Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Grupul de lucru pentru examinarea situației obiectivelor de prestare a serviciilor rutiere amplasate în zona drumului public și/sau zonele de protecție a acestuia (Grup) urmează să identifice obiectivele de prestare a serviciilor rutiere amplasate în afara localităților și în intravilanul localității, precum şi proprietarii acestora și temeiul care a stat la baza edificării obiectivelor date și suprafața de teren care se utilizează de către proprietarii lor, în baza informației prezentate de ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”. Grupul este instituit prin Dispoziția nr.133-d din 9 septembrie 2020 a Prim-ministrului RM, documentul fiind publicat astăzi, 11 septembrie, în nr. 234 (7562) al MO.
Poate fi contestată decizia de iniţiere a controlului fiscal separat în instanţele de judecată? În virtutea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, contenciosul administrativ ca instituţie juridică are drept scop contracararea abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activităţii autorităţilor publice, asigurarea ordinii de drept.
În Monitorul Oficial de astăzi, 2 octombrie 2020, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 117 din 22.09.2020 privind completarea Ordinului ministrului finanţelor nr.172 din 20 decembrie 2019 „Cu privire la modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2020”. În scopul ajustării Modului de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional la modificările introduse în Clasificaţia bugetară, ORDON:
Conform prevederilor art. 302 al Codului fiscal, subiecţi ai impunerii cu taxa pentru apă sunt persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător şi persoanele juridice care: a) extrag apă din sursele de apă de suprafaţă şi din cele subterane; b) utilizează apa potabilă din orice sursă în scopul îmbutelierii; c) extrag apă minerală naturală;
În conformitate cu prevederile art.513 din Codul fiscal, instituţiile de învăţămînt se scutesc de impozitul pe venitul obţinut din livrarea serviciilor, mărfurilor legate de procesul instructiv de producţie şi educativ cu condiţia alocării mijloacelor obţinute din livrarea acestor servicii, mărfuri în scopuri de instruire generală.
Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru, în colaborare cu Ministerul Economiei și Infrastructurii, cu suportul BERD și al altor parteneri de dezvoltare, a elaborat raportul Matricea COVID 19 de impact al crizei legate de pandemie asupra sectoarelor economice (conform definiției în CAEM). Matricea de politici pentru recuperarea economică în condiții de pandemie conține acțiuni grupate în trei categorii: Reducerea constrângerilor normative în suportul sectorului privat afectat de criza pandemică Oferirea facilităților și reducerea constrângerilor administrative în domeniul fiscal Oferirea suportului de stat pentru dezvoltarea sectorului privat afectat de pandemie.
Regulamentul cu privire la aplicarea mașinilor de casa și control pentru efectuarea decontărilor în numerar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998, permite efectuarea încasărilor în numerar fără utilizarea mașinilor de casă și de control cu memorie fiscală (MCC) la genurile de activitate incluse în Lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor bănești în numerar fără aplicarea mașinilor de casă și de control.
Ministerul Finanțelor anunță că în primele 2 luni ale anului 2021 la bugetul public național au fost acumulate venituri în sumă de 10,1 mld. lei, fiind în creștere cu 556,0 mil. lei față de luna februarie a anului trecut, în timp ce cheltuielile au constituit 11,1 miliarde lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 sunt mai mari cu 982,9 mil. lei.
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat este mediatizată de Publicaţia Periodică “Monitorul Fiscal FISC.md” zi de zi. Cititorii noştri au posibilitatea să ia cunoştinţă cu materialele ce reflectă poziţia oficială a autorităţii, cu documente emise de SFS, cu proiecte de legi, date statistice, campanii de informare şi conformare, comunicatele de presă ale instituţiei, astfel că persoanele interesate cunosc ritmul pulsului SFS. Cu toate acestea, nu am ezitat să adresăm întrebările, tradiţionale la început de an, directorului Serviciului Fiscal de Stat, dlui Serghei Puşcuţa.
Obligaţia de înregistrare a facturilor fiscale în Registrul general electronic al facturilor fiscale, potrivit art.1181 din Codul fiscal, survine doar în cazul facturilor fiscale a căror valoare impozabilă a livrării impozabile depăşeşte 100 mii lei. Valoarea impozabilă a livrării impozabile, determinată în corespundere cu art.97 din Codul fiscal, reprezintă valoarea achitată sau care urmează a fi achitată fără TVA.
Stimați contribuabili, Serviciul Fiscal de Stat vă propune acest Calendar, reamintind datele prezentării rapoartelor fiscale în luna aprilie 2019. Vă atenționăm că la data de 25 aprilie curent expiră termenul de achitare a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor de asigurări sociale și termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale.
Astăzi, 27 februarie, a fost lansat cel de al doilea Raport Anual al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Documentul prezintă cele mai relevante acţiuni întreprinse pe parcursul anului 2017 de către acest important organ consultativ, rezultatele obţinute de către Grupurile de lucru care activează pe lângă Secretariatul Consiliului Economic, printre care menţionăm modificările operate la Codul muncii, reforma organelor cu funcții de control, reforma actelor permisive și reducerea numărului acestora, crearea ghișeului unic de raportare financiară și statistică pentru agenții economici.
Serviciul Fiscal de Stat a încasat 32,5 mld. lei în bugetul public național în zece luni ale anului 2020, în creștere cu peste 489,2 mil. lei sau cu 1,5 % în raport cu perioada similară a anului precedent. Pe componentele BPN statisticile sunt următoarele. În bugetul de stat au fost încasate 13,7 mld. lei, ceea ce constituie cu 430,4 mil. lei mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, diminuarea fiind cu 3,0 %.
Întreprinderea „X” are ca gen activitate producerea uleiului de floarea soarelui, care ulterior se comercializează agenților economici de pe teritoriul Republicii Moldova. Alte activități întreprinderea „X” nu desfășoară. Având în vedere acest fapt, este obligată întreprinderea„X”să depună în adresa autorităţilor administraţiei publice locale Notificarea privind iniţierea activităţii de comerţ? Respectiv, are sau nu calitatea de subiect al impunerii cu taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii, conform prevederilor Titlului VII al Codului fiscal?
Unele întreprinderi, în scopul asigurării protecției angajaților în situația de pandemie, au decis să le ofere posibilitatea utilizării serviciilor de taxi la deplasarea la/de la locul de muncă. În aceste condiții apare întrebarea ce ține de deductibilitatea acestor servicii, dar și a regimului fiscal al plăților respective efectuate în folosul angajaților. Amintim că, în conform prevederilor art. 24 pct. (19) din Codul fiscal, angajatorului i se permite deducerea cheltuielilor și pentru transportul organizat al angajaților, totodată fiind indicat că Guvernul stabilește modul de deducere.
Angajatorul a acordat un împrumut salariatului care ulterior a decedat. Administratorul a decis să caseze această sumă. Apar anumite obligații fiscale în cazul dat? Se va permite spre deducere suma creanței care nu poate fi încasată? Conform prevederilor art. 2162 alin. (4) din Codul civil (CC), ținând cont şi de prevederile art. 17 din CF, prin derogare de la alin.(3), în cazurile prevăzute de lege, drepturile nepatrimoniale, precum şi drepturile patrimoniale legate în mod inseparabil de persoana defunctului, pe care cel ce a lăsat moștenirea le avea la momentul decesului, trec la moștenitor.
În Monitorul Oficial din 28 august curent a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 423 din 15 august 2020 cu privire la aprobarea formularului dării de seamă privind calcularea contribuției obligatorii în Fondul Viei și Vinului și a Modului de completare și prezentare a dării de seamă privind calcularea contribuției obligatorii în Fondul Viei și Vinului. Obligația de prezentare a dării de seamă, conform art.323 alin. (4) din Legea viei şi vinului, o au:
Criza cauzată de COVID-19 a impus mai multe provocări, inclusiv pentru domeniul fiscal, atât la nivel local, cât și internațional. Cele mai importante aspecte ale fiscalității și activității economice sunt puse în dezbateri pe parcursul zilelor de 17-18 septembrie în cadrul Conferinței internaționale cu tematică fiscală e-TAXCON’20 organizată de Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova). Astăzi au fost desfășurate primele secțiuni. Directorul executiv al AmCham Moldova, Mila Mailarău, a menționat că Conferința este dedicată atât comunității profesioniștilor din cadrul comunității de afaceri, cât și autorităților publice, mediului academic și științific, precum și comunității partenerilor de dezvoltare și are ca scop asigurarea unei platforme interactive pentru specialiștii din domeniu.
Potrivit prevederilor pct.3 din Instrucțiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special ,,Factura fiscală”, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.118 din 28.08.2017, începînd cu 28 octombrie 2017, factura fiscală este un formular tipizat de document primar cu regim special pe suport de hîrtie sau în formă electronică, care se utilizează în cazurile: 1) Livrării mărfurilor, activelor, inclusiv în cazurile în care au fost emise avize de însoţire a mărfurilor: a) impozabile cu TVA conform prevederilor Titlului III al Codului fiscal;
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *