Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ediția din luna octombrie a revistei „monitorul fiscal FISC.md” conține articole relevante și utile pentru contabili, auditori, specialiști în finanțe și nu doar.
În următorii ani în Republica Moldova urmează a fi implementat un mecanism național de evaluare a eligibilității proiectelor de investiții capitale publice, pentru a asigura utilizarea eficientă a fondurilor publice
Numărul întreprinderilor active a constituit în anul 2021 în RM 38,3 mii, rata întreprinderilor active fiind de 75,8% din numărul total de companii raportoare. În perioada analizată, conform datelor Biroului Național de Statistică, partea preponderentă a întreprinderilor active
Cadrul bugetar pe termen mediu (2025-2027), aprobat în cadrul ședinței Guvernului din 7 august curent, va servi organelor centrale de specialitate ale administrației publice și altor autorități administrative centrale ca suport la planificarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2025, iar autorităților
Organizațiile de creditare nebancară (OCN) sunt obligate să întocmească şi să prezinte rapoarte specifice cu privire la situația financiară și activitatea acestora Băncii Naționale a Moldovei. Rapoartele se elaborează în conformitate Standardele Naționale de Contabilitate,
Forvis Mazars, parteneriatul internațional de audit, taxe și consultanță, anunță lansarea oficială a operațiunilor sale în Republica Moldova, printr-un eveniment special intitulat „O simfonie a noilor începuturi”, care a avut loc pe 15 octombrie la Sala cu Orgă din Chișinău.
Camera de Comerț și Industrie a organizat cel mai important eveniment dedicat mediului de afaceri – Gala Businessului Moldovenesc 2025. Ediția de anul acesta a reunit peste 350 de participanți: antreprenori de top, oficiali guvernamentali, parteneri internaționali și reprezentanți ai societății civile. P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” a fost partener media al evenimentului.
Autoritatea fiscală a stabilit drept domenii cu nivel sporit de neconformare fiscală, prioritare pentru monitorizare în anul 2023, următoarele 6 sectoare : HoReCa; comerțul cu ridicata și amănuntul a mărfurilor, produselor și materialelor; serviciile de înfrumusețare/îngrijire și sănătate; industria prelucrătoare; întreținerea și repararea autovehiculelor și școlile de conducere (pilotaj).
La 28 noiembrie 2023 membrii Biroului Executiv al Camerei de Comerț și Industrie s-au întrunit în ședința desfășurată online pentru examinarea subiectelor actuale pe agenda instituției camerale, ultima în acest an.
Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului
Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Petru Rotaru, împreună cu ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu au avut o întrevedere cu membrii Asociației Business-ului European. În cadrul evenimentului, Petru Rotaru a prezentat prioritățile Serviciului Fiscal de Stat
Proiectul analizat în cadrul ședinței secretarilor generali de stat din 1 septembrie curent, introduce o serie de elemente noi, menite să consolideze transparența, competitivitatea și eficiența procesului de achiziție în sectoarele reglementate, inclusiv prin digitalizarea procedurilor și extinderea obligațiilor de publicare în Jurnalul Oficial al UE.
Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege care prevede ajustarea cadrului normativ la noul mandat al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF). Necesitatea modificărilor legislative a fost determinată de redistribuirea unor competențe între CNPF și Banca Națională a Moldovei, începând cu 1 iulie anul curent.
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) va beneficia de 8 mil. euro din parte Uniunii Europene, în cadrul proiectului „UE pentru IMM-uri”, pentru cofinanțarea a 7 programe de suport al antreprenoritatului.
La data de 3 noiembrie 2023 a avut loc workshopul „Prețurile de transfer: Cum să înțelegem și să interpretăm legislația", organizat de PwC Moldova în parteneriat cu Monitorul Fiscal. Doamna Olga Golban, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor, a fost invitat special.
Veniturile bugetului de stat pentru anul 2022 au fost realizate în sumă de 59 248,0 mil. lei, gradul de realizare față de prevederile anuale precizate fiind de 99,8%
Guvernul a aprobat astăzi, 12 aprilie curent, proiectul de lege pentru îmbunătățirea cadrului normativ privind concurența neloială. Proiectul prevede majorarea pragurilor în cazul notificării concentrărilor economice, care vor fi notificate Consiliului Concurenţei, atunci când cifra totală de afaceri realizată cumulativ de
Conducerea Serviciului Fiscal de Stat a avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației Băncilor din Moldova, aferent subiectului implementării Sistemului Informațional Automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor”, precum și posibilitatea implementării bonului de casă electronic, în special, pentru întreprinderile mici. La ședință au participat și reprezentanții Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”.
Recent, pe data de 1 aprilie anul 2025, a intrat în vigoare noul Cod funciar nr. 22/2024 (în continuare – Codul funciar). În acest articol vom oferi explicații cu privire la prevederile acestuia și consecințele noilor reglementări pentru sectorul bugetar.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *