Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Desfășurarea în baza patentei de întreprinzător a activității de comerţ cu produse alimentare şi mărfuri uşor alterabile autohtone, cu condiţia respectării cerinţelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea şi comercializarea lor, precum și a comerţului cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioşcuri (gherete), pavilioane şi din autovehicule ar putea fi extinsă până la 31 decembrie 2024. Propunerea este inclusă în inițiativa legislativă înregistrată în Parlament și, potrivit autorilor acesteia, vine în susținerea persoanelor ce activează în acest domeniu și termenul de valabilitate al patentei deținute nu expiră până la 31 decembrie 2022.
Salariul agenților publici, în sensul Legii integrității nr. 82/20171, precum și a angajaților din autoritățile publice la autogestiune nu reprezintă informație confidențială, accesul nelimitat la orice informații de acest gen fiind asigurat în condițiile Legii nr.982/2000 privind accesul la informațiile de interes public. Ministerul Justiției a elaborat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (asigurarea accesului la informațiile de interes public), care poate fi consultat până la 3 februarie curent.
Este bine cunoscut faptul că, investițiile străine reprezintă o sursă importantă de creștere economică și ajută la crearea de locuri de muncă. În scopul creării unei platforme importante în atragerea investițiilor străine, au fost create Zone economice li
La momentul de față aceste servicii au o prezența minimă în mediul antreprenorial din Republica Moldova. Autorii documentului consideră că dacă nu se intervine cu politici eficiente pentru a schimba situația, profesioniștii din domeniile menționate vor emigra în continuare în alte state sau vor activa în RM direct cu clienții străini, fără a avea relații de muncă înregistrate potrivit legislației aplicabile.
Salariatul care a finalizat perioada de probă și a acumulat o vechime în muncă la același angajator cel puțin 6 luni, va solicita să i se acorde o formă de muncă cu condiții de muncă mai previzibile
Asigurarea administrării fiscale prin crearea de condiții contribuabililor pentru conformare la respectarea legislației, aplicarea uniformă a politicii și reglementărilor în domeniul fiscal, reprezintă sarcina de bază a Serviciului Fiscal de Stat (SFS). Totodată, un alt organ cu atribuții de administrare fiscală prevăzut de legislație este serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale (SCITL), care funcționează
Conform art.1 alin.(3) din Codul fiscal, noţiunile şi prevederile Codului fiscal se aplică în exclusivitate în limitele relaţiilor fiscale şi ale altor relaţii legate de acestea.
Peste 4000 de comercianți cu amănuntul vor trece într-o săptămână la o nouă formă de antreprenoriat – activitatea independentă – ca urmare a intrării în vigoare a unor modificări legislative. Tranziția este obligatorie pentru deținătorii de patente care comercializează produse la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane sau autovehicule.
În rezultatul activităților desfășurate de către Serviciul Fiscal de Stat, în semestrul I al anului 2021 au fost stabilite încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă (diminuarea fondului de salarizare, impozitului pe venit, contribuțiilor de asigurări sociale și primelor de asigurare obligatorie de asistența medicală). În rezultat au fost adoptate 176 de decizii asupra cazului de încălcare a legislației, inclusiv ce țin de corectitudinea calculării și achitării plăților salariale, impozitelor și defalcărilor aferente acestora, fiind calculate suplimentar la buget încasări aferente plăților salariale: impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale, prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, penalități și amenzi în sumă totală de 10,911 mil. lei, dintre care au fost achitate 6,7 mil. lei,
Fiecare contribuabil - persoană fizică rezidentă, care are un venit anual impozabil mai mic de 360 000 lei, cu excepţia veniturilor prevăzute la art. 901 din Codul fiscal, are dreptul la o scutire personală anuală, precizează Serviciul Fiscal de Stat. Scutirile la care are dreptul contribuabilul rezident al Republicii Moldova se acordă fie la locul de muncă de bază, fie la locul de muncă prin cumul sau se
Având la bază prevederile Legii nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar, sunt oare limitate decontările în numerar cu personalul aferent diurnelor compensate/achitate?
Se recunosc semnăturile electronice calificate, create utilizând un certificat calificat al cheii publice eliberat de un prestator de servicii de încredere dintr-un stat membru al Uniunii Europene ca având valoare juridică similară cu semnăturile electronice avansate calificate create conform prevederilor Legii nr. 91/2014 privind semnătura electronică şi documentul electronic, prevede proiectul hotărârii de Guvern propus pentru consultări publice de Cancelaria de Stat. Potrivit documentului, verificarea autenticității semnăturii electronice europene aplicate pe un document în format PDF ar putea fi realizată într-un mod identic verificării autenticității semnăturii electronice din RM, utilizând în acest sens
Pentru а asigura achiziția рublică а serviciilor prestate în cadrul Centrului de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârsta de la 4 luni până la 3 ani de lа prestatorii privati, este necesară implementarea standardelor minime de calitate. Respectiv, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectul
Durata normală a timpului de muncă a salariaților de noapte nu va depăși în medie opt ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal.
Persoanele înregistrate cu statut de șomer vor putea exercita activități necalificate cu caracter ocazional fără a pierde statutul din motivul prestării muncii de zilier. Guvernul a susținut parțial inițiativa legislativă ce prevede acordarea unor facilități fiscale și sociale acestei categorii de contribuabili. Proiectul prevede excluderea obligației zilierului de a se încadra în sistemul public de asigurări sociale obligatorii pe bază de contract individual încheiat cu Casa Națională de Asigurări Sociale, ceea ce presupune modificarea Legii nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, care stabilește mecanismul de asigurare a zilierilor. În acest sens, Guvernul propune elaborarea unui nou mecanism de asigurare socială a zilierilor în cazul unor riscuri sociale, cum ar fi șomaj și incapacitate de muncă.
Poate fi utilizată scutirea pentru persoanele întreținute concomitent de către ambii părinți, în cazul în care unul din părinți este cetățean străin, însă întrunește cel puțin una din condițiile stabilite la art. 5 pct. 5 din Codul fiscal, fiind calificat drept rezident al Republicii Moldova în scopuri fiscale?
În cazul intentării procedurii de insolvabilitate a unității, contractul colectiv de muncă, încheiat anterior declanșării acestei proceduri, va continua să producă efecte pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului. Modificarea, completarea sau încheierea unui nou contract colectiv de muncă la unitatea aflată în proces de insolvabilitate se face numai prin acordul comun al ambelor părți. Parlamentul a aprobat în prima lectură, cu 59 de voturi, proiectul de lege ce are drept scop modernizarea relațiilor de muncă, precum și creșterea productivității și competitivității muncii.
La prezentarea Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit CET18 pentru anul 2021 contribuabilii vor ține cont de unele intervenții în formular, ce urmează a fi aprobate prin ordin de către Ministerul Finanțelor. Proiectul acestuia este propus de autoritate pentru consultări publice și are drept scop aducerea în concordanță a formularului CET18 cu prevederile Codului fiscal, puse în aplicare din 1 ianuarie 2021, și acordând posibilitatea persoanelor fizice nerezidente de a-și deduce, în scopuri fiscale, primele de asigurare obligatorie de asistență medicală la declararea veniturilor obținute în RM. Astfel, se propune ca în anexa nr.1, Secțiunea a treia compartimentul H în rândul indicatorului H1 contribuabilul să reflecte veniturile sub formă de salariu
Conform legislației în vigoare, decizia privind acordarea sau neacordarea dreptului la ajutor social și/sau ajutor pentru perioada rece a anului se aprobă într-o perioadă de 15 zile lucrătoare, însă, prin derogare de la Legea nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social, pentru solicitările de acordare a ajutorului depuse în perioada 3 octombrie 2022 – 31 martie
În vederea beneficierii de scutirea de plata impozitului pe venit, de comun cu alte condiţii stabilite de art. 52 alin. (2) din Codul fiscal, organizaţia necomercială urmează să nu folosească mijloacele cu destinaţie specială, alte mijloace şi venituri rezultate din activitatea statutară sau proprietatea în interesul unui fondator sau membru al organizaţiei ori în interesul unui angajat, cu excepţia plăţilor salariale sau a altor plăţi reglementate de legislaţia muncii, îndreptate în favoarea acestuia.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *