarea Serviciului Fiscal de Stat (SFS) a dărilor de seamă fiscale pentru taxele locale în termen de până la 25 iulie 2020, conform prevederilor art. 187 din Codul fiscal (CF). Prevederea este inclusă în proiectul Procedurii de prelungire a termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale și de achitare a obligațiilor fiscale aferente taxelor locale pentru primul trimestru al anului 2020 (Procedura), care a fost elaborat de către SFS în scopul asigurării executării pct. 7 din Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a RM (Comisia) nr. 16 din 10 aprilie 2020.
Care autoritate este responsabilă de efectuarea controlului în vederea verificării corectitudinii virării mijloacelor pentru elaborarea documentelor normative în construcții în bugetul de stat de către investitorii sau proprietarii construcțiilor? Prin Legea privind calitatea în construcții nr. 721-XIII din 2 februarie 1996 a fost instituit sistemul calității în domeniul respectiv, care conduce la realizarea și exploatarea construcțiilor de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *