Știri

Mai multe familii vor beneficia de ajutorul pentru perioada rece a anului

Conform legislației în vigoare, decizia privind acordarea sau neacordarea dreptului la ajutor social și/sau ajutor pentru perioada rece a anului se aprobă într-o perioadă de 15 zile lucrătoare, însă,  prin derogare de la Legea nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social,  pentru solicitările de acordare a ajutorului depuse în  perioada 3 octombrie 2022 – 31 martie 2023, acest termen ar putea fi extins cu încă 20 de zile.

 

Măsura este inclusă în proiectul de lege cu privire la modificarea condițiilor de stabilire și acordare a ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și propus pentru consultări publice. Documentul a fost perfectat luând în considerare volumul majorat de lucru al asistenților sociali în perioada rece a anului (acordarea suportului populației pentru înregistrare pe platforma compensatii.gov.md, numărul mare de solicitări depuse pentru acordarea ajutorului pentru perioada rece începând cu luna octombrie 2022, acordarea altor măsuri de asistență socială în parteneriate cu organizațiile nonguvernamentale, inclusiv în contextul crizei refugiaților etc.).

 

În același timp, în vederea necesității susținerii unui număr mai mare de familii defavorizate în perioada rece a anului, în contextul majorării prețurilor la sursele de încălzire, începând cu data de 1 noiembrie 2022 și pe durata valabilității stării de urgență a fost majorat multiplicatorul utilizat la evaluarea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului de la 2,2 la 2,6.

 

În acest context, proiectul prevede că, pentru cererile de acordare a ajutorului social depuse începând cu 1 noiembrie 2022 și până la intrarea în vigoare a noilor prevederi, în privința cărora au fost deja emise decizii de neacordare a dreptului la ajutor din cauza că venitul global mediu lunar a fost mai mare decât nivelul venitului lunar minim garantat majorat de 2,2 ori, deciziile respective se reexaminează prin Sistemul informațional automatizat „Asistență socială”,  fără a fi necesară depunerea altei cereri.

 

Implementarea propunerii de a majora multiplicatorul pentru venitul lunar minim garantat, utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului de la 2,2 la 2,6, se încadrează în limita mijloacelor financiare prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2022.

 

Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, pentru luna noiembrie 2022 au fost incluși în listele de plată 184 446 de beneficiari de acest ajutor, iar suma totală a plății constituie 129115,7 mii lei.

 

Totodată, conform datelor, numărul mediu al familiilor defavorizate, care au beneficiat de ajutor pentru perioada rece a anului în perioada noiembrie 2021 – martie 2022, a constituit circa 221 mii.

 

 

Cuantumul ajutorului pentru perioada rece a anului constituie 700 lei/lunar.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Muncii și Protecției Sociale

756 vizualizări

Data publicării:

27 Decembrie /2022 07:55

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ajutor social

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon